cimitire – Versuri.pro

Radu Gyr - În Cimitire

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

În cimitire, sub străvechi coloane
de iarbă făr’-aducere aminte,
nu cranii zac, nici munți de oseminte
de beznă scufundate ca-n oceane.
ci lumile de-acum și dinainte
și de apoi, ca sparte sub ciocane,
dorm crâncen sfărâmate-n milioane
de țăndări, risipite prin morminte.
Întregul cosmos a murit și moare,
murind mereu cu clipa pământeană.
Pier orgi de cer și harfe lungi de soare.
sub fruntea devenită buruiană,
în stinsul trup: vecia gânditoare
și-n ochii morți: minunea ca o rană.

Pablo Neruda - Numai Moartea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Există cimitire singure,
morminte pline cu oase fără sunet,
inimi trecând printr-un tunel
întunecat, întunecat, întunecat;
murim ca într-un naufragiu ce se petrece-n noi,
ca și când ne-am îneca în propria inimă,
ca și când ne-am duce căzând dinspre piele
înspre suflet.
Există cadavre,
există tălpi lipite pe lespedea rece,
există moarte în oase,
ca un sunet pur,
ca un lătrat fără de câine,
moarte ce iese din anumite clopote,
din anumite morminte,
crescând în umezeală ca ploaia ori ca plânsul.
Eu singur am văzut uneori
sicrie cu lumânări desprinzându-se din oră,
cu defuncți palizi, cu femei cu pletele moarte,
cu brutari albi ca îngerii,
cu fete visătoare căsătorite cu notari,
sicrie urcând râul vertical al celor morți,
râul cenușiu,
în sus, cu lumânări umflate de sunetul morții,
umflate de sunetul tăcut al morții.
Sunetul este cel în care sosește moartea,
ca un pantof fără picior, ca o haină fără om,
vine și ciocănește cu un inel fără piatră, fără deget,
vine și strigă fără gură, fără limbă, fără gâtlej.
Și totuși, pașii ei s-aud,
veșmintele ei sună tăcut, ca un copac.
Eu nu știu, cunosc prea puține, abia văd,
dar cântecul ei cred că are culoarea violetelor umede,
violetelor obișnuite cu țărâna,
pentru că fața morții e verde,
pentru că privirea ei e verde,
ca ascuțita umezeală a unei frunze de violetă
în sobra ei culoare de iarnă exasperantă.
Uneori moartea trece prin lume
ca o mătură,
linge țărâna căutând defuncții,
e chiar în mătură,
în limba morții căutând morții,
în acul morții căutând firul.
Moartea-i pe laviță :
în saltea, în pernele cernite;
trăiește întinsă și deodată suflă:
suflă un sunet întunecat care umflă cearșafurile.
Există paturi care plutesc spre portul
unde-i așteaptă moartea îmbrăcată în amiral

Sorin Cerin - Sângele Visului Nostru

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Câtă fericire,
să fi reușit să strângă Dumnezeu,
la recoltele iluziilor morții,
pe care le culegea cu minuțiozitate,
la fiecare despărțire,
de Adevărul Absolut al Iubirii?
pe care l-a alungat,
în cimitirele cuvintelor,
la Sensul cărora să ne închinăm,
Destinul,
fără să știm,
cum arătau cu adevărat,
în tinerețea Facerii Lumilor,
când nu mai erau niște cadavre,
care vroiau,
să ne arate,
dar cavouri de simțiri,
ce fremătau,
de Iubire și Sinceritate,
crezând că undeva-cândva,
le vom îmbrățișa menirea,
de a deveni,
Sângele Visului nostru.

Leonid Dimov - Rotunjimi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Închipuiți-vă o simplă vale,
O vale nesfârșită cu spitale
Din loc în loc, cu așezări termale
Și cimitire vechi, universale,
Și-apoi închipuiți-vă o jale
Suind spre cerul surd în rotocoale
Din inimi, din plămâni, din amigdale
Albastre, verzi ori stacojii, dar goale,
Împrăștiate-n spârc printre cristale
Ș-un ultim sunet apoi, dinspre poale:
Cum bat ciocanele în nicovale
Ori străzile gemând sub harabale.
Și cețuri, cețuri învelind vocale.

Lucian Blaga - Drum Prin Cimitir

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Prin locul acesta când treci
seara pe cărăruile nimănui,
pe pietrele albe și negre urechea
pe rând să ți-o pui. Că în clepsidre
prin orbitele morților țărână curge
măsurând timpul cetății.
Pune-ți urechea
s-asculți. Și-apoi iarăși
s-asculți dacă inima, jalnică, vechea,
mai bate- și-a cui?
A nimănui – cuteză-vei să spui?
Treci numai, treci – fără frică.
Și, dacă poți, amăgește-te singur să crezi
că zvonul ce-n cale ți se ridică
e numai vântul ce vine din lună
și-n țară sună.

Ion Caraion - Pasăre Speriată

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cioara-ncurcă broderia liniștii subțire
dintr-o dată;
ce-o fi văzut? Peste care cimitire
o fi zburat și-acum povestește speriată?.

a trecut peste lagăre de muncă
forțată, vermiculare,
peste care se-aruncă
alt imn? altă uitare?.

pe câmpuri de luptă a ciugulit stârvuri
și-acum le prohodește-mprăștiind
cagulele munților cu vârfuri
ascuțite prin șanțuri de-argint?.

de pe ea cad penele; tăcere
și mai lugubră se lasă.
un fantastic vânt prin soare de-ar cere
soarelui nopții o plasă,.

în care să pice gândurile strivite
ca păianjenii, sub talpă;
sub copitele-mpărăției de vite
ca o temniță albă!