căutarea de sine – Versuri.pro

Mitrica - Freestyle Escaperecords 2017

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Știi man?!
Viața merge înainte,
Vezi cum faci să te separi de restul că lumea te minte,
Ai grijă la cuvinte, că lumea te simte
Ești unul dintre cei ce-aruncă cu dinamite
Ăștia-s ca niște termite și se-adună tot mai multe
Aș explica dar chiar n-am timp de subiecte d’astea mărunte
Trebe sudoare pe frunte
Nu e chiar o joacă
E un fel de vino-du-te ce se leagănă pe placă!
Fac rap să dai din cap vin din inima sudului
Un flow ce-ți stă din start un vibe ce-l pot oferii oricui
Acum că m-am schimbat,
Am de gând să scriu să trag ca nu mai bag
Și stai să vezi ce scoate fratele din sac
De drept și de fapt
Am fost puțin plecat
În căutarea adevărului un drum întunecat
M-am ridicat din praf, sunt gata să dau dovadă
Timpului petrecut man zi de zi pe stradă!!!
Fratele-i gata să creadă
Că poate să facă
Să-l simtă o lume-n treagă
Și trebuie să știi neapărat că
vine cu o brigadă
Ce e gata să-ți arate arta
În caz că nu știai escape records M*********!!!

Heas - Bilet de Externare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Merg p-un hol întunecat și gol
Cică sunt vindecat, am ieșit din salon
Pereții sunt mânjiți de sânge
Liniștea e anulată de un om care plânge
Probabil visează realitatea…
Am avut doi colegi de pat, un tip care suferă
Pentru că nimeni nu-l iubea
Iar ea îmi zâmbea
Dar m-a înșelat cu moartea…
Și-acum îmi aduc aminte tot ce-a fost: diverse tratamente
Care să mă facă să uit de sentimente
Ei jucau teatru, aveau măști
Eu mi-am ascuns sufletu’ din piept în căști
Ziua, dealeri de vise vindeau plăcere
Noaptea, doctori deghizați în monștri provocau durere
Nu aveai voie să gândești
Erai obligat să zâmbești
Cum te trezești…
Pastile care te omorau cu zile
Inimi moarte servite în cantine
Sufletele se-ascundeau după pupile
Și de-aceea le-am jucat jocu’:
Să plec să mă caut pe mine, ăsta e scopu’!
Ascunde-ți sufletu’, astea sunt animale
Care miros carne, vor carne! (X4)

Radu Gyr - Cazier

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Crunt m-am înverșunat să bat Cuvântul
pe nicovală, sub grozav baros.
Nu știu dacă din el cuțit am scos,
sau doar scântei să mi le stingă vântul.
De-aș dobândi călit oțel tăios,
mi-aș încrusta pe lamă legământul
să mi-l înfig până-n mâner în sfântul
crescut în mine ca un chiparos.
L-aș împlânta și-n iadul meu nemernic,
să nu mai fiu, nici diavol și nici înger,
ci numai Om, fierbinte și puternic.
Nu vreau azururi și nu vreau pucioasă,
vreau doar să lupt, să freamăt și să sânger,
cu pieptul gol și-n mâini cu-o chiparoasă.

Proletarii - Iarna Manelelor 2021

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

C. O. D. :
Draga mea… Yo, yo…
Ți se pare amuzant?
E dezolant…
Zac naufragiat
În acest domeniu uitat
Plin de umbre fără stăpân,
Ajung să-ngân
Dar ajunge să rămân…
E dezolant!
Nu demult căutam sens pentru cunoaștere
Voiam să aflu de ce, și mai ales cine
Însă drumul ăsta plin de zei nu iartă pe nimeni
E ca un vid matern, în care ajungi să uiți de tine
La ce mă refer?
La destinație și reper
La tot ce înseamnă sunet, cuvânt și levier
Zona muzicală servită ca domeniu vacant
Iluzia zidită de rațiunea ce stă pe Kant
Valențele sale m-obligă să nu cedez
E-o infinitate aleatorie, ca mixul francez
Fiecare cu tenta ei este, oricine vede
Tenta umoristică dintre români și Arhimede…
Unii se-nchină la sentimente
Alții ies din horă
Unii au hernie de disc
Eu n-am coloană sonoră
Din oră-n oră, tot mai tare mă izolez
Bătând violent în taste… Ei, cum să te consolez?
Am o mie de motive să nu mai fiu eu
Am o mie de motive să rămân așa mereu
Faptul că nu mai știu cine sunt nici n-a contat
Dar oriunde aș privi e dezolant….
Refren X2 (C. O. D) :
Caută adevăr, pe unde nimeni n-a trecut
Oferă înțelegere, chiar dacă nimeni n-a cerut
La final vei înțelege tot ce-ai obținut
Este indiferența timpului ce zace la trecut….
Kefren:
Scutește-mă, era amuzant la început
Dar perpetuarea comediei nu mă transformă-n Dante
Cel mult o să mă lase într-un final mut
Să vedem dacă după mai sunt cuvintele amuzante!
Sunt nuanțe fine între dezgust și-mplinire
Și la un moment dat ajung să se contopească
De-asta scarba mea devine tot mai firească
Cine poate să judece această dezamăgire?
Nimeni! Las în scris această profeție
Rapu’ nu o să mai fie niciodată ce-a fost
E ușor să prinzi cu rime proaste scrise bine
N-ai cum s-o dai greu unui public atât de prost…
Ziceam așa, nu c-ați fi în stare s-o dați greu
Le-ncurc traficul când livrez strofe agabaritice
Kefren e pe fiecare strofă la apogeu
Și de-asta n-are cine ce să critice!
Rămân real printre toate panseluțele astea
Și nu mimez împlinirea doar așa de-amorul artei
Falși poeți ipocriți nu suportă cuvintele astea
Le ard orgoliul alimentat de falsitate!
Modele de plastilină mă fac să râd a pagubă
Am tot repetat pe piesa asta, nu-i amuzant
Faptu’ că nu mai sunt cine știam e-o altă latură
Iar oriunde-aș privi e dezolant….
Refren X2.
Outro:
“Mulți spun acum că fac dragoste după manele… Ce să faci cu acei maneliști care cântă, care dramuiesc? Unde urlă câinele, în frig și ger? Ce să faci? De ce să faci dragoste după Salam? Omul nu ar face această dragoste, și nici n-ar folosi-o, dacă nu și-ar viola propriul organism… L***a… l***a strică și femeile și bărbații… și clasicii și muzica…”

Nicolae Labiș - Lupta cu Inerția

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Lupta cu inerția.
Omul Comun.
I. Dilema.
1. O viziune a omului comun.
Aievea nu și nici cu-nchipuirea
Eu munții nu-i mai simt cum îi simțeam
În vremea unor basme petrecute
Când se făcea că un copil eram,
Când mă-nsoțeam cu păsări și cu ciute,
Când mă-nstelam cu flori, când nu eram.
Văd o-nserare plină de lumină
Plutind pe bucla unui brâu de brad,
În mijloc e poiana-n lună mată,
Și-ntr-însa cineva a desenat
Copilul pur pe care altădată
Așa precum pe mine l-a chemat.
Tabloul se apropie și crește,
Îl am în față ca un ochi deschis.
Copilul mișcă buzele și-ngaimă:
„Ești rău, străine – te-am văzut și-n vis”..
Și buzele îi tremură a spaimă –
„Ești rău, străine, pleacă” – mi-a mai zis.
„Ce vrei, copile? Nu mă poți cunoaște!
De ce-mi privești în suflet ca-ntr-un sac?
Vezi bine, nu sunt jucării într-însul.”
„De-aceea-ți pare sarbăd și posac.”
Și-năbușit a trebuit să tac.
„Ești rău, străine. Lămurit eu nu știu,
Dar te-am văzut și-n vis și se făcea
Cum cineva pe oameni îi lovește –
Slugarnic tu rânjeai în dreapta sa.
El mi-a strigat: – Și tu, la fel vei crește!
Eu când voi crește nu voi fi așa.”.
Pe frunte îmi țâșni sudoare rece –
„Ascultă, deșănțat judecător,
Găsește-ți altă victimă și spune-i
Acest vis sadic și amăgitor;
Ai merita să fii legat în funii,
Să nu mai tulburi traiul tuturor.”.
Dar deodată-n juru-mi mii de voci
S-au auzit strigând cu larmă multă:
„Ascultă, tu, străinule de jos.”
„Ascultă-l pe copil! Ascultă-ascultă!”
Oh, surd strigau și trist și dureros –
„Ascultă-l pe copil! Ascultă-ascultă!”.
De-atunci nicicând eu nu l-am mai văzut,
Dar parcă mă-nfioară-o presimțire
Și-mi tot repet blestemul ce-a rostit
Cu voce tremurată și subțire,
Prin codri mari îl caut răvășit
Și-n vise îl mai caut, în neștire.
Dar pentru mine azi străini îs codrii,
Sunt numai arbori, pietre, flori și hău,
Iar visele-ncărcate de coșmaruri
Nu-mi mai aduc curatul chip al său..
Pe suflet tot arunc cernite zaruri –
„De ce mi-ai spus, copile, că sunt rău?”.
2. Omul comun ia o hotărâre.
„Eu viața mi-am închis-o sub lăcate,
Și-atâtea zile s-au stătut în van,
Din multe cugetări adevărate
Mi-am înjghebat un jalnic paravan.
Mi-am înjghebat justificări senine
Când părăsisem drumul durei munci:
Dar dac-ar roade suferința-n mine
Tot necesară-aș crede-o și atunci?.
De m-ar izbi puterile inerte
Ce stânjenesc înaltul țării zbor,
Au m-aș păstra și-atunci în trândăvia,
Acestui trai anost și-adormitor?.
Se cere să lovesc în cei pe care
Eu i-am slujit, simțind că putrezesc.
Va fi nevoie, știu, fără cruțare,
Fără regret, și-n mine să lovesc.
Ideile-mi rămase, triste cete,
Am să le-ntrem cu asprul vieții vin,
La oameni, părăsiții mei prieteni,
Sfios, dar hotărât am să revin.
……..
Văd o-nserare plină de lumină
Plutind pe bucla unui brâu de brad.
În mijloc e poiana-n lună mată
Și-ntr-însa cineva a desenat
Copilul pur pe care altădată
Așa precum pe mine l-a chemat.
Eu simt o bucurie dureroasă,
Simt ochii lui țintiți asupra mea
Și tâmplele îmi bat înfierbântate,
Sunt stânjenit, dar parcă aș zbura..
– Copile, ai avut atunci dreptate,
Dar pentru ce mă mai privești așa?”.
II. Regenerarea.
1. Omul comun pleacă din birou.
„Bună dimineața, munților. Dormisem
Un somn greu, dar iată, iar vă pot privi,
Bună dimineața, codrilor de tisă,
Bună dimineața, proaspeți zori de zi.
Bună dimineața, oameni. Somn de moarte
Mă zvârlise între trândavi și învinși,
Bună dimineața, sate de departe,
Bună dimineața, zori de zi aprinși.
Drumuri nesfârșite, bună dimineața,
În coșmaru-mi groaznic v-am visat ades..
Am să-mi spăl în rouă palmele și fața
Și-am să sorb mireasma florilor de șes.
Șovăielnici pașii-mi caută-n țărână
Urmele pe care mai demult am fost.
Urme noi striviră urma cea bătrână
Și să o mai caut n-are nici un rost.
Temelii durate trudnic înainte
Sunt acoperite de clădiri întregi.
Viața-n cascadarea-i largă și fierbinte
Zămisleşte zilnic înnoite legi.
Bună dimineața, păsări bete-n soare,
Mi-ați strigat odată să mă-ntrec cu voi.
Mă primiți voi după-atâta vreme oare?
Ori vă veți retrage-ndemnul înapoi?.
Sufletu-mi se umflă-n vânt ca o aripă,
Clipele prin arbori freamătă a zbor.
Fierb în câmpuri seve, păsările țipă..
Amintirea, numai, tace mustrător..”.
III. Treapta superioară.
……..
2. Tablou general.
Pe fluviul fără de capăt și fără sfârșit,
Pe fluviul timpului lunecă stoluri de nave,
Catarge-ndreptate spre est și spre vest și zenit,
Ori, fără catarge, bolnavele lumii epave.
Iar apa aceasta-i vrăjită și-nchide în ea
Atâtea destine sub undele-i verzi de uitare,
Și-atâtea destine, pe unda-i brăzdează să stea
O urmă-n vecie nestinsă și scăpărătoare.
Și fluviul curge în curbe-ndoite spre înalturi
Cu apele-i palide-n tot mai grăbită năvală,
E-un clocot de valuri, e-un cor ce se zbuciumă-n salturi,
Aud zăngănind o fantastică luptă navală.
Epavele lumii își cheamă arcașii pe punți –
Fantome cu sângele încă în vine –
Gem robii sub punți și cătușele-și zornăie, crunți,
Săgețile țiuie-n zboruri haine.
Pe navele lumii au oamenii scut nepătruns,
Steag roșu se zbate,
Fantome cu sângele încă în vine, pe-ascuns,
Lovesc pe la spate.
Dar navele lumii, pe val, neînvinse zburând,
Tresaltă,
În fund de epave cătușele sar, răsunând
Sub daltă,
Și fluviul curge în curbe spre steaua înaltă.
Pe fluviul timpului navele tinere lunecă.
Cu faruri aprinse se surpă-ntunericul orb,
Și razele lor ascuțite nicicând nu se-ntunecă
Și, simplu matroz, eu lumina aceasta o sorb.
………..
4. Spre fericirea personală.
Somnul meu laș e de-acum amintire urâtă
Care-n răstimpuri mă întărâtă..
Lumea sufletului mi-i asanată,
Cerbii printr-însa tropotă-n ceată,
Sună sub soare și lună, mereu,
Clopotul limpede-al cerului meu.
Cu brațele goale din zori până-n sară,
Se seceră-n sufletul meu ori se ară,
Se-nalță gânduri, se sapă fântânile,
Se şuieră doinele de primăvară –
Doinele mele – izvoarele-ngâne-le..
Și totuși, ceva mai lipsește. Flămând,
Inima încă-mi mai bate, cerând.
Lipsește o floare, neînflorită
Nici în somnu-mi adânc,
Nici în munca-mi grăbită.
Mă deșteptasem și-atunci am pornit
Prin euritmia pădurii în goană,
Aerul munților m-a amețit,
M-au încântat căprioarele negre-n poiană,
Și pestrițele aripi tremurătoare,
Și susurul surd izvorât de sub bolți de frunzare..
Dar numele nu mi-am legat
De nici un copac cu frunzișul rotat,
N-am chemat nici o căprioară la mine
S-o sărut între coarnele fine,
Apoi, amândoi, după vânt, în lumină.
Să pornim dănțuind peste stâncile roșii, de fier..
Poate de-aceea-mi venea să țip fără pricină
Și mă oprea, rușinându-mă, codrul sever.
Mă deșteptasem și-atunci am pornit
Prin sate, în carul cu crâșnete frânte de roți.
Am stat la taifas cu țăranii și fetele tinere,
Lângă ei mă-ntristam și mergeam la petreceri cu toți.
Întrebam: Voi, naivi filosofi, să-mi răspundeți,
Care e marele vieții-adevăr? Ce să fac?
Am trecut de la unul la altul, precum în pădure
Eu treceam întrebând despre farmec copac de copac –
Și-mi compuneam un răspuns întrebării
Culegând de la toți, de la toate,
Precum în păduri din frunzele nenumărate..
Mă deșteptasem și-atunci am pornit
Printre blocuri semețe cu-antene pe țeasta bombată,
Blocuri dansând după muzica dură-a tramvaielor,
Muzică amețitoare și multiplicată,
Soră cu muzica sobră, de unghiuri și planuri,
Armonie-a metropolei, jerbă de fier și elanuri.
Dar nu m-am legat de nici un ungher,
De nici o fereastră aprinsă în seară stingher,
De la toate ferestrele-o rază am aprins și-am strâns,
Pentru mine. De aceea nici o fereastră
Nu s-a aprins, nu s-a stâns..
Veți spune că multe-am văzut, dar nimic n-am păstrat
Că nimic n-am ales din a lumii bogată recoltă,
Dar eu am văzut și păstra-voi ceva minunat,
O constelație roșie-aprinsă pe boltă,
Și sufletul meu încântat numai ei îi ridică
Șoapta-mi de dragoste, până-acum unică
„Constelație ce sui
În azurul albăstrui
După legi ce azi le știu,
Sfredel luminos și viu,
Constelație ce sui,
Și planeta lumii mele
Limpezită de ploi grele
Zboară-n largile-ți inele..
Constelație ce sui,
Cad îmbătrânite stele
În adâncul timpului,
Într-al morților pustiu..
Numai tu nu poți s-apui,
Sfredel luminos și viu,
Constelație ce sui.”
Zboară-n seară șoapta clară,
Sufletu-mi freamătă ca o vioară,
Și totuși ceva mai lipsește. Flămând,
Inima încă mai bate, cerând,
Dar lumea sufletului mi-i asanată,
Cerbii printr-însa tropotă-n ceată,
Sună sub soare și lună, mereu,
Clopotul limpede-al cerului meu.
5. Poiana primei amintiri.
Revăd din nou poiana primei amintiri –
Copilul care am fost eu spre mine vine,
Vorbește rar mușcându-și buzele subțiri..
– Îmi placi. Dar eu am să devin mai bun ca tine..
Și mă privește cu o candidă trufie,
În jur se leagănă-al pădurii verde cerc,
Mă simt pătruns de-o-nlăcrămată duioșie
– Copil prostuț, tu oare crezi că eu nu-ncerc?

Above & Beyond feat Hannah Thomas - Home (Română)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Aici vin să mă regăsesc – să prind fluxul,
Căutând pacea la capătul liniei.
Câteodată nu mă pot abține, febra e mare,
Sunt la mare și-atât de neînțeleaptă.
Sunt atât de speriată că-ți voi pierde dragostea-n timp ce vremurile trec,
Curajul e focul – și un far atât de luminos.
Apusul formează o amintire – iubirea noastră semnată,
Și tot la mare prindem viață.

Ma va duce valul – transformându-mă în piatră?
Am nevoie de un loc unde să aparțin.
Cheamă un soare ce apune să-mi arunce o funie
Și să mă ducă într-un loc numit acasă.

Închid ochii, știu că ești acolo – iubirea mea,
Stând la mal într-o lume creată de mine.
Apusul aruncă o flăcăraie singuratică-n cer
Și tot la mare ne luăm rămas bun.

Ma va duce valul – transformându-mă în piatră?
Am nevoie de un loc unde să aparțin.
Cheamă un soare ce apune să-mi arunce o funie
Și să mă ducă într-un loc numit acasă.

Căutând un loc numit acasă.
Ma va duce valul – transformându-mă în piatră?
Am nevoie de un loc unde să aparțin.
Cheamă un soare ce apune să-mi arunce o funie
Și să mă ducă într-un loc numit acasă

Buricul Pamantului - Acasă Ta

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Hei, hei, tu! Vrei să pleci?
Vrei altceva? De ce nu-ncerci
Să stai aici, să schimbi ceva?!
Vrei lumea ta?! Fă-ți lumea ta!.
Hei, hei, tu! Ești flămând? Sau..
Sătul de vorbe trase-n vânt?
N-ai locul tău în casa ta?
Vrei altceva?! Păi fă ceva!.
Vrei altceva?
Vrei altceva?! Vrei?!
Să ai lumea ta?!
Vrei? Vrei?! Atunci:.

R:
Stai! Stai! Om nebun!
Pe! Pe! Drum de fum
Nu! Nu! Nu pleca!
Aici e ACASĂ ta!
Și! Și! Sufletul!
Și! Și! Cântecul!
Și! Și! Inima!
Aici e ACASĂ ta!.
Hei, hei, tu! Ai plecat?! Să..
Cauți norocul îngropat
Departe de Acasă ta!
Te-a furat visul altcuiva..
Hei, hei, tu! Ai vrut un rol?!
Să joci, joci în filmul lor!
Și visul tău cui l-ai lăsat?
Lumea-i la fel, tu te-ai schimbat!.
Vrei altceva?
Vrei altceva?! Vrei?!
Să ai lumea ta?!
Vrei? Vrei?! Atunci:..

Brk:
Vrei altceva?
Vrei altceva?! Vrei?!
Să ai lumea ta?!
Vrei? Vrei?! Chiar vrei?!
Vrei altceva?
Vrei altceva?! Vrei?!
Să ai lumea ta?!
Vrei? Vrei?! Atunci:..