ceas surd

Speranțe răstignite,apasă greu,limbile scorojite,ale unui Ceas bătrân și surd,ce-și amintește și acum,printre sughițuri de regrete,timpurile tinereții,ruginite acum,când era Oră Exactă,și toate Visele,de pe peronul prăfuit,al unei Gări a Absurdului,se conformau ordinelor sale,despărțindu-se de trenul,care le ducea Viața,către Trecut,fără să poată crede atunci,când se afla,în Inima de Vânt,ale acelor Vremuri,că va deveni el însuși,un Trecut.