cântec funebru – Versuri.pro

E-An-Na - Şivoi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Ferigi şi oase încâlcite
sunt trupul celor ce-au rămas
cu ochii-n soare.
când cerul le cădea, eutanasiat, în poală
când mintea se-ndepărta
de lumea tot mai goală.
– Şi voi,
învârtiţi în şivoi
(Şi voi)
vă-ntrupaţi în şivoi
(Şi voi).
Ce-a rămas răsare
Dinspre inimi-fiare.
În şivoi să strângă
Sângele din stâncă.
Al celor ce-au rămas cumva în picioare
odată ce dorinţa vieţii a apus,
odată ce ultima fărâmă de bucurie
a fost stinsă de omenire.
Joacă viscolul pe plaiuri,
peste trupuri suflă-n naiuri
Cântece de moarte
Gândul ce desparte
Om de solzi, pământ şi apă.
Din neant pălit îţi sapă
‘n sufletul şivoi!.
Se zvoneşte din morminte,
Viii ca să ia aminte
C-or să umple gropi de negru.
Haidaţi, fraţi, cîntaţi funebru!
Să răsune vîntul sorţii,
Ne cinstească glasul nopţii,
Lupi din grote ne îngîne,
Ţîşniţi din hore nebune!.
– Şi voi,
învârtiţi în şivoi
(Şi voi)
vă-ntrupaţi în şivoi
(Şi voi).
Ce-a rămas răsare
Dinspre inimi-fiare.
În şivoi să strângă
Sângele din stâncă.
Într-un sfârşit vom asculta
Ce-ngână, surd, pământul,
Ce gângureşte pruncul
Când solzii lumii au căzut
Şi platoşa-i e pulbere
Vedea-vom că din hău poţi doar să urci.

Tudor Gheorghe - Ruga la Timișoara

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pune, tată, steag la poartă, iartă-mă, iartă-mă că am murit.
Știu că mama mai așteaptă și mai știu că e într-un ceas albit.
Ce lumină lină ne-ndulcește moartea celor ce-am căzut în București.
Părul maicii mele luminând și partea nevăzutelor cărări cerești.
Trec colinde-n asta seară, leru-i ler flori de măr, leru-i ler.
Noi, cu ochii plânși spre țară, tremurăm la o poartă de cer.
Ce lumină lină ne-ndulcește moartea celor ce-am căzut în București.
Părul maicii mele luminând și partea nevăzutelor cărări cerești.
O fărâmă de colindă, du-o, Doamne, la îngeri, până sus.
Într-o noapte i-a s-aprinde candela acelor ce s-au dus.
Ce lumină lină ne-ndulcește moartea celor ce-am căzut în București.
Părul maicii mele luminând și partea nevăzutelor cărări cerești.
Pune, tată, steag la poartă, iartă-mă, iartă-mă că am murit.
Știu că mama mai așteaptă și mai știu că e într-un ceas albit.
Ce lumină lină ne-ndulcește moartea celor ce-am căzut în București.
Părul maicii mele luminând și partea nevăzutelor cărări cerești.

Walt Whitman - Cântec Despre Mine - 36

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Miezul nopții se-ntinde imens în tăcere,
Două mari cochilii nemișcate pe sânul beznei,
Vasul nostru ciuruit se scufundă-ncet,
pregătim transbordarea pe nava cucerită,
Parcă-l aud pe căpitan de pe puntea de la pupa
dând ordine calm, cu fața ca varul,
lângă el cadavrul musului care servea-n cabină.
Și chipul împietrit al bătrânului lup de mare
cu chica lui albă și favoriți frizați,
Limbi de flăcări țâșnesc de pretutindeni,
nimic nu li se poate împotrivi,
Răsună glasurile răgușite ale ultimilor
doi sau trei ofițeri rămași la datorie.
Mormane informe de leșuri și trupuri răzlețe,
hălci de carne omenească atârnând
de catarge, zvârlite pe punte,
Cordaje retezate, cioturi balansând ușor
izbește-n carcasă valul legănărilor,
Negrele tunuri impasibile, rămășițe de butoaie cu praf
de pușcă,
mirosul pătrunzător,
Câteva stele mari deasupra capului, tăcut și trist
strălucind,
Briza delicată a mării pulsând, adierea îndepărtată
a țărmului cu iz de rogoz și livezi,
ultimul mesaj transmis supraviețuitorilor,
Scrâșnetul instrumentelor chirurgului, dinții
fierăstrăului său mușcând din trupuri,
Șuieratul răsuflărilor, scâncete, gâlgâitul sângelui în
șuvoaie, țipete scurte și gemete lungi
descrescând,
Toate astea laolaltă, toate recuperabile.

Walt Whitman - Întoarcerea Eroilor - 2

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Până ieri mai cântam și vocea mi-era întristată
Ca tristele lucruri ce mă-mpresurau cu vedenii de
ură și vuiet și fum de bătaie;
Eram în mijlocul armatelor, printre eroi,
Sau treceam, cu pași rari, printre răniți și oameni
pe moarte.
Dar astăzi nu vreau să mai cânt bătălii,
Nici cadența de marș a soldaților și nici bivuacul,
Nici regimentele puse din mers în linia de foc;
Nu vreau să mai cânt tot ce-a fost, jalnicele, fără
de noimă priveliști ale războiului…
(Defilați, defilați, vă aud răpăitul de tobe,
Armatele trec în coloană, sosesc și dispar – mereu
îngroșate, armatele groazei,
prelung furnicar –
Și voi regimente de jale, cu dizenteria și febrele
morții în voi,
O, bieți copii mutilați ai patriei mele, în cârji și
cu sângele țâșnind din bandaje;
Priviți defilarea acestor armate de stafii.)