carnaval – Versuri.pro https://versuri.pro Versuri corectate și explicate Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.9 https://versuri.pro/wp-content/uploads/2026/01/cropped-favicon-32x32.png carnaval – Versuri.pro https://versuri.pro 32 32 Cezar Bolliac - Carnavalul https://versuri.pro/cezar-bolliac-carnavalul https://versuri.pro/cezar-bolliac-carnavalul#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=77173 →]]> I
Începe carnavalul! Și-n salele bogate
Se cerc artişti şi muzici, plăceri mai noi s-arate,
În nouă veselii!
O! ce de griji acuma la nouă toalete!
Ce visuri dulci, frumoase, în junele cochete!
Ce mii de bucurii!
Fetiţa tot visează la flori, la a ei ghirlandă,
La gaza cea subţire, la rochia-i elegantă
Şi la ai ei cercei;
Gândeşte la răspunsuri, la graţii, la cuvinte;
Îşi râde în oglindă de loc ce-şi pune-n minte
Ceva ce-i place ei.
Corsetul aci-şi pune; îşi cearcă iar rochiţa,
Pandlica care-o prinde, – săracă copiliţa!
Viaţa-i e romanţ!
O! cât a să mai joace! Ce bine a să-i vie
Şi păr şi rochi, pandlice, buchet de iasomie
La sol în contra-danţ!
Mulţime de machine prin case de neveste!
Fămei şi croitorii abia le prinzi de veste
Când vin, când se strecor!
Părinţii schimbă cifre în foile de zestre;
Galanţii-n neastâmpăr citesc pe sub ferestre
Bileturi dulci d-amor.
O! câte case nouă şi câte case sparte!
Ce visuri îşi mai face bătrâni şi juni în parte
În lungul carnaval!
Tot fierbe-n capitală! şi lumea îşi propune
Un lanţ de fericire, un şir de lucruri bune
De la întâiul bal!
Voi, câţi vă râde soarta! gândiţi că-n aste zile
Stau sub pământuri, ocne, prin temniţi şi exile
Atâţi nevinovaţi,
Pe care pizma, ura şi neagra calomnie
I-au părăsit cruzimei, şi oarba tiranie
Îi ia necercetaţi!
II
Când armăsarii voştri, cu coama lor pletoasă,
Alerg şi scapăr iute p-o gheaţă-alunecoasă,
Ca fulger, ca năluc;
Şi lângă drumul vostru, – o! tremură în cale
Un biet bătrân ca iarna, cu piept, picioare goale,
Flămând şi fără suc;
S-opreşte, -şi ia căciula, spre voi mâna întinde,
Şi trista lui cătare în rugă se aprinde
Văzând că nu-l vedeţi;
Şi tremurându-i barba, spre ceruri mormăieşte;
Când sania din urmă de ziduri îl striveşte;
Voi treceţi şi râdeţi!
Nebunilor ce sunteţi! Vă pare că e o glumă
Un cap strivit de ziduri, un om ce se consumă
De foame şi de frig!
Vă pare că e glumă când cruntă disperarea
Şi ţintă către ceruri; – vă râdeţi voi de starea
Victimelor ce strig:
……………….
……………….
III
Când o căldură dulce, samururi, catifele,
Sub draperii bogate de stofe, de dantele,
V-adoarme p-un divan;
Când mii lumini ascunse în lampe colorate
Resfrâng şi vă-nmulţeşte-n oglinzile-ardicate
De jos până-n tavan;
Ş-o copiliţă dulce, râzândă, graţioasă,
În reverenţe intră uşoară şi frumoasă
Ca şi un îngeraş, –
Şi după ea un june măreţ, voios şi tare,
Cu faţa vie, plină, cu fruntea-ntinsă, mare,
Şi şed p-un scăunaş;
Când vă vedeţi într-înşii pre voi miniatură,
Şi gest, organ, accente, oricare a lor trăsură
E-a voastră, – îi iubiţi!
Îşi vede muma soţul, şi tata iar soţia;
Şi ştiţi c-aveţi mijloace, vă iartă avuţia
Să-i faceţi fericiţi;
Oare gândiţi atuncea că poate-n altă casă
Au doi bătrâni o fată, tot astfel de frumoasă,
Dar e trăită rău;
Şi plâng, căci mâine poate copila o s-apuce
O cale.. n-au de hrană; şi viaţa este dulce,
C-aşa va Dumnezeu.
IV
Când cina vă aşteaptă în sala de mâncare,
Şi-n giurul vostru vase cu flori mirositoare
Vă-mbată de miros;
Când ochii vi se pierde pe mese încărcate
D-argint, de porţelane, cristale tot-săpate,
C-un viu foc luminos;
Şi când pe masa voastră cea plină de legume
Ce globu-ntreg produce, d-esenţe şi de spume,
De vinuri spumegând,
Vedeţi îndestularea ce cară, grămădeşte,
Ş-un şir de servi în prajmă ce-alerg, vă ocoleşte
Punând şi ardicând;
Atunci, atunci gândit-aţi că lângă casa voastră
Este-o căsuţă veche şi spartă, mică, proastă;
Şi crivăţu luând
Hârtia din ferestre, un viscol o petrece,
Bagă în ea zăpada; e frig într-însa, rece,
Căci toată e în vânt!
Gândit-aţi vre o dată c-aci-n astă cocioabă,
O văduvă săracă, bolnavă, goală, slabă,
Cu şase copilaşi,
Stau în ocol pre vatra abia cu un tăciune!
L-e frig, l-e somn, l-e foame şi pic de slăbiciune,
O, mult sunt drăgălaşi!
Când unul dintre dânşii ardic-o mânuşiţă
Scuţ roşie ca racu, şi-i zice: „Măiculiţă,
Te scoal’, nu mai dormi!
N-e frig şi ne e foame; te scoal’! fă focu mare!
Dă-mi pâine! Pune masa! ‘ şi ea, -n delir, tresare!
Nu poate a-i mai minţi.
Se scoală, -şi smulge părul şi iese pe zăpadă,
Şi vede casa voastră în veci tot în paradă,
În veci în veselii:
Ferestrile-ndoite ce crapă de lumină
Şi vesela-vă umbră râzândă, dulce, lină,
Săltând în bucurii..
Curând! Daţi în genunche! Uitaţi! O! piară slava!
Blăstemele s-azvârlă, precum s-azvârlă lava
Ce-o varsă un vulcan!
O! Tremuraţi! căci glasu-i în ceruri e puternic!
Mai greu decât sentinţa cu care un nemernic
Striveşte un sărman!

]]> https://versuri.pro/cezar-bolliac-carnavalul/feed 0 Celia Cruz - La Vida Es Un Carnaval - Salsa & Rom https://versuri.pro/celia-cruz-la-vida-es-un-carnaval-salsa-rom https://versuri.pro/celia-cruz-la-vida-es-un-carnaval-salsa-rom#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=77210 →]]> [Orchestra]
Tot cel ce gândește că viața e monotonă
Trebuie să știe că nu e așa
Că viața e o frumusețe
Trebuie trăită
Tot cel ce gândește că e singur trebuie să nu se simtă bine
Trebuie să știe că nu e așa
În viață nimeni nu e singur
Mereu e cineva…

R: Ah, nu trebuie să plângi
Că viața e un carnaval
E mai frumos să trăiești cântând
Ah, nu trebuie să plângi
Că viața e un carnaval
Și necazurile se duc, cântând
[Bis]

[Orchestra]
Tot cel ce gândește că viața e mereu crudă
Trebuie să știe că nu e așa
Sunt doar momente rele
Și totul trece
Tot cel ce gândește că asta nu se va schimba niciodată
Trebuie să știe că nu e așa
Până la urmă timpul își arată fața bună
Și totul se schimbă.

R: Ah, nu trebuie să plângi
Că viața e un carnaval
E mai frumos să trăiești cântând
Ah, nu trebuie să plângi
Că viața e un carnaval
Și necazurile se duc, cântând
[Bis]

Carnaval [Haide!!]
Nu trebuie să plângi [ca să te bucuri]
Carnaval [ca să savurezi]
Trebuie să trăiești cântând
Carnaval [viața e un carnaval]
Nu trebuie să plângi [toți putem cânta]
Carnaval [aaaaah domnilor]
Trebuie să trăiești cântând
Carnaval [toți cei care cred]
Nu trebuie să plângi [că viața e crudă]
Carnaval [nu va fi niciodată singur]
Trebuie să trăiești cântând [Dumnezeu este cu ei]
Trebuie să trăiești cântând.

[Orchestra]
Pentru cei care se plâng atât
Pentru cei care doar critică
Pentru cei care folosesc armele
Pentru cei care ne contaminează
Pentru cei care pornesc războiul
Pentru cei care trăiesc păcătuind
Pentru cei care ne maltratează
Pentru cei care ne contagiază.
[Orchestra]

]]> https://versuri.pro/celia-cruz-la-vida-es-un-carnaval-salsa-rom/feed 0 Cantece pentru copii - Carnaval În Pădure https://versuri.pro/cantece-pentru-copii-carnaval-in-padure https://versuri.pro/cantece-pentru-copii-carnaval-in-padure#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000 http://versuri.pro/?p=78148 →]]> Ascultați, acum copii,
povestea noastră, într-o zi,
în pădurea de sub deal
e mare carnaval.
Mulțimea animalelor
alege-acum pe șeful lor,
iar dirijor la carnaval
e nărăvașul cal.

Refren:
Așa e în pădure,
așa e în pădure,
așa e în pădure,
când e carnaval.

Ursul cu vulpea a dansat
fiindcă de coadă a uitat,
dar când aminte și-a adus
n-a mai răbdat și-a spus:
„Să știi vulpița, draga mea,
mă uit cu jind la coada ta,
de n-ar fi carnaval acum
coada ți-aș face-o scrum”.

Refren:
Așa e în pădure,
așa e în pădure,
așa e în pădure,
când e carnaval.

Bună-nțelegere domnea
și astfel ura se uita
și chiar pisica cea mai rea
c-un șoricel dansa.
Când carnavalul s-a sfârșit
pădurea toată a adormit
iar noi dragi prieteni de popas
vă spunem: bun rămas!

]]> https://versuri.pro/cantece-pentru-copii-carnaval-in-padure/feed 0 George Gordon Byron - Beppo - Strofa - VI https://versuri.pro/george-gordon-byron-beppo-strofa-vi https://versuri.pro/george-gordon-byron-beppo-strofa-vi#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=46981 →]]> E Carnavalul – această sărbătoare.
Adică: – ”adio carne”; nimerit
Pe cât socot, căci ei în postul mare
Înfulecă doar pește învechit.
De ce-n ajunul lui sunt veseli, oare?
Nu prea-nțeleg, dar bănui: a sosit
Clipa plecării-n navă sau docar:
Prietenii ciocnesc câte-un pahar.

]]> https://versuri.pro/george-gordon-byron-beppo-strofa-vi/feed 0 George Gordon Byron - Beppo - Strofa - X https://versuri.pro/george-gordon-byron-beppo-strofa-x https://versuri.pro/george-gordon-byron-beppo-strofa-x#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=46982 →]]> Însă, din toate, știți, oare, în ce loc
Era mai mult zarvă-n carnaval,
Cântări mai multe, serenade, joc,
Mistere, haz și-atâtea măști la bal
Că să le-nșir n-aș mai sfârși de loc?
Veneția, orașul triumfal,
Regină peste mări, pe vremea-n care
Povestea mea își capătă-ntrupare.

]]> https://versuri.pro/george-gordon-byron-beppo-strofa-x/feed 0 George Gordon Byron - Beppo - Strofa XXXI - Strofa LX https://versuri.pro/george-gordon-byron-beppo-strofa-xxxi-strofa-lx https://versuri.pro/george-gordon-byron-beppo-strofa-xxxi-strofa-lx#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=47014 →]]> Beppo – strofă – XXXI.
Din neam de conți, el cunoștea deplin
Vioara, dansul, muzica, vorbea
Franceza și Toscana; e un chin
Pân-o deprinzi, căci și-n Italia
Etrusca pură se vorbea puțin;
Era și critic musical, era
Spectacolul strigând doar: ”seccatura! ”
Și om de teatru și dădea de-a dura.
Beppo – strofă – XXXII.
Un ”bravo” – al lui era hotărâtor:
Academia amuțea, și-n sală
Când el privea, arcușul pe viori
Se-nfiora: vreo notă falsă? Pală,
Pe primadonă o treceau fiori:
Te nimicea c-un ”aș”! Fără-ndoială,
Soprano, basul, l-ar fi vrut intrat
Cinci stânjeni sub Rialto, și-ngropat.
Beppo – strofă – XXXIII.
Pe-ncepători îi ocrotea. Și el
Brodea o strofă, câte-un vers, cânta,
Spunea istorii și dansa cu zel
Ca toți italienii – de-ai căta,
Francezii, totuși, îi întrec nițel;
Pe scurt un cavaliero se-arăta
Desăvârșit, și chiar valetul lui
Credea că-i un erou cum altul nu-i.
Beppo – strofă – XXXIV.
Fidel și tot pe-atât de-ndrăgostit,
Nici o femeie n-avea cum cârti,
Deși fac larmă-ades – el n-a zdrobit
Nicicând un suflet; te putea vrăji
Cu inima-i, ca ceara la primit,
Ca marmura păstrând tiparul, și,
Amant de școală veche, devenea
Mai credincios cu cât se învechea.
Beppo – strofă – XXXV.
Cu astfel de-nsușiri e de-nțeles
Ca i-a sucit femeii capul, chiar
Dacă-ar fi fost cinstită, mai ales
Că nu spera să-l vadă pe hoinar –
Ea, se gândea adesea la deces,
Căci nu dăduse semne și-n zadar
Îl aștepta să poposească-n port.
Când nu dai nici un semn, ești ca și mort.
Beppo – strofă – XXXVI.
În Alpi îi e femeii-ngăduit
(Ferească Dumnezeu de-așa păcat!)
Să aibă doi bărbați. Cine-a scornit
Năravul ăsta nu știu. Nu-i ciudat,
Un cavalier servente de-ai găsit.
Iar după ce pre dânsul l-ai aflat
Începe-un fel de-a doua cununie,
Față de care prima-i nerozie.
Beppo – strofă – XXXVII.
Cicisbeo, vorba veche, n-are haz
Și-i deocheată. Spaniolii spun:
Cortejo. Și la ei se află azi
Același obicei. De stau s-adun,
Îl afli-n Pad, în Tag și pas cu pas
Va trece marea, mâine. Doamne bun!
Ferește Englitera! Ce s-ar face
Fără divorț și biruri? Dă-i, deci, pace!.
Beppo – strofă – XXXVIII.
Îmi dă prin gând, făr-a uita respectul
Față de domnișoare, așadar,
Că doamnele preferă tête-a-tête-ul
Sau lungile discuții și nu doar
În Anglia sau Franța. Căci secretul
Acestei lumi știindu-l, ele par
În largul lor, și-atuncea e firesc,
Firești, fiind, să placă, socotesc.
Beppo – strofă – XL.
Prin cavalier servente se-nțelege,
În lumea bună, sclavul anumit
Că și-a făcut din vorba doamnei lege,
Ca un veșmânt de trupul ei lipit.
De bună seamă nu-i ușor: el merge
După gondole, servi, trăsuri, grăbit,
Și-i duce șalul, capa sau alt strai,
Mănușile, fragilul evantai.
Beppo – strofă – XLI.
Italia, cu multele-i păcate,
E, totuși, pentru mine, loc plăcut,
Căci soarele mi-e drag mai mult ca toate
Și vița, nu suind pe zidul mut,
Ci-n arbori atârnând, în libertate,
Ca-ntr-un decor de teatru cunoscut,
Când primul act cu-o horă s-ar sfârși,
La vie, ca în Franța-n miazăzi.
Beppo – strofă – XLII.
Îmi place, -n seri de toamnă, -n șa să sui
Să nu-mi întreb valetul de și-a-ncins –
Sunt nori afară – pelerina lui,
Să știu că-n cale-mi ies, când dinadins
Eu poposesc pe-aleile verzui,
Căruțe cu ciorchini de-un roșu-aprins;
În Englitera ți-ar ieși în drum
Un car greoi stârnind doar praf și fum.
Beppo – strofă – XLIII.
Îmi place, iar, când mă așez la cină
Să văd apusul soarelui, știind
Că mâine iar va răspândi lumină,
Nu ochi mahmur, pe boltă rătăcind,
Ci prevestind o albă zi, senină,
Departe de feștila pâlpâind
În aburii ce-i răspândește-n jur
Cazanul Londrei, afumat și sur.
Beppo – strofă – XLIV.
Îmi place graiul lor, copil din flori,
Al vechii limbi latine, un sărut
Pe-o gură de femeie, lin, ușor,
Ca pe mătase scris și străbătut
De suflul sudic; pare din vapori
Lichizi cuvântul cântător făcut,
Nu aspru ca în nordu-nnegurat,
Bolborosit, scuipat sau șuierat.
Beppo – strofă – XLV.
Și ele-mi plac (iertați-mi nebunia!) :
Țăranca-mbujorată, cu ochi mari,
Întunecați și-aprinși, melancolia
Senină-a doamnei, zâmbetu-i fugar,
Privirea-i tăinuită, gingășia
Ca dulcea climă dată țării-n dar,
Cu sufletul în ochii-i, calde spuze,
Și inima zbătându-se pe buze.
Beppo – strofă – XLVI.
O! evă pe-un meleag ce-i încă rai!
N-ai inspirat, italică minune,
Pe Rafael, pierit la sânu-ți, mai
Măestru decât cerul, căci el pune,
Pe pânză, jindul nostru veșnic? Vai!
Ce liră-ar îndrăzni să se înstrune
Spre-a te slăvi, și ce fierbinte cânt
Cât timp mai e Canova pe pământ?.
Beppo – strofă – XLVII.
„Mi-ești Anglie, deși greșești, tot dragă! ”
Am spus-o la Calais. Și azi o spun.
Îmi place vorba limpede și-ntreagă.
Guvernu-mi place (nu acel de-acum).
Cu libertatea presei nu-i de șagă;
Habeas corpus e un lucru bun
Dacă-l avem; și parlamentu, -atunci
Când nu se pierde în discuții lungi.
Beppo – strofă – XLVIII.
Taxele-mi plac, când nu-s prea numeroase.
Cărbunii pentru foc, prea scumpi de nu-s.
Îmi place-un biftec, halbele spumoase
Îmi fac cu ochiul și, precum v-am spus,
Și zilele îmi plac, când nu-s ploioase,
Cam două luni din an. Deci, Cel-de-sus
Să aibă-n pază papi, regent și rege!
Îmi place tot, pe cât se înțelege.
Beppo – strofă – XLIX.
Armata, marinarii dați afară,
Reforma, ale obștii datorii –
Și ale mele – birul ce doboară,
Răscoalele mărunte, mărturii
Că suntem liberi, negura din țară,
Femeile prea reci, le ierți când știi
Slăvitele izbânzi recente toate
De tory-nfăptuite, din păcate.
Beppo – strofă – L.
Dar să mă-ntorc la Laura.. Găsesc
Că-i un păcat ocolul. Deseori
Mi se urăște, cred că-l plictisesc
Chiar și pe cititorul răbdător
– Sătul că fără noimă o lungesc –
Și dornic să-l priceapă pe-autor.
Nu poate, știu, acest nărav să-l pună
Pe un poet într-o lumină bună.
Beppo – strofă – LI.
O, dacă-aș scrie dulci istorioare!
De m-aș grăbi-n Parnas să mă strecor
La muzele prea binevoitoare,
Poeme-aș scri pe gustul tuturor,
Și la iveală-aș da, în graba mare,
Un basm asirian sau grec, ușor –
Întrețesut cu-orientale pilde
Și obiceiuri din Apus – l-aș vinde.
Beppo – strofă – LII.
Dar faimă n-am (un dandy – abia pornit
Prin lumea neagră. Versul fără har
L-agăț de prima rimă ce-am găsit
În Lexiconul Walker – n-am habar
De-i rea sau bună, nu-s neliniștit
De critica subțire. Așadar,
Să mă cobor în proză-ar fi firesc,
Însă la modă-i versul; stihuiesc.
Beppo – strofă – LIII.
Deci, contele căzând la învoială
Cu Laura, s-au înțeles deplin
Vreo șase ani. Au fost, fără-ndoială,
Și nori pe bolta cerului senin.
Se ciondăneau, dar se-mpăcau. E-o boală
De care scapă-n lume prea puțini:
Și cei sus-puși și oamenii de rând
Se ceartă, păcătoșii, când și când.
Beppo – strofă – LIV.
Legați printr-o iubire vinovată
Ei n-o duceau, cu toate astea, prost.
Bărbatul tandru, doamna minunată,
Și lanțul, slab: să-l sfârteci n-are rost.
Nu-i îmboldea mai nimeni. Rar, vreodată,
Pioșii-i dau la dracu. Dar n-a fost
Să-i ia, căci dracul are-o socoteală:
Pe păcătoși îi lasă drept momeală.
Beppo – strofă – LV.
Erau și tineri. Ce-ar fi tinerețea
Fără iubire? Dragostea ce-ar fi
Fără junețe? Ea-i dă frumusețea,
Dulceața, duhul, dorul de-a iubi.
Dar vremea îi întunecă noblețea
Și minte nu te-nveți cât ai trăi:
Îndrăgostiții, chiar dacă-s bătrâni,
Deși ridicoli, tot geloși rămân.
Beppo – strofă – LVI.
Fiind în carnaval, precum mai sus
Prin strofa douăzeci, o mai spusei,
Ca invitații care s-ar fi dus
La balul doamnei Boehm, la fel cu iei,
Se pregătise Laura, căci nu-s
Deosebiri. Dar, după obicei,
În carnaval, dănțuiala ține
Vreo șase săptămâni, ba și mai bine.
Beppo – strofă – LVII.
Pe Laura n-am lăudat-o-n van:
Când se-mbrăca n-avea pereche-n lume,
Ca îngerul pe firma unui han
De fragedă, ca frontispiciu-aș spune,
Al unui magazin, cu tot ce-n an
E mai modern, mai șic, iar între nume
Și poze, hârtiuțe cu dichis:
Să nu se ia pe straie ce e scris.
Beppo – strofă – LVIII.
S-au dus la Ridotto: sală-n care
Dansează, ciugulesc și joacă iar.
Era un bal mascat, dar asta n-are
Însemnătate; cam ca Vauxhall, doar
Că ploaia nu dă buzna la serbare.
Lume de toată mâna, furnicar
Împestrițat. (Vorbind așa, se cheamă
Că n-aveți pentru ce să-i luați în seamă.).
Beppo – strofă – LIX.
Zicând: „o adunare-mpestrițată”
Înseamnă că-n afară de amici.
De tine și de-o sută încă, toată
E o îngrămădeală de calici,
E drojdia care deprinde-ndată
Apucăturile acelor nici
Trei sute filfizoni, numiți: „de lume”;
Nu știu, deși-i cunosc, de ce anume.
Beppo – strofă – LX.
În Anglia așa-i, sau fost-a numa
Când dandy-avură dinastia lor,
De bună seamă moșteniți acuma
De-o altă clică de imitatori,
De alții imitați. Se-alege bruma
De regii modei – totu-i trecător,
În lume faima mulți și-o pierd și pier
De dragoste, război, și-ades de ger.

]]> https://versuri.pro/george-gordon-byron-beppo-strofa-xxxi-strofa-lx/feed 0 George Gordon Byron - Beppo - Strofa - LVI https://versuri.pro/george-gordon-byron-beppo-strofa-lvi https://versuri.pro/george-gordon-byron-beppo-strofa-lvi#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=47017 →]]> Fiind în carnaval, precum mai sus,
Prin strofa douăzeci, o mai spusei,
Ca invitații care s-ar fi dus
La balul doamnei Boehm, la fel cu ei,
Se pregătise Laura, căci nu-s
Deosebiri. Dar, după obicei,
În carnaval, dănțuiala ține
Vreo șase săptămâni, ba și mai bine.

]]> https://versuri.pro/george-gordon-byron-beppo-strofa-lvi/feed 0 George Gordon Byron - Beppo - Strofa II - Strofa XXX https://versuri.pro/george-gordon-byron-beppo-strofa-ii-strofa-xxx https://versuri.pro/george-gordon-byron-beppo-strofa-ii-strofa-xxx#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=47033 →]]> Beppo – strofă II.
Când noaptea-și zvârle mantia cernită
Deasupra bolții (o, de-ar fi de scrum!)
Pentru amanți e-o vreme potrivită;
Sfiala-și rupe corzile, și-acum
Tiptil colindă vesela ispită
Râzând cu toți care-i răsar în drum;
Și-s triluri de ghitare, zvon zglobiu,
Cântări și zarvă, fredonări și chiu.
Beppo – strofă – IV.
Decât o zdreanță dintr-un strai prea-sfânt
Cu spini mai bine-ncins peste mijloc.
Chiar dacă v-ați jura c-acel veșmânt
A fost în glumă pus, v-aruncă-n foc,
În Flegeton văpăile-ațâțând,
Și liturghia n-ar citi de loc,
Spre-a potoli cazanul clocotit,
Pân’ nu-i plătiți cu prețul îndoit.
Beppo – strofă – V.
Oricine, -ncolo, slobod e să-și pună
Surtuc sau glugă, manta de-orice soi,
Cum se îmbracă-n Rag Fair lumea bună
Cu mare râvnă sau glumind; și-apoi
Sunt și pe-aici unghere care sună
Mai dulce însă, pentru că la noi
Nu-i Piazza botezat un loc anume;
Doar Covent Garden poartă acest nume.
Beppo – strofă – VI.
E Carnavalu-această sărbătoare.
Adică: – ”adio carne”; nimerit
Pe cât socot, căci ei în postul mare
Înfulecă doar pește învechit.
De ce-n ajunul lui sunt veseli, oare?
Nu prea-nțeleg, dar bănui: a sosit
Clipa plecării-n navă sau docar:
Prietenii ciocnesc câte-un pahar.
Beppo – strofă – VII.
Spun bun-rămas mâncării pipărate
Și cărnii fripte, căci intrând în post,
Vreo patruzeci de zile încheiate,
Se vor hrăni cu pește vechi și prost,
Oftând și suduind pe apucate
(Nu-i spuneți muzei mele). Toți au fost
Obișnuiți să-și toarne, de copii,
Măcar un sos picant peste scrumbii.
Beppo – strofă – VIII.
Pe amatori, spre-a nu-i lovi năpasta,
I-aș sfătui, nainte de-a pleca,
Să-și roage bucătarul sau nevasta
Să ia din Strand, dar nu doar o oca,
(Sau să-i trimeată de-I plecat, și basta!
N-au de pierdut nimica) soy, scordea,
Oțet de Chili, ketchup; Doamne sfânt!
În postul mare poți muri flămând.
Beppo – strofă – IX.
De-ai fi de rit roman, se înțelege
Că te-ai purta la Roma – cum s-a spus –
Ca un roman să fii la post supus.
Ca protestant sau bolnav ți-ai allege
Păcătuind, tocană; dar te-ai dus!
Ai fi nelegiuit – sau și mai rău.
Mojic nu sunt – dar asta-i legea, zău!.
Beppo – strofă – X.
Însă, din toate, știți, oare, –n ce loc
Era mai mult zarvă-n carnival,
Cântări mai multe, serenade, joc,
Mistere, haz și-atâtea măști la bal
Că să le-nșir n-aș mai sfârși de loc?
Veneția, orașul triumfal,
Regină peste mări, pe vremea-n care
Povestea mea își capătă-ntrupare.
Beppo – strofă – XI.
Venețiene chipeșe zărești
Și azi, cu ochii negri, sprâncenați,
Cu fețe dulci ca-n pânzele grecești,
Prost imitate-n timpii-apropiați.
Când pe balcon se pleacă, te gândești
La Venera lui Tițian (aflați
Că în Florența-i cea mai bună) sau
Ceva din Giorgione parcă au.
Beppo – strofă – XII.
Sublimul meșter de culori. Când treci
Pe la palatal lui Manfrini, chiar
De-s altele, vezi-i tabloul, deci,
Cel mai frumos din toate; nu-n zadar
Îl pun în vers – n-o să vă lase reci,
Ba dimpotrivă. Iată-I cum răsar:
Fiul nevârstnic, el, nevasta-i dragă.
Dar ce femeie! Dragostea întreagă!.
Beppo – strofă – XIII.
Iubirea-ntreagă, nu cea ideală,
Splendoare-nchipuită, – ce-i un nume
Frumos, și-atât. – Un lucru ce nu-nșeală,
Vrăjit și viu ca și modelu-anume.
De s-ar putea să-l iei fără sfială
L-ai lua din cui. O palidă minune
Îți pare chipul: l-ai văzut cândva
Dar niciodată nu-l vei mai vedea.
Beppo – strofă – XIV.
E o himeră-a tinereții, când
Pe orice chip noi ochii ațintim, –
O vrajă, vai! Ce zboară prea curând –
Căci gingășia fragedă-o zărim
Pe chipuri fără nume, – o, nicicând
N-au fost cu noi și n-o să le-ntâlnim, –
Ca și Pleiada-n cerul neguros
Pe veci pierită pentru cei de jos.
Beppo – strofă – XV.
Venețienele spuneam că par
O cadră de Giorgione. Și chiar sunt
Așa, plecate peste pălimar
(Sporește-al frumuseții dalb veșmânt
Când e abia zărită) și răsar,
Ca la Goldoni, –n umbră. O, nici gând
Să stea ascunse – ce păcat de moarte!
Și-aproape toate sunt foarte frumoase.
Beppo – strofă – XVI.
Ochiadele se schimbă în suspin,
Suspinu-n dor și doru-n vorbe vii,
Iar vorbele-n răvaș ce zboară lin
Pe-aripile Mercurilor zglobii,
Dibaci în meserie – și-apoi vin
Nenorociri: răpiri, blestemății –
Ferească Domnul – căci amour-mparte,
Din plin, credințe, inimi, țeste sparte.
Beppo – strofă – XVII.
În Desdemona, Shakespeare ne-ar arăta
Păcatele femeii. E ușor,
Verona sau Veneția să-ți dea
O probă astăzi. Soț bănuitor,
Să-și gâtuie nevasta, n-ai afla,
Când ea-I de douăzeci de ani. Omor,
Că ea și-ar fi găsit un cavalier
Servente, nu se-ntâmplă nicăieri.
Beppo – strofă – XVIII.
Căci dacă sunt geloși și ei vrodată,
Nu-s crunți precum Othello, negru drac,
Ce-a sugrumat femeia vinovată
În patu-I moale. Fiii ăstui veac,
Mai înțelepți, în graba mare cată,
Când căsnicia nu le e pep lac,
Să-și afle alinare și-adăpost –
Și de o altă doamnă își fac rost.
Beppo – strofă – XIX.
Văzuta-I o gondola? Nu? Atunci
Să ți-o descriu amănunțit: e-o barcă
Obișnuită-aici, cu linii lungi,
Ușoară dar solidă, și-o încarcă
Sculpturi, la provă. Pe-apele adânci
Gondolier, o mână-alene, parcă
Ar fi-ntr-o luntre un sicriu – și-aici
Nu află nimenea, ce faci, ce zici.
Beppo – strofă – XX.
Pe lungi canaluri lunecă grăbit
Sau lent, pe sub Rialto, noapte, zi,
Dau roată teatrelor c-un brâu cernit
Și-așteaptă în livrele, parc-ar fi
În doliu, după câte-au suferit;
Dar nu sunt pentru chin făcute, ci
Adeseori duc haz și desfătări
Ca și-un fiacru după-nmormântări.
Beppo – strofă – XXI.
Dar să nu-mi uit povestea. Mai acum
Vro treizeci-patruzeci de ani, era,
În timpul carnavalului, duium
De măscărici și măști și, iac-așa
S-a dus și-o doamnă-acolo. Nu știu cum
Și nici nu bănuiesc cum o chema.
I-aș spune însă Laura, de-ați vrea:
Încape tocmai bine-n strofa mea.
Beppo – strofă – XXII.
Nici jună, nici bătrână, nici având
O ”vârstă oarecare”, în doi peri,
Căci nu cunosc și n-am decis nicicând
Pe cineva să-mi spună – chiar de-I ceri
Cu rugăminți și daruri – prin cuvânt
Sau prin depeșă, câte azi și ieri,
În vorba asta-și află crezământ.
Fără-ndoială: e o vorbă-n vânt.
Beppo – strofă – XXIII.
În floare încă, timpul cu folos
Și-l petrecuse Laura, iar el,
La rândul lui fusese generos,
Încât părea – mbrăcată, un model;
Primită pretutindeni, bucuros,
Nu-și adumbrise fruntea ei de fel,
Ci numai zâmbet, ochii-i încercănați
Păreau să cheme-n juru-i pe bărbați.
Beppo – strofă – XXIV.
Avea un soț – și-n țările creștine
Se trec cu-ngăduință, mai ușor,
Greșelile nevestelor, vezi-bine.
Dar fetele, e vai de capul lor
Când fac năzbâtii (doar de nu le vine
În timpul ăsta nunta-n ajutor)
Căci dacă li se află taina, eu
Socot că se descurcă tare greu.
Beppo – strofă – XXV.
Pe marea Adriatică cea lină,
Bărbatul naviga spre alte zări,
Și când a stat, odată-n carantină
(Vreo patruzeci de zile) ea, pe scări
Urca în foișor, ca să-și ațină
Pe navă, ochii. Mărfuri, el, pe mări,
Ducea-n Alep. Fusese botezat
De-ai lui: Giuseppe – Beppo, prescurtat.
Beppo – strofă – XXVI.
Ca spaniolii: oacheș ars de soare
Pe puntea navei, nalt și arătos,
Deși-ntr-un fel doar negru de unsoare,
Era un om cuminte, inimos
Și ne-ntrecut matrod. Ea, însă, care
N-avea-n purtări nimica fioros,
Trecea drept foarte, foarte greu de-atins,
Ba, pentru mulți, aproape de ne’nvins.
Beppo – strofă – XXVII.
Dar el, era de mult timp călător:
Unii ziceau că vasul s-a-necat,
Alții că nu îndrăznea, fiind dator,
Să vină-acasă. Ba s-au apucat
Câțiva din ei să pună chiar prinsoari
Că vine sau că nu. Așa li-i dat
Bărbaților pân’ se izbesc de prag:
Pe orice fleac să pună rămășag.
Beppo – strofă – XXVIII.
Se spune că s-au despărțit patetic,
Cum se întâmplă-ades sau s-ar cădea,
Ei presimțeau, aproape-n chip profetic,
Că niciodată nu s-or mai vedea –
(Un simțământ bolnav și chiar poetic
Văzut la doi-trei inși în viața mea) –
Când și-a lăsat pe țărmul adriat,
Cu jale, Ariadna, și-a plecat.
Beppo – strofă – XXIX.
Și Laura-ndelung l-a așteptat,
A plans un pic, ba se gândea să poarte
Chiar doliu, nu-i sta rău, pierdu treptat
Și pofta de mâncare și, de moarte,
Se speria când, singură în pat,
Vedea stafii; credea că vin s-o prade
Răufăcători. Să-și ia, și-a pus în gând,
Un vice-soț, drept scut, în primul rând.
Beppo – strofă – XXX.
Ea și-a ales – (pe cine n-ar allege
Femeile, dacă te faci niznai?)
Până când Beppo-ntors, se înțelege,
Va face iar din inima ei rai, –
Un cuconaș, cum vorba lumii merge,
Un conte-avut și nobil, pus pe trai,
Femeilor plăcut, în felul său,
Deși adesea îl vorbeau de rău.

]]> https://versuri.pro/george-gordon-byron-beppo-strofa-ii-strofa-xxx/feed 0 Gheorghe Gheorghiu - Carnaval https://versuri.pro/gheorghe-gheorghiu-carnaval https://versuri.pro/gheorghe-gheorghiu-carnaval#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=48925 →]]> Părul negru mătăsos
Ochii mari și mers duios
Trupul zvelt și mlădios
Doamne, cât e de frumos
Bate vântul lung de seară
Și miroase-a primăvară
Mi se face dor în suflet, dor nebun de ochii tăi
Seara asta-i numai pentru noi.

Refren:
Vom dansa amândoi un celebru tango
Tu vei fi într-o rochie de bal
Eu voi fi îndrăgostit și călare pe-un cal
Asta-seara va fi carnaval.

Părul negru mătăsos
Ochii mari și mers duios
Trupul zvelt și mlădios
Doamne, cât e de frumos
Bate vântul lung de seară
Și miroase-a primăvară
Mi se face dor în suflet, dor nebun de ochii tăi
Seara asta-i numai pentru noi.

Refren x2:
Vom dansa amândoi un celebru tango
Tu vei fi într-o rochie de bal
Eu voi fi îndrăgostit și călare pe-un cal
Asta-seara va fi carnaval

]]> https://versuri.pro/gheorghe-gheorghiu-carnaval/feed 0 Eugenio Montale - Carnavalul Lui Gerti https://versuri.pro/eugenio-montale-carnavalul-lui-gerti https://versuri.pro/eugenio-montale-carnavalul-lui-gerti#respond Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000 http://versuri.pro/?p=55119 →]]> Dacă roata se încâlcește-n ghemul
de stele căzătoare, și de calul
în gloată se cabrează, dacă-ți ninge
în păr, pe mâini o lungă-nfiorare
de iriși care trec sau nalță țâncii
slabele ocarine ce salute
voiajul tău și ecouri se destramă
jos de pe pod pe râu,
de se golește strada și te duce
într-o lume suflată în tremurata
bulă de aer și lumina unde
soarele te salute – ai regăsit
drumul poate pe care l-a-ncercat
plumbul topit la miezul nopții când
anul sfârșise fără-mpușcături.
Și-acum vrei să te-oprești unde un filtru
dezbracă sunetele
scoțând din ele fumurile acre
și zâmbitoare alcătuindu-ți mâinea:
acum ceri țara în care onagrii
să-ți muște zahărul în cub din mâini
iar pomii scunzi să născocească muguri
miraculoși sub ciocuri de păuni.
(Oh Carnavalul tău va fi mai trist
decât al meu, închisă între daruri
tu pentru absenți: căruțe în culori
ca de lichior, fantoșe și-archebuze,
și mingi de gumă, și printer tacâmuri
liliputane: urna le-nsemna
prietenilor depărtați în ceasul
când Ianuar începuse și-n tăcere
se-ndeplinise vraja. E Carnaval
sau e Decembre care întârzie? Cred
că dacă miști acele de pe micul
ceasornic de la mână, atunci totul
va da-napoi în desfăcută prismă
babelică de forme și culori…).
Crăciunul va veni și Anul Nou
ce va goli cazărmile s-aducă
prietenii risipiți, și Carnavalul
și el se va-nturna, care ne scapă
prin ziduri despicate. Oare ceri
tu să oprești acum acum în sat și vremea
ce se dilate-n jur? Marile aripi
pestrițe te ating, tarabele
împing afară firave păpuși
vii, blonde, brațele de moară
fixe rotesc pe gureșele axe.
Ceri să reții clopotele de-argint
peste cartier și răgușitul glas
de porumbei? Ori fragedele zori
din țărmurile tale-ndepărtate?.
Cum totul e ciudat și ne-nțeles
cum e cu neputință totul, spui,
Viața ta-i aici unde trosnesc
roțile de furgoane fără tihnă
unde nimic nu iese decât poate
în dereglările posibilului. Du-te
la moarte jucării unde-I negate
chiar moartea; și cu timpul care-ți bate
la-ncheietură și te dă vieții,
între ziduri greoaie nedeschise
vârtejului de oameni ostenit,
întoarce-mi-te unde ofilesc,
la drumul spus de plumbul închegat
serilor mele, alor tale:
vino la primăveri ce nu-nfloresc.

]]> https://versuri.pro/eugenio-montale-carnavalul-lui-gerti/feed 0