Construcție – Versuri.pro

Mirabela Dauer feat Dan Spataru - Magistrala Albastră

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Dunăre de-acum porți spre mare un nou drum,
Porți spre mare mândria ca ce fac și ce spun.
E și drept, e și bun când te-nalți, România.
Împlinim câte-un vis către veacuri deschis,
Vis de aur romantic.
Nu las televiziuni și aici pe pământ,
Am creat dintr-un gând.
Magistrala albastră, drum de ape și vis,
Drum de suflet purtând, cântec fără cuvânt,
Un drum spre mare deschis.

Refren:
Magistrala albastră, drum de oameni născut,
Ce-ți vorbește să știi de prezent, de trecut,
Și de mari ctitorii,
Ca un semn că ei sunt veșnic pe acest pământ,
Și c-au fost și vor fi.

Noi cu pace am semnat peste tot ce-am durat,
La orice temelie,
Fără teamă de greu e numele tău,
Construim România.
Din iubire urcând ceruri peste pământ,
Din iubire de țară,
Să ne fie curat acest drag minunat,
Am gândit și-am creat.
Magistrala albastră, drum de ape și vis,
Drum de suflet purtând, cântec fără cuvânt,
Un drum spre mare deschis.

Refren: x2

Mihai Rădulescu - Argeșii Din Veac

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Amintirii prietenului Poet Horia Nițulescu,
cel dintâi ascultător al acestor versuri
la Jilava.
Ce turle, turle… Argeșii din veac,
Lipiți între chirpici cu gingășie,
Se-mplântă-n calendar și-n veșnicie
Să fie semeției noastre leac.
Manole, pasăre cu zbor din schele,
Bănatul tău rămas-a pe pământ:
Cu fiecare nou așezământ
Se tescuie un duh sub tencuiele.

Constantin-Aurel Dragodan - Manole

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Ai pus temelie în zidul flămând
Și trupul femeii și sufletul tău,
Ca bivolii beznei, în goană trecând,
Să nu-l mai doboare cu fruntea în hău.
Manole, tu dăinui – mortar nevăzut –
În rar, nelumesc ctitorit giuvaer.
Și dacă sub aripa frântă-ai căzut,
În turle mereu te înalți pân’la cer.

Cezar Bolliac - Meșterul Manole

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Manole, Manole,
Meștere Manole,
Zidul rău mă strânge,
Țâțișoara-mi curge,
Copilașu-mi plânge.
Manole, Manole!
Vara toată stau la muncă
Meșteri câți în țară sunt;
Iarna lucrul tot se strică,
Osteneala merge-n vânt.
Toată lumea e-n veghere
Și se miră în tăcere.
Neagul-Vodă poruncește
Și să jură-n Dumnezeu:
Sau că zidul se-ntărește,
Sau că mor cum e mai rău;
Căci e chiar o dievolie
Mânăstirea să nu ție.
Meșterii se-nfiorară
Și-ncepură-a se gândi
Cum să facă să nu moară,
Căci ei mâine n-or mai fi.
Neagul-Vodă ce vorbește
Negreșit că se-mplinește.
Meșterul Manole-ncepe
Iscusit a le vorbi;
Căci el singur se pricepe
Ce ispită poate fi
De se surpă peste gloată
Ce-au lucrat o vară toată.
– „De cuvânt să am eu parte,
Meșteri buni, mă ascultați!
Omenie aibă foarte
Fiecare dintre frați:
Cere zidul o muiere,
Ca să-i fie-ntemeiere!.
Mâine-n zid să se zidească
Măcar care din femei,
Ce va fi să se ivească
Cu merinzi, la soțul ei! ”
Meșterii se spăimântară
Ș-ochii-n jos cu toți lăsară.
– „Stați pe loc! și fără frică,
Cu credință să jurați!
Că din voi nici unu strică
Fapt-aceasta ce-apucați!
La primejdia obștească,
Trebuie unul să jărtfească.
Sufletu-i să se unească
Cu al Iudii la un loc,
Și țărina-i n-o primească
Nici pământ, nici vânt, nici foc!
Blestemat fie-n vecie
Cel ce-o spune la soție! ”.
Ei cu toții se jurară
Cum că taina nu o vând,
Și apoi se-mbrățișară,
Făr-a zice vrun cuvânt;
Dar, sunt mulți d-ăi fără frică
Ce-astăzi jură, mâine strică.
Cu nevasta fiecare
începu a se vorbi,
Să nu vie cu mâncare
Până seara va murgi.
Dar Manole-a ei venire
O lăsă la norocire.
Meșterii se mai adună
Până-n ziuă, la zidit;
Ș-ucenicii împreună
Toți cu toții au venit!
Însă tuturor l-e frică
A zidi, căci iar se strică.
Soarele către amiază
Începu a-nainta,
Și Manole-atunci s-așază
De unelte a-și căta:
– „Frați, începem a zidi,
Căci suntem în miazăzi.
Puneți mâna pe mistrie,
Calfe, ucenici idem,
Căci se vede o soție
Nu știe-a cui din câți suntem. ”
Calea toți o ațintară,
Dar pe loc s-astâmpărară.
Căci e Uța, credincioasă
Meșterului cel cinstit,
Ce soția-i cea frumoasă
La frăție a jertfit.
De când ea se măritase
Un an numai apucase.
O luă de mână-ndată
Și pe zid o întreptă;
Cum să stea apoi i-arată
Ș-a zidi se apucă.
Fie dragoste sau frică,
Ea cuvântul nu i-l strică.
Ceilalți meșteri în mirare,
Toți cu groază îl privesc,
Și stau toți în depărtare,
Căci aproape nu-ndrăznesc,
Când el dulce îi vorbește
Și cu grabă o zidește.
– „Astă glumă nu e bună,
Manole, iubitul meu;
Te gândește că sunt mumă
Și că cresc pe fiul tău. ”
Dar Manole tot glumește
Și cât poate se grăbește.
Pân’ la piept el o zidise,
Și ea dulce îi cânta,
Zidul tare o strivise,
Și ea-n lacrămi înota.
Dar acum se isprăvește,
Zidul mai o covârșește.
Asta fuse lecuirea
Zidul d-a putea ține;
Și d-atuncea mânăstirea
Încetă d-a mai cădea.
Vânt, cutremur n-o smintește,
Uța-n zid o sprijinește.
Neagul-Vodă cheltuise
Toat-averea, să credeți,
Și-ncă nu se isprăvise
Mânăstirea ce vedeți.
Se bocește ca muiere
Și Manole îi tot cere.
Doamna Despa atunci scoate
Din urechi ai săi cercei;
– „Na, Manole, de se poate,
Prinde tu ce știi pă ei,
Numai vezi de aurește
Mânăstirea ș-isprăvește. ”.
Când Manole de pe cruce
Darul merse dă-și luă,
Dan și Iașu-ncet se duce,
Scara-n mii că sfărîmă.
Pizma tot la rele naște
Și pe frați îi vrăjmășaște.
Meșterul în turburare
Aripi îndată-și lucră,
S-avântă cu o zburare
Ș-uite colo mi-ți pică.
Stana lui cea marmurită
Ne dă apă lămurită.
1847

Gheorghe Tomozei - Casa Cuvântului