Contrast – Versuri.pro

Dumitru Matcovschi - Microcosm

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Am întâlnit un om bătut de soarte,
de nenoroc bătut, un cerșetor:
Și nici în vatră focul nu mai arde,
și am copii, și flămânzesc, și mor.
Am întâlnit un om bătut de gânduri,
om între oameni omul, lut din lut,
frumos, mărinimos și-atât de singur,
și-atât de plâns, și-atât de abătut.
Am întâlnit un om de nepriință,
o secătură, un netrebnic, un lălâu.
M-am întristat, ci nu venea din chibzuință:
purta lălâul și satâr la brâu.
Am întâlnit un om de neputință,
o cață-precupeață, un scălâmb.
M-am întristat, ci nu venea din suferință:
purta scălâmbul vârf de coastă în carâmb.
Am întâlnit un om de rea credință,
o corcitură deocheată, un urât.
M-am întristat, ci nu venea din pocăință:
un antihrist cu lănțișor la gât.
Și-am întâlnit un om dintr-o bucată,
un verde brad, un neingenuncheat!
M-am bucurat: această lume toată
a veșnicit cu verdele de brad!
Și-am întâlnit un om de omenie,
un om frumos cu sufletul de toamnă.
Am lăcrămat: în astă vitregie
un om de omenie mult înseamnă!

Dj Seby - Am în Suflet Numai Gheață

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Am în suflet numai gheață.
Tu ai în buze dulceață.
Eu port în inimă gerul.
Când iubesc, știe doar cerul.
Am în suflet numai gheață.
Am în suflet numai gheață, tu numai foc.
Tu ai în buze dulceață, mă aprinzi pe loc.
Eu port în inimă gerul, tu numai jar.
Când iubesc, știe doar cerul, iubești cu har.
Eu am sufletul înghețat și nu știu ce să mai fac.
Gheața din inimă oare ai s-o topești?
Tu ai inimă de foc și-ai să mă topești pe loc.
Și va fi iubire dulce ca-n povești. [x2]
Am în suflet numai gheață, tu numai foc.
Tu ai în buze dulceață, mă aprinzi pe loc.
Eu port în inimă gerul, tu numai jar.
Când iubesc, știe doar cerul, iubești cu har. [x2]
Eu am inimă de fier și în suflet numai ger.
Inima mi-e mult prea rece să iubesc.
Tu ai inimă de jar, știu că nu e în zadar.
Ale tale buze calde mă topesc. [x2]
Am în suflet numai gheață, tu numai foc.
Tu ai în buze dulceață, mă aprinzi pe loc.
Eu port în inimă gerul, tu numai jar.
Când iubești, știe doar cerul, iubești cu har. [x2]

Nina Cassian - Limba de Frig

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Un țipăt ascuțit
de pasăre
care nu poate să-ndure
prematura moarte a verii;
o tăcere bruscă
între prăbușirea a două valuri.
– și eu, limba de frig în gura acestui contrast.
Nina Cassian – Poeme – Cărțile Tango 2020

Stefan Baciu - Toamna

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Toamna.
A ruginit frunza din vii
înapoi spre Sovata, Ghimeș și Zizin,
dar la babord în Waikiki
ce soare bland, de aur plin.
Pustii sunt lanuri și câmpii
departe-n Turnu Măgurele,
în golf la orele târzii
cade-o cascadă grea de stele.
Când rândunelele-au plecat
se-ntorc la cuiburi papagalii,
pustii sunt horele din sat
dar plini de floare portocalii.

”

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Banu’, banu’, banu’ e dușmanu’
Banu’, banu’, banu’ e dușmanu’
Pe-un picior de plai, o gură de rai
Intră faraomu, bossu’ la mălai
Aceasta-i prima mare pesă, scrisă neînţelesă
Rimând vers după vers iubirea lui aleasă
Ce, dragostea-i eternă? Banu’ dă superb
Pe care visează cu ochii deschişi
Cum se înmulţesc nu stă pe furiş
Pentru că nu este român, nu este ţigan
Vede şi aude şi miroase numa bani
Ţi-o dă şi pe fișa aia mică dacă vrei
Dar să nu-i ceri parai că face cârcei
Daia ţine mereu cerşetorii la distanţă
Fericit e când paraiu’ e pus în siguranţă
A stat faraomu ani de zile supărat
Că a pierdut un ban şi l-a găsit într-o joi sub pat
Universul se complică, toată lumea se oftică
El e singuru pe care frate banii îl ştiu de frică
Vrei să îi faci un bine? Dă-i un ban sau doi
Vrei să îi faci un mare rău? Cere-i înapoi
Unica lui grijă, cea mai mare frică
Să nu fugă banu’, careva să zică
Banu’, banu’, banu’ e dușmanu’
Banu’, banu’, banu’ e dușmanu’
Totu’ se plăteşte în această viaţă
Ori cu banu’ cash ori cu banu’ gheaţă
Pentru mine banu’ nu înseamnă nimica
Dacă nu-l aduni cu grijă cum face furnica
Milioane, milioane, într-o zi cu ghinioane
Asta fac şi asta dreg, pe săraci nu-i înţeleg
Viaţă e superbă, simplă, dulce şi uşoară
Dimineaţă, seară, vară, primăvară iar afară
Banii ţin de foame, banii ţin de sete
Şi dacă ai bani, clar, ai şi multe fete
N-am nici un prieten, n-am nici un duşman
Am doar planuri planuri planuri cu propiul meu ban
Bani pe care niciodată n-o să pot să-i număr
Bani pe care nici hercule nu-i ţine pe umăr
Din păcate pentru bani sunt doar faraom
Şi nu poţi să îi faci să crească ca frunzele în pom
De ce strâng eu bani? Pentru care scop?
Pentru că sunt lacom, nu pot să spun stop
Şi mai am o vorbă, pentru orice prost
Banii nu sunt dulce, banii sunt de post
Bănu’, banu’, banu’ e duşmanu’
Bănu, banu’, banu’ e duşmanu
Eu sunt marafet, eo sunt golanu’
Toată lumea mă iubeşte toţi mă strigă banu’
Eu sunt şi bacnote, eu sunt şi monezi
Şi te bat.. imediat de nu te vezi
Când pun stăpânire pe un suflet rătăcit
El se apucă de furat, înşelat şi de minţit
Ce nu face omu’ nostru pentru o hârtie
Nu îi e frică nici de moarte nici măcar de puşcărie
De când m-am născut şi până o să mor
O să îţi fiu mereu aproape ca un ajutor
Pentru că banu’ te ridică, banu’ te coboară
Mă-ta ţi-a dat viaţă da’ banu’ te omoară
Bănu’ te deşteaptă şi tot banu’ te prosteşte
Pentru că pe această lume tot cu banu’ se plăteşte
Totu-i foarte simplu, totu-i relativ
Tu nu poţi să te.. cu banu’ cu prezervativ
Bănu’, banu’, banu’ e duşmanu’
Bănu’, banu’, banu’ e duşmanu’

Mihai Eminescu - Tu Twam Asi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Fiică gingașă de rege, când în haina ta bogată
Treci în faeton de gală și te mlădii zâmbitoare,
Cum din frunzele-nfoiate râde proaspătă o floare,
Toată lumea ce te vede e de tine-nseninată.
Zbori cu șase cai ca vântul și răsai ca aurora.
Cu căciulele în mână și cu gurile căscate,
Oamenii salută-n cale pământeasca zeitate.
Tu te-nchini. Te simți născută spre norocul tuturora.
Dar deodată în mulțime tu fixezi ochiul tău mare.
De o umbră-nfiorată e gândirea ta cuprinsă..
O femeie de pe stradă și-a-nălțat privirea-i stinsă
Înspre tine.. fără ură, făr-amor, fără păsare.
Tu? Unde te-apropii codrul se preface în grădină,
Întristarea-n bucurie, bucuria-n fericire..
Secolii coroanei tale cu regală strălucire
Pot să scoată grâu din pietre și palate din ruină.
Ea? Născută-ntr-o cămară în mizerie obscură,
N-auzi nici glas de mumă, nici a preoților psalme..
S-a trezit cu comedianții cum juca bătând din palme,
Pe-a pierzării căi părinții o-ndreptară ș-o vândură.
Ea? De-o intra în templu, sub negre boltituri
Al morții spirit doară îl simte în tăcere,
Căci nu-nțelege blândul cuvânt de mângâiere
Din paginele unse a sfintelor scripturi.
Ce-nseamn-acele candeli ce ard în orice colț
Sub chipuri mohorâte cu-adânci și slabe fețe?
Ce-nseamn-acea cântare pătrunsă de blândețe,
Ce împle tânguioasă puternicile bolți?.
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor!
Din valul ce ne bântuie
Înalță-ne, ne mântuie!
Privirea adorată
Asupră-ne coboară,.
O, maică prea curată
Și pururea fecioară,.
Marie!.
Răpită de duiosul organelor avânt,
Pe cartea cea de rugă alunec-a ta dreaptă,
Iar ochii tăi cei umezi la ceruri se îndreaptă.
Ea?.. cade în mulțime cu fața la pământ.
*.
De-ai muri copil de rege de-ale florilor miroasă,
Ca de marmură un înger sub boltirile înalte,
Pe un catafalc depusă un popor ar plânge-ncalte,
După sufletul tău dulce, după sfânta cea frumoasă.
Ea? Dacă va cădea moartă într-o noapte de beție
Prin ciocnire de pahare și prin danțuri desfrânate..
Vreun cioclu de pe uliți va-ncărca-o-atunci-n spate,
Dară nici în moarte însăși liniște nu va să-i fie.
Nu. Nici maiestatea morții nu sfințește pe sărac..
Căci scheletu-acela care a purtat ast-avuție
De amar și de durere, preparat de-anatomie
Va face-un pedant dintr-însul.. Iar în urmă, într-un sac,.
Va fi aruncat în groapa cea comună. O scânteie
Ce-a pierit fără de urmă. Și cu toate astea-i semeni
Ca și lacrima cu roua. Parc-ați fi surori de gemeni:
Două vieți în două inimi, și o singură femeie.
©Mihail Eminovici (Eminescu)

Michelangelo - 129

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Din soare noaptea-și ia lumini, sfioasă,
în depărtări… Ci doar pe tine, rază,
te înfrumusețează
vecinătate mai puțin frumoasă.
Dar cum vei fi miloasă,
încât să nu înghețe
acei ce pentru tine ard văpaie?
Cei fără frumusețe,
sporesc acea noblețe
din chip, din ochi, din „pletele bălaie”.
Deci, tu la tine nu ții
când fugi de noi posacă:
splendoarea ta urâții
mai mare pot s-o facă…
Ci, doamnă, mai săracă
vei fi dând bolții ce ne-a luat: ție
urâtul, iară frumusețea mie.
din Poezii, traducere de C. D. Zeletin

Cezar Bolliac - Carnavalul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

I
Începe carnavalul! Și-n salele bogate
Se cerc artişti şi muzici, plăceri mai noi s-arate,
În nouă veselii!
O! ce de griji acuma la nouă toalete!
Ce visuri dulci, frumoase, în junele cochete!
Ce mii de bucurii!
Fetiţa tot visează la flori, la a ei ghirlandă,
La gaza cea subţire, la rochia-i elegantă
Şi la ai ei cercei;
Gândeşte la răspunsuri, la graţii, la cuvinte;
Îşi râde în oglindă de loc ce-şi pune-n minte
Ceva ce-i place ei.
Corsetul aci-şi pune; îşi cearcă iar rochiţa,
Pandlica care-o prinde, – săracă copiliţa!
Viaţa-i e romanţ!
O! cât a să mai joace! Ce bine a să-i vie
Şi păr şi rochi, pandlice, buchet de iasomie
La sol în contra-danţ!
Mulţime de machine prin case de neveste!
Fămei şi croitorii abia le prinzi de veste
Când vin, când se strecor!
Părinţii schimbă cifre în foile de zestre;
Galanţii-n neastâmpăr citesc pe sub ferestre
Bileturi dulci d-amor.
O! câte case nouă şi câte case sparte!
Ce visuri îşi mai face bătrâni şi juni în parte
În lungul carnaval!
Tot fierbe-n capitală! şi lumea îşi propune
Un lanţ de fericire, un şir de lucruri bune
De la întâiul bal!
Voi, câţi vă râde soarta! gândiţi că-n aste zile
Stau sub pământuri, ocne, prin temniţi şi exile
Atâţi nevinovaţi,
Pe care pizma, ura şi neagra calomnie
I-au părăsit cruzimei, şi oarba tiranie
Îi ia necercetaţi!
II
Când armăsarii voştri, cu coama lor pletoasă,
Alerg şi scapăr iute p-o gheaţă-alunecoasă,
Ca fulger, ca năluc;
Şi lângă drumul vostru, – o! tremură în cale
Un biet bătrân ca iarna, cu piept, picioare goale,
Flămând şi fără suc;
S-opreşte, -şi ia căciula, spre voi mâna întinde,
Şi trista lui cătare în rugă se aprinde
Văzând că nu-l vedeţi;
Şi tremurându-i barba, spre ceruri mormăieşte;
Când sania din urmă de ziduri îl striveşte;
Voi treceţi şi râdeţi!
Nebunilor ce sunteţi! Vă pare că e o glumă
Un cap strivit de ziduri, un om ce se consumă
De foame şi de frig!
Vă pare că e glumă când cruntă disperarea
Şi ţintă către ceruri; – vă râdeţi voi de starea
Victimelor ce strig:
……………….
……………….
III
Când o căldură dulce, samururi, catifele,
Sub draperii bogate de stofe, de dantele,
V-adoarme p-un divan;
Când mii lumini ascunse în lampe colorate
Resfrâng şi vă-nmulţeşte-n oglinzile-ardicate
De jos până-n tavan;
Ş-o copiliţă dulce, râzândă, graţioasă,
În reverenţe intră uşoară şi frumoasă
Ca şi un îngeraş, –
Şi după ea un june măreţ, voios şi tare,
Cu faţa vie, plină, cu fruntea-ntinsă, mare,
Şi şed p-un scăunaş;
Când vă vedeţi într-înşii pre voi miniatură,
Şi gest, organ, accente, oricare a lor trăsură
E-a voastră, – îi iubiţi!
Îşi vede muma soţul, şi tata iar soţia;
Şi ştiţi c-aveţi mijloace, vă iartă avuţia
Să-i faceţi fericiţi;
Oare gândiţi atuncea că poate-n altă casă
Au doi bătrâni o fată, tot astfel de frumoasă,
Dar e trăită rău;
Şi plâng, căci mâine poate copila o s-apuce
O cale.. n-au de hrană; şi viaţa este dulce,
C-aşa va Dumnezeu.
IV
Când cina vă aşteaptă în sala de mâncare,
Şi-n giurul vostru vase cu flori mirositoare
Vă-mbată de miros;
Când ochii vi se pierde pe mese încărcate
D-argint, de porţelane, cristale tot-săpate,
C-un viu foc luminos;
Şi când pe masa voastră cea plină de legume
Ce globu-ntreg produce, d-esenţe şi de spume,
De vinuri spumegând,
Vedeţi îndestularea ce cară, grămădeşte,
Ş-un şir de servi în prajmă ce-alerg, vă ocoleşte
Punând şi ardicând;
Atunci, atunci gândit-aţi că lângă casa voastră
Este-o căsuţă veche şi spartă, mică, proastă;
Şi crivăţu luând
Hârtia din ferestre, un viscol o petrece,
Bagă în ea zăpada; e frig într-însa, rece,
Căci toată e în vânt!
Gândit-aţi vre o dată c-aci-n astă cocioabă,
O văduvă săracă, bolnavă, goală, slabă,
Cu şase copilaşi,
Stau în ocol pre vatra abia cu un tăciune!
L-e frig, l-e somn, l-e foame şi pic de slăbiciune,
O, mult sunt drăgălaşi!
Când unul dintre dânşii ardic-o mânuşiţă
Scuţ roşie ca racu, şi-i zice: „Măiculiţă,
Te scoal’, nu mai dormi!
N-e frig şi ne e foame; te scoal’! fă focu mare!
Dă-mi pâine! Pune masa! ‘ şi ea, -n delir, tresare!
Nu poate a-i mai minţi.
Se scoală, -şi smulge părul şi iese pe zăpadă,
Şi vede casa voastră în veci tot în paradă,
În veci în veselii:
Ferestrile-ndoite ce crapă de lumină
Şi vesela-vă umbră râzândă, dulce, lină,
Săltând în bucurii..
Curând! Daţi în genunche! Uitaţi! O! piară slava!
Blăstemele s-azvârlă, precum s-azvârlă lava
Ce-o varsă un vulcan!
O! Tremuraţi! căci glasu-i în ceruri e puternic!
Mai greu decât sentinţa cu care un nemernic
Striveşte un sărman!

Cezar Popescu feat George Ţărnea - Elegia Contrastelor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Bun de pus la rană, rău de pus la zid,
Numai eu știu taina fiecărui rid.
Numai eu dau seamă pentru cât am fost
Înțelept de singur, fericit de prost.
Am hrănit orgolii ucigând iubiri
Și-mi asum sentința iernii din priviri.
Pentru mulți paiață, la puțini îndemn,
M-am purtat cu zeii și fricos și demn.
M-am târât pe burtă, am zburat prin cer,
Fără ca vreodată învoiri să cer.
Partea mea cea neagră, cu noroiul mort,
Părții mele albe, i-a tot fost suport.

S-au tot rupt din mine cei flămânzi de har,
Fără să-și asume ultimul pahar.
Pe degeaba înger, drac plătit, din plin.
Înălțarea-mi este singurul declin.

Carl Sandburg - Portul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Trecând printre ziduri povârnite, urâte,
Pe lângă uși de unde femei cu chip răvășit
Priveau cu ochii adânciți de foame,
Hăituit de spectrele mâinilor foamei,
Dintre povârnitele, slutele ziduri ieșind,
Deodată, la marginea urbei, zării
Albastra erupție a unui lac;
Lungi valuri lacustre se spărgeau sub soare
În arcul malului cu pulberi de stropi;
Și pescăruși în zburatec vârtej,
O hoardă de aripi mari, cenușii,
Și pântece albe în zbor,
Roind și rotind sub tării.