https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png https://versuri.pro 32 32 https://versuri.pro/daniel-visan-dimitriu-aidoma https://versuri.pro/daniel-visan-dimitriu-aidoma#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 http://versuri.pro/?p=83928 →]]> Copacii aceștia sălbatici,
Sunt strâmbi, alungați din pastel,
Copiii de arbori lunatici
Absenți din păduri la apel.
Și totuși, au frunze ce pleacă
La fel cum, la pomul normal,
Se-aruncă în moarte a joacă
Și dans cu-nțeles de final.
Copacii aceștia, în toamnă,
Fac loc și te-ndeamnă să treci
Și treci, neștiind ce înseamnă
Cu ei, un răstimp, să petreci.
Se strâmbă, se dau la o parte
Atunci când se-anunță prăpăd
Și par toți nebuni, de departe,
Dar și ei, aidoma văd.
Daniel Vișan-Dimitriu
(6 oct. 2021, Vol.”Aripi de azur”)

]]> https://versuri.pro/daniel-visan-dimitriu-aidoma/feed 0 https://versuri.pro/ana-blandiana-gluma https://versuri.pro/ana-blandiana-gluma#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 http://versuri.pro/?p=87827 →]]> Vântul tânăr a furat hainele copacilor
Și aleargă cu ele hohotindu-le peste câmp,
Copacii au rămas cu trupurile goale în ploaie,
Să schelălăie tragic și tâmp.
Țepeni și negri, cu pielea urâtă,
Cu virilitatea de mult rătăcită prin zbârcituri
Copacii impudici sunt caricatura hilară
A îmbătătoarei păduri.
Dar sub mângâierea savantă a ploii,
Satiri vegetali, copacii cu seva-n uncrop
Încep să își joace pe șolduri inelele anilor,
Zănatici dansând hoola-hop.

]]> https://versuri.pro/ana-blandiana-gluma/feed 0 https://versuri.pro/ahmad-shamlou-cimitirului-vechi https://versuri.pro/ahmad-shamlou-cimitirului-vechi#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000 http://versuri.pro/?p=87902 →]]> Cimitirului vechi
îi era foame,
iar copacii tineri
căutau îngrășământ:
toată povestea e-aici.
Balansul oamenilor
și al leagănelor
nu-i decât pretext.

]]> https://versuri.pro/ahmad-shamlou-cimitirului-vechi/feed 0 https://versuri.pro/juana-de-ibarbourou-smochinul https://versuri.pro/juana-de-ibarbourou-smochinul#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=81389 →]]> Pentru că este aspru și urât,
pentru că toate ramurile sale sunt gri,
mi-e milă de smochin.
În grădina mea sunt o sută de pomi frumoși:
pruni rotunzi,
lămâi zvelți
și portocali cu muguri lucioși.
Primăverile,
toți aceștia sunt plini de flori
în preajma smochinului.
Și sărăcuțul pare așa de trist,
cu ramurile sale răsucite, că niciodată
de strânși ce sunt mugurii nu se văd..
De aceea,
ori de câte ori trec pe lângă el
îi spun, încercând să-mi îndulcesc
și să-mi înveselesc vocea:
– Smochinul este cel mai frumos
dintre toți arborii din grădină.
Dacă ascultă și înțelege limba
pe care i-o vorbesc,
ce dulceață atât de adâncă e cuibărită
în sufletul său sensibil de copac!.
Și probabil, la noapte
când vântul îi va răcori coroana,
îmbătat de fericire, va spune:
,,Azi mi-au zis că-s frumos.’’

]]> https://versuri.pro/juana-de-ibarbourou-smochinul/feed 0 https://versuri.pro/jack-kerouac-luna-plina-in-copaci https://versuri.pro/jack-kerouac-luna-plina-in-copaci#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=81827 →]]> Lună plină în copaci
– peste drum
închisoarea.
Traducător Iulian Leonard

]]> https://versuri.pro/jack-kerouac-luna-plina-in-copaci/feed 0 https://versuri.pro/demostene-botez-castanii https://versuri.pro/demostene-botez-castanii#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=81954 →]]> Pe sub castani cu frunza mare eu mi-am purtat ades tristețea,
Când părăsită sta de vorbă cu sine însăși tinerețea,
Și mișcătoarea lor cupolă deasupra-și clătina verdeața,
Părea că-n jurul meu prin ramuri în mii de palme bate viața;
Iar câteodată crengi uscate păreau cădelnițând un mort.
Pe sub castani cu frunza mare și azi tristețea mea mi-o port.
În după-amiezi de primăvară subt umbra lor răcoritoare,
Pândeam speranța cum se joacă în jucăuși bănuți de soare,
Și mă-ncercam a lor comoară s-o prind în suflet și s-o strâng,
Să port în mine-un strop de soare când va fi iarăși ca să plâng.
Pe subt tunele mari de umbră ce-ntind castanii visători,
În urma ta pe-aceeași stradă am rătăcit de-atâtea ori;
Din urmă am privit adesea ritmarea rochiei pe drum,
Un clopot mișcător de linii, de armonie și parfum.
Ca să mai văd încă o dată seninul clarei tale frunți,
Am rătăcit atâta vreme pe urma pașilor mărunți,
Și-n noaptea asta șoptitoare de primăvară și de lună,
Când întunericul din juru-mi în suflet parcă mi s-adună,
Eu umblu părăsit și singur subt măști de aștri ce scânteie,
Pe unde ai trecut tu astăzi, pe unde-i calea mea lactee.

]]> https://versuri.pro/demostene-botez-castanii/feed 0 https://versuri.pro/salvatore-quasimodo-copac https://versuri.pro/salvatore-quasimodo-copac#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=61810 →]]> O umbră se desprinde-ncet din tine
făcând să pară moartă umbra mea,
deși mai oscilează-n mișcare
sau frânge proaspăta apă de azur
lângă malul râului Anapo, unde revin
în seara asta, împins de lunarul martie
dejá bogat în ierburi și-n aripi.
Nu trăiești numai din umbră,
pământ și soare și dulce dar de apă
ți-au înnoit fiecare frunză,
iar eu mă-nconvoi și mă usuc
și chipul meu îți ating scoarța.

]]> https://versuri.pro/salvatore-quasimodo-copac/feed 0 https://versuri.pro/daniel-visan-dimitriu-focul-din-gand https://versuri.pro/daniel-visan-dimitriu-focul-din-gand#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=83248 →]]> În noapte, sub lună, îmi spune-o poveste
Un vânt ce adie-n poiana pierdută
În mijloc de codru, în lumea tăcută
A celor ce dorm în arpegii celeste.
Şopteşte deasupra mulţimii de fire,
A ierbii ce-şi unduie părul cel verde,
Sub vorbele-şoapte ce vin să dezmierde
Urechi de-ntuneric cu-a lor născocire.
O fi adevărul, sau doar inventată?
Stejarul cel falnic din margine ştie,
Căci şoaptele, toate, se-ntâmplă să fie,
Trecând peste timpuri, povestea lui toată.
Ieşise din ghindă fragil şi subţire
Cu teama în suflet, făptură plăpândă
Ce-ntinde spre viaţă încet, tremurândă,
O mică tulpină spre-a zilei lucire.
Priveşte spre ceruri şi vrea doar o rază
Puţină căldură, lumină şi rouă,
Căci iată şi primele frunze! – sunt două,
Şi-n lumea cea nouă, s-apară cutează.
Treptat, se trezeşte pădurea la viaţă
Se-aud din tufişuri dueluri de triluri:
Se-ntrec trubadurii-n culori şi în stiluri,
Un uliu-şi ascunde privirea de gheaţă.
Bătrânul stejar îşi trozneşte o creangă,
Năpraznic, în zbor se lansează fazanul,
Ariciul se-ascunde-n tufiş cu chiţcanul,
Prin frunze îşi vede de treabă o goangă.
Pe cer, astrul zilei se-nalţă de-o şchioapă,
Fantome de ceaţă dansează, prind formă,
Culorile nopţii acum se transformă,
O bufniţă capul roteşte, mioapă.
Micuţul stejar îşi priveşte vecinii,
Se-nalţă să vadă în jur cât cuprinde,
Deasupra-i batrânul din care descinde,
Alături e fagul, în vale aninii.
De-acum, peste toţi se revarsă lumină,
Iar frunzele lor par că râd de plăcere.
E trist stejărelul şi plânge-n tăcere,
Un prunc ce aşteaptă căldura să vină.
Suspină, aşteaptă şi, parcă de milă,
O rază-l ajunge şi-l mângâie tandru,
Trecând peste frunzele-i de copilandru
Făcându-l să râdă spre soare, abilă.
E scurtă plăcerea, e iar în penumbră
Privind spre coroana stejarului rege
Ce toată lumina din jur o culege,
Lăsându-şi urmaşul în marea lui umbră.
Cu greu se înalţă, cu foame de soare,
Trec lunile, iarna, e iarăşi în vară,
A fost ocrotit de nămeţi, de povară,
Dar traiul în umbră îl macină, doare.
Priveşte cu ură stejarul cel falnic
Ce pare-n putere şi nu vrea să moară
Îşi simte micimea în viaţă amară
Şi-aşteaptă finalul din gândul cel tainic.
Şi, poate un zeu din pădurea bătrână,
Citindu-i în gânduri de sus, de prin ceruri,
Sau iele ce-apar prin păduri din eteruri,
Cumva au venit cu un fulger în mână.
Călare pe norii ce-ntunecă zarea,
Gonind, în furtună, prin vânturi rebele,
Cu-n vuiet năprasnic şi gânduri mişele,
Priviri ucigaşe fixându-şi cătarea.
Pe-acela pe care ar vrea să-l distrugă;
Mănunchiuri de raze brăzdează văzduhul,
Uriaşii din ceruri îşi varsă năduhul
C-un trăsnet năprasnic.. şi pleacă în fugă.
Bătrânul stejar e cuprins de durere
Îl arde sub scoarţă un foc ce mocneşte
În rana adâncă ce creşte şi creşte..
Un suflet, prin fum, se ridică-n tăcere.
Cu lacrimi în ochi îi salută plecarea
O ciută cu puiul. O stea în cădere
‘I-anunţă sfârşitul, e-adâncă tăcere,
În toată pădurea se simte-apăsarea.
Un rege-a murit, dar e parcă devreme
Să facă schimbarea, s-accepte un rege
Atât de nevolnic, dar legea e lege!
Se-nclină copacii, nu-i loc de dileme.
În locul umbrit de măreaţa coroană,
Din stratul de frunze se-nalţă-n lumină
Copii ai naturii, subţiri în tulpină,
Dar verzi.. şi ce poftă de viaţă emană.
Curând, în poiana din sânul pădurii
În zori sau spre seară apar căprioare,
Iar ziua vezi fluturi atraşi de vreo floare,
Se-ntrec în buchetele albe şi murii.
Trec anii, poiana-i de-acum şi mai mare,
În iarnă, copacii din margini cedează
La vânturi, la ger, sau atunci când presează
Prea multă zăpadă şi n-au apărare.
Mai trec nişte ani peste proaspătul rege,
E mare de-acum, e puternic, rezistă,
Urmaşii lui, tineri, figura lor tristă,
Îl fac să zâmbească, de-un gând să se lege.
În care el însuşi creştea greu, în umbră,
Şi gânduri ciudate, din vremea aceea
Îl fac să-şi trăiască, din nou, epopeea,
Cu partea din viaţă urâtă şi sumbră.
A fost întâmplarea, destinul, norocul?
Doar gândul acela îl umple de vină,
E-o pată pe viaţa-i frumoasă şi plină,
Coşmarul ce-l chinuie: gândul şi focul.

]]> https://versuri.pro/daniel-visan-dimitriu-focul-din-gand/feed 0 https://versuri.pro/salvatore-quasimodo-samanta https://versuri.pro/salvatore-quasimodo-samanta#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=61832 →]]> Copaci de umbre,
insule naufragiază în vaste acvarii,
noapte bolnavă,
pe pământul care se naște:
un sunet de aripi
de nor ce se deschide
pe inima mea:
nici un lucru nu moare,
care să nu trăiască în mine.
Tu mă vezi: sunt atât de ușor,
atât de înlăuntrul lucrurilor
încât umblu cu cerurile;
iar când Tu vei voi
să mă arunci în sămânță
voi fi deja obosit de greutatea care doarme.

]]> https://versuri.pro/salvatore-quasimodo-samanta/feed 0 https://versuri.pro/daniel-visan-dimitriu-copacul-frunzelor-calatoare https://versuri.pro/daniel-visan-dimitriu-copacul-frunzelor-calatoare#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=83636 →]]> Privești copacii tineri dimprejur,
cu frunze verzi ce-n vântul serii cântă,
sub cerul ce se schimbă din azur
în roșul de apus ce te-nspăimântă.
E prea mult foc: în cer, în frunze moarte,
iar toamna care vine nu așteaptă
ca visul frunzelor să te mai poarte
spre încântări divine, înc-o treaptă.
Îți lași privirile să curgă-alene
pe ape reci, cu visul tău plutind
în frunze călătoare prin ravene,
din amintirea verii, răsărind.
Sunt încă verzi, pe unde cristaline
ce le ascund de timpul care vine.

]]> https://versuri.pro/daniel-visan-dimitriu-copacul-frunzelor-calatoare/feed 0