cantec de toamna – Versuri.pro

Constantin-Aurel Dragodan - Cântec de Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

„… on cloue en grande hâte un cercueil
quelque part”
Charles Baudelaire.
Ascult, întins pe scândurile goale,
Cum plâng la gratii ploile mărunte.
Catifelate, stranii, bezna moale
Îmi trece mângâierile pe frunte.
Să zboare, gându-ncearcă în zadar
Cu-notul obositelor aripe.
Doar liniștea respiră-acuma, rar,
Pe brațul gol al adormitei clipe.
Și parcă-am fost înmormântat de viu,
Surd, pașii temnicerului cumplit
Cad grei ca niște bulgări pe sicriu,
Și ploaia-i plânsul mamei, nesfârșit.

Daniel Vişan-Dimitriu - Cântec De Octombrie

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Octombrie-a venit c-un cântec nou
În simfonia stropilor de ploaie
Ce strălucesc pe ale toamnei straie
Surprinse în al anului tablou.
Se-aude slab demersul său timid,
Căci stă în umbra vechilor cântări
Ce, încă, lasă urme pe cărări
Şi-n ziduri groase, inima-şi închid.
Am să mi-l iau în suflet, să-i arăt
Un drum nestrăbătut, de-un alb frumos,
Ca o lumină-n braţe de omăt.
Cu noul cânt, cu-aşa un glas duios,
Octombrie, în mod miraculos,
Va deveni al anului desfăt.
Daniel Vişan-Dimitriu
(Din vol.”Eterna căutare”)

Paul Verlaine - Cântec de Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Prelungi fiori
Curg din viori
Autumnale,
Melancolii,
Monotonii
Și jale.
Cu chipul tras,
Fără de glas,
Când ora sună,
Îmi vin în minte
Vremi dinainte
Să mă răpună.
Și mă tot duc,
Pe vânt apuc
Iar el mă poartă
Din loc în loc,
Cum poartă-n joc
O frunză moartă.

Emil Isac - Cântec de Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Copilul meu încearcă să prindă o rază de soare
Și plânge că n-a putut să o prindă..
Și mă întreabă: cine-a aprins soarele,
Cine a aprins soarele ca raza lui să aprindă?..
Copilul prinde o floare, gingașă și albă floare..
Și înțelege glasul neprihănitei comori.
Sărută floarea și râde cu lacrămi. O, de-atâtea ori
În viață, vei săruta, râzând și plângând, flori!

Olaf Bull - Cântec de Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Iarna e afară-n ochi,
toamnă-i încă, ruginie.
Lunecă o stea.. Și ninge..
S-a-ntâmplat ce-a fost să fie.
Totu-nfruntă moartea, totul
va da floare-n preajma noastră.
Trandafirii din săruturi
trec în vers prin iarna aspră.

Ruben Dario - Cântec de Toamnă în Primăvară

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Tinereţe, dar dumnezeiesc,
de-acum pleci şi n-o să mai revii!
Nu pot plânge, când să plâng doresc
şi adesea plâng făr-a dori.
Mult încercată a fost şi castă,
inima mea întru iubire.
Cândva o fată, în această
lume de doliu şi mâhnire,
privea cum zorii puri ca ea
surâd ca floarea plină de mistere.
Părul ei lung şi negru îmi părea
desprins din noapte şi durere.
Eram copil sfios, iar ea, tăcută,
Şi-a fost firesc ca ea să fie,
iubirii mele doar din nea ţesută,
Herodie şi Salomie..
Tinereţe, dar dumnezeiesc,
de-acum pleci şi n-o să mai revii!
Nu pot plânge, când să plâng doresc
şi adesea plâng făr-a dori.
Mai bună decât ea şi, poate, mai
mângâietoare şi-alintată,
o alta mai apoi aflai,
cum nu credeam că voi afla vreodată.
In dezmierdările-i fără de număr,
furtuni nebănuite aducea
şi numai cu un peplu aruncat pe umăr
bacantă prea frumoasă devenea.
În braţe visul mi l-a luat
ca pe un prunc şi pe-ndelete,
trist l-a ucis, în legănat,
fără lumini, fără regrete..
Tinereţe, dar dumnezeiesc,
dusă eşti şi n-o să mai revii!
Nu pot plânge, când să plâng doresc
şi adesea plâng făr-a dori.
O alta gura-mi a crezut că-i bună
de joc iubirii ei dezlănţuite ;
surâs, privire, dinţi — nebună,
şi azi le duc pe suflet tipărite.
în dragoste găsindu-şi unic rost,
din rosturile vieţii toate,
săruturile ei au fost
bucăţi desprinse din eternitate.
Eden şi-nchipuia, uşoară,
sufletul nostru fără de sfârşit,
ecunoscând că Primăvară
şi suflet se termină, negreşit.
Tinereţe, dar dumnezeesc,
dusă eşti şi n-o să mai revii!
Nu pot plânge, când să plâng doresc
şi adesea plâng făr-a dori.
Şi celelalte! In atâtea locuri
din lumea asta, cum va fi mereu!
Acuma simple rime, jocuri,
iar dacă nu, fantasme-n pieptul meu
Zadarnic căutai prinţesa,
ce de-aşteptare se-ntrista.
Amară-i viaţa, dură şi, adesea,
nici pe prinţesă nu o poţi cânta.
Chiar dacă timpul mi s-a dus, firesc,
iubirea mea nu se termină ;
cu părul nins şi astăzi mă opresc
la trandafirii din grădină..
Tinereţe, dar dumnezeesc,
nu mai eşti şi n-o să mai revii!
Nu pot plânge, când să plâng doresc
şi adesea plâng făr-a dori.
Zorii însă-n mine auru-şi trăiesc!

Nichifor Crainic - Cântec de Toamnă

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Voi, plopilor galbeni, aprinse făclii
Ce ardeți în zarea deșartei câmpii,
Înalte și fumegătoare feştile
De veghe la moartea frumoaselor zile!
Dar moartea cu aripi de ceață v-atinge
Când vântul vă bate şi ploaia vă stinge,
Iar frunza târzie, din rară mai rară,
Stropeşte pământul cu picuri de ceară ;
Stropeşte pământul încet, până când
Tulpinele goale-or rămâne-ncurând,
Pe zarea deşartă a moartelor zile
Stând negre ca nişte scrumite feştile.