Merg p-un hol întunecat și gol
Cică sunt vindecat, am ieșit din salon
Pereții sunt mânjiți de sânge
Liniștea e anulată de un om care plânge
Probabil visează realitatea…
Am avut doi colegi de pat, un tip care suferă
Pentru că nimeni nu-l iubea
Iar ea îmi zâmbea
Dar m-a înșelat cu moartea…
Și-acum îmi aduc aminte tot ce-a fost: diverse tratamente
Care să mă facă să uit de sentimente
Ei jucau teatru, aveau măști
Eu mi-am ascuns sufletu’ din piept în căști
Ziua, dealeri de vise vindeau plăcere
Noaptea, doctori deghizați în monștri provocau durere
Nu aveai voie să gândești
Erai obligat să zâmbești
Cum te trezești…
Pastile care te omorau cu zile
Inimi moarte servite în cantine
Sufletele se-ascundeau după pupile
Și de-aceea le-am jucat jocu’:
Să plec să mă caut pe mine, ăsta e scopu’!
Ascunde-ți sufletu’, astea sunt animale
Care miros carne, vor carne! (X4)
Sensul versurilor
Piesa descrie experiența unei persoane într-un spital de psihiatrie, unde se simte alienată și supusă unor tratamente inumane. Eliberarea din spital nu aduce vindecarea, ci o nevoie acută de a se regăsi pe sine, de a-și proteja sufletul într-o lume percepută ca ostilă.