cod – Versuri.pro

C. O. D X Hodi - Antracit

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Intro:
Bun, gata… Arată exact așa cum trebuie. Acum hai să scoatem asta de aici. Prinde capătul. O, ai grijă! Deodată ce ieșim, nu mai avem cum să intrăm. Dacă stricăm asta, suntem duși.
C. o. D:
Asta e o piesă de doi bani scrisă pentru doi fani
În nopțile în care parcă trec ani
Câte ziduri, atâția titani, în ciuda banilor
Rămân inteligibil mutual ca limba tibetanilor
Nu știu de ce mă agit, văd pereți de antracit
Decid octavele primare ca liderii la genocid
De parcă dau mâna c-un ghid, învie ficțiunea
Un foton fără pereche aspiră coliziunea.
Omit emisiunea, simplific până la clemență.
Mă întreb: ce se ascunde dincolo de absență?
N-am uitat procesul, doar plusez pe latență
Că în final rămâi cu pierderea ca la independență
Uitare, cruce pavată-n oase de pământ
Adevăr purtat ca florile în pletele de vânt
Liniștea o achiți și primești simultan
Ai grijă ce scoți pe gură ca o cioară cu Sharingan
Sub pași mărunți de particulă, ajungi până unde
Intenția lasă prin fapte gândul să se inunde
Parcă tot așterne într-un fals ticăit mecanic
Secunde mute, tainic teatru, uiți întâmplător
Zero crize lumești, mut foaia din Grimoire
Tot mai rar, fără să pun egalitate în ritual
Și totuși, în neputința mea, sunt fericit.
Voiam să ajung MC, dar nu-s nici supă la plic….
Refren X2 (C. o. D) :
Când adevărul piere-n bârfe, dreptatea n-are sens
Mult prea des repet semne ca un AI
Indiferent de apus, întrebări sau răspuns
Pacea mea mintală o dau în scris ca Sai.
Hodi:
Un mic Eden, când fac curat într-un infern
Ce-mi zice: Când mai dai pe acasă?
De-o vreme am înțeles că fața mea e tot mai stearșă
De la cât am fugit eu de frică, să nu fie arsă…
Hai, uite! Soare, rană pe pământ cum tot se varsă
Cum mă doare, nu contează
Când mă doare, e doar o fază
Cum îi prinde textul meu, la fel cum peștii-s prinși în plasă
Și-am scris așa, c-așa scriu când mă întorc acasă
Las’ că vezi că scap!
Mi-a zis și-atunci, și vezi că doar o parte s-a reglat
Poate sare peste stradă, orice pas ce l-am urmat
Poate-s tare, și-i o stare mai ușor de controlat
Poate-s oase ce-am călcat
Toate-s puse cap la cap
Ce maneca cu oase
O dau atât de ștaș
Singurul meu rival e-un ceas
O știu și-n pași de vals
În stradă am învățat eu dans
Însă-s mulți în jurul meu, n-am cum să fiu cel mai retras….
Interludiu:
Da’ cine scrie în halul ăsta? Ai putea da lecții de hip-hop, sau să deschizi o grădină zoologică. Sau ce zici să te duci la circ, ha? Știi….
Refren X2.
Outro:
Azi vă anunț că persoana care mi-a mâzgălit mașina cu graffiti va primi pedeapsa cu închisoare pe viață. Pe viață, am spus!

C. O. D - C.O.D. - Doleanțe

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Oricine îți vorbește,
Însă cuvântul meu e cheia secretelor tale.
Mă simt ca un dependent de mare pe uscat
Au trecut zeci de zile, tot zâmbești forțat.
Parcă am îmbătrânit însutit prin viața agale,
Ai pus lacăt infinit, nimeni să nu-ți stea în cale,
Umbrele s-au prăfuit pe același drum pierdut
Într-o noapte de ianuarie frigul e deținut.
O floare moare în a pământului așternut,
Până și azi greșesc, îmi cer scuze
Acel gând lăsat de tine, orfan mă strigă,
Îl ignor, dar el mă așteaptă în fiecare clipă
subliniează greșeli, continuă să acuze.
Vorbetele-ți sunt simple, doleanțe îngenuncheate
Se întreabă între ele, oare azi, oare mâine?
Răspunde tu tăcerea în veci n-o să aline,
Idei ce poartă doliu, las speranțe îngropate.
> Refren.
Vântul frige, ceața densă în privire
Un semn subtil agramat de umilire,
Înaintăm, deși nici unul dintre noi nu știe,
Ce-a fost, ce este sau ce o să fie..
Vântul frige, ceața densă în privire
Un semn subtil agramat de umilire,
Înaintăm, deși nici unul dintre noi nu știe
Ce-a fost, ce este sau ce o să fie..
Îngenerez schimbări olfactive n-au luat naștere,
Aceeași scrumieră mă așteaptă veșnic plină.
Zi-lumină
Zi tu, lumină, fumul ce-ți inspiră,
Altă singurătate prin forme de cunoaștere.
Ochii tăi aliniază amazonul, de ce negi?
Adevărul învăluit în haina hazardului.
În zadar te-aș fi forțat și porțile iadului,
Răspuns din orgoliu fals, pe care-l renegi.
Am spiritul vin ieftin, porțelan suflat în plumb,
Mă târăsc în acest deșert numit nevroză,
Amintiri și iluzii, toate vin în supradoză..
Pentru nimic ți-ai vândut aripile scump.
Scările nemărginite, reflectă ultimul drum
Cobor ușor, mormânt plin de cuie ruginite
Asta-i altă scrisoare, primele au fost risipite
Scrie-n colț: final de drum aici și acum.
>Refren.
Vântul frige, ceața densă în privire
Un semn subtil agramat de umilire,
Înaintăm, deși nici unul dintre noi nu știe
Ce-a fost, ce este sau ce o să fie..
Vântul frige, ceața densă în privire
Un semn subtil agramat de umilire,
Înaintăm, deși nici unul dintre noi nu știe
Ce-a fost, ce este sau ce o să fie..

C. O. D feat Riga Kripto - Deja Vu Orbital

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

C. O. D.:
Yo, yo…
Am făcut un schimb mortal cu Omul de Tinichea
Sperând să scap de chin, da’ nu a fost așa
Acum împletesc firul vieții de un univers absent
Că dintre ei am rămas cu un singur element:
Raționalul: Darul moștenit din ură comprimată
Ce m-a avansat la rangul de călău într-o lume moartă
Însă toate m-au împins spre un cancer neuronal
Obligat să rămân ocult într-un deja-vu orbital
E clar, șansa mea de reușită-ncepe să ofilească
Atunci când joc pe zile cu-oglinda ruleta rusească
Amintirile pierd cu 5 cm pe secundă
Ca florile de cireș, și-alungă dorințele-n umbră
Rămân o epavă fără sunet, ca pauza dintre octave
Nu te uita-n urmă, ai să vezi un munte de cadavre
Sumbră ghilotina se-nclină când apare seara
Însă am promis c-am să-ți plătesc eu greșeala….
Yo, mare greșeală, știu… Ce prost am fost….

Riga Kripto:
Ce fac eu aici se cheamă overthinking
Ce-ți mai place să fii critic!
Înțelege că eu-s greu de înțeles
Iar pe furtună, nu-mi abandonez barca ca Barthez!
Orgoliul meu, trunchiul singurătății
Singurătatea-i seva creativității…
Inimă de lup, am două săbii, niciun scut
Sceptic într-o lume-n care moartea se găsește-n fruct
Mi-am zis că o să fiu un om mai bun
Da’ viața-i mult prea scurtă ca să fac ce mi-am propus!
Intru-n microbuz, da’ n-am banii de bilet
(Bagă-mi-aș pla-n morții mei!) Și-aș fi vrut atât de mult să plec…
E 0:15, Lucy mă consumă
Și-s sătul de toate… Nu fi nesătula!
Ăla îmi spune să mă bucur că văd răsăritul….

C. O. D.:
Dar în scurt timp va deveni apusul care ți-a vestit sfârșitul!

Proletarii - Artele Marțiale: Iarna

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

C. O. D:
Yo, yo…
Secrete-n versete
În realitate-i multă muncă
După alte ore de muncă
Sfidând a 8-a poruncă
Însă Proletaru’ trage până ajunge în urnă
Pe urmă, mai înalt e urnit de spiritul de turmă
Ce-ngână acest deja-vu urban
Realizați că încercarea moartea n-are ca ban
În prim-plan balistic e K. O. rizon turistic
Tu riști, zic, precum un act umoristic
Când Mizerabilii lui Victor, capital romantic
Sar pedeapsa capitală, la fix ca Atlantic
Așa-nflorește piața… Pariază fără bonus
Pe crăpături în porți precum floarea de lotus
Dau tonus lexical fără să mișc un deget
Cultura plânge când te supranumești poet
Evident și inerent
Dispari rapid ca Provident
Cheia Iadului: datoria numită suflet!
De-asta nu mă sunt acasă… Cine mă vinde?
De-asta mi-am pierdut anii-n cărți, K. A. Linde
Dacă nu respecți asta, rămâi în figurant
Și de ți-o ridic la mue, e os pan’ la figurat!
Calea penibilului variat oferă spații
Pentru cei ce nu-s la înălțime ca Subcarpații
Strofa asta-i pentru nimeni, și realizez
Ce scriitor bun sunt atunci când aberez….

Interludiu:
“Pe frizuri am dat-o… Nu credeam c-o să devin specialist în Artele Marțiale… Artele Marțiale le făceam iarna… M-aruncam în cap, sau mă spălam afară-n frig… Se uită contorsionați psihiatrii… Printre simptome: maturitatea psihică, adică a minții, îi spunem noi…”.

Refren X2:
Noi suntem proletarii
Sinceri ca pescarii
Nu fentăm codul muncii
Nu avem salarii
Noi muncim la stat, de-asta suntem în stare
Să vă prezentăm “Iarna – Artele Marțiale!”.

Kefren:
Dezolant… Ridic ștacheta degeaba
Învăț Artele Marțiale-n caz că se-aprinde cearta
N-am cui preda ștafeta… Noroc sau ghinion?
Interesu-i la pământ, parcă citesc iar Ion
Camion plin cu esența mea, încep a refula
Refuzam cândva să-i permit a se etala
Amprenta mea peste sanctuarul numit creație
Strofe atât de grele, încât generează gravitație!
Combinație de muze
Vin la mine prin rotație
Încă nu s-a găsit vreuna să mă refuze
Scuze peste scuze, peste-un munte de regrete
Păstrez sensuri ascunse, agățate în perete
Falși preoți care și-au renegat credința
Se dau acum atei când își folosesc penița…
Rapu’ ne e constelația, e ironia sorții
Că nu pot face față vibrației nopții!
Munca în surdină, reflectoru’ pe regrete
Beau din Pocalu’ Resemnării, și-o fac cu sete
Eman aer de misticism pe-aceste versete
Ca blestemul Proletarului în greaca veche
Adâncesc mistere… Sincer, mă cam expun
Proiecția mea înghite demoni la mic dejun
Țin lancea-n mână, poți să-mi spui Phantom Lancer
Dacă rapu’ e mort, atunci sunt Necromancer!.

Interludiu:
“Am practicat și poker-u, da’ nu știu ce înseamnă cinci bucăți… Și-acesta este un talent al Artei Marțiale… Cinci bucăți în poker-u’ de mână… Artele Marțiale, precum tablele… Aș vrea să joc un meci de table, precum baschetul, s-arunci la coș, s-arunci de la distanțe… Sau să-ți faci baie iarna sub cerul, sub cupola plină de zăpadă..”.

Refren X2.

Outro:
“În Arte Marțiale, așa cum am mai zis și altă dată pentru mine, mă voi bate cu Campionul Mondial al Supergreilor, și-atunci voi arăta că-l voi învinge… Și dintr-un scuipat îl voi omorî! Complexul lui Hamlet… Vreau să zic că mi se scoală pla la civilizație… Pa-pa! He he he he…”

Haz - Exod

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Exod, spune-mi codul să-l notez
Alege tu tema pe care vrei s-o abordez
Codul Da Vinci, sau secretul fiecăruia dintre noi
Tot ce am împărțit cu voi, dar nu împart la doi
Notez pe foi… Crede-mă, am caiete-ntregi
Poți să le distrugi, dar din mintea mea n-o să le ștergi!
N-o să le-nțelegi, fiule, astea nu-s integrame
Mă înțelegi? Dau toți pionii pe dame
Dam două milioane pe grame, poate doar pentru veșnicie
Să rămân viu prin muzică fără fățărnicie
Respir, aspir, mă inspir, creez, am un crez
Colorez în culori vii, mă concentrez, mă eliberez
Demonstrez că pot scăpa ușor de stres
Mă încadrez în tact și-n bătaia inimii
Spune tu lumii că noi suntem vii
Și că ultimii vor fi primii…