candela – Versuri.pro

Daniel Turcea - Anastasia

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Blândețea candelei îi arde / În inima / Ce nu mai știe / Nimic asemeni, ... →

Doina si Ion Aldea Teodorovici - Reaprindeți Candela

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Reaprindeți candela în căscioară
Lângă busuiocul cel mereu
Degerat la mâini și la picioare
Se întoarce acasă Dumnezeu.
Doamne cel din slăvile creștine
Ce păcate oare ai săvârșit?
Că Te-au dus acolo și pe Tine
În Siberii fără de sfârșit
Doamne cel din slăvile creștine
Ce păcate oare ai săvârșit?
Că Te-au dus acolo și pe Tine
În Siberii fără de sfârșit.
Toate le ierți
Doamne de sus
Cu blândețe măreață
Chiar și pe cei care Te-au dus
În Siberii de gheață.
Frigul ninge și pustiul plouă
Degerată îmi este inima
Doamne bine nu ne-a fost nici nouă
Fără sfatul și lumina Ta.
Doamne intră și-n a mea chilie
Și-amândoi răniți și înghețați
Să ne încălzim cu bucurie
Unul lângă altul ca doi frați.
Doamne intră și-n a mea chilie
Și-amândoi răniți și înghețați
Să ne încălzim cu bucurie
Unul lângă altul ca doi frați.
Toate le ierți
Doamne de sus
Cu blândețe măreață
Chiar și pe cei care Te-au dus
În Siberii de gheață

Serafim V. Pâslaru - S-a Stins!…

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

D-nei dr. A. B.
S-a stins o candelă pe cer!…
Şi licuricilor, lumina..
De florile de lerui-ler
S-a scuturat acum grădina..
S-a stins o candelă din vis!…
Şi focul vetrei prăbuşite!..
S-a frânt o cruce în abis
Pe lăcrămioare veştejite!..
S-a stins o candelă-n altar!…
Lumina ochilor se strânse..
Şi trist şi orb, un felinar
La poarta primăverii plânse!..
În veci o candelă se stinse!…

Cezar Popescu feat Versuri: Pavel Coruţ - Candela

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Prefă-te, inimă, în foc,
Aprinde candela diseară
Pribeagului fără noroc,
Stăpânului furat de țară.
Și fă-te, inimă, stejar,
Să-i dai a umbrei mângâiere,
Căci s-a hrănit doar din amar
Și s-a-mbătat doar din durere.

Refren: Primește-l, Doamne-n casa Ta
Pe domnul trist și-nsingurat,
Pe Cuza, inimă de stea,
Și iartă-ne că l-am trădat.

Smulgeți coroana cea de spini,
Lăsați-i fruntea în lumină
Pribeagului printre străini,
Stăpânului lipsit de vină.
Să-și poarte ochii către noi
Iertarea lui de izbăvire,
Căci am ajuns pustii și goi,
Săraci la minte și simțire.

Refren: …

Pe noi în cer el ne-ar fi vrut,
Căci se făcuse-a noastră vrere.
Noi l-am trădat și l-am vândut,
Orbiți de patimi și avere.

Refren: … [bis]

Rabindranath Tagore - Se Stinse Candela

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Se stinse candela la căpătâiul patului meu – și în zorii zilei mă trezi odată cu cântatul păsărilor.
M-am așezat în fața ferestrei și am încercuit părul meu căzut în lungi valuri pe spinare – cu o coroană de flori.
tânărul călător veni de-a lungul străzii învăluit în ceața fermecată a dimineții.
Un lanț de perle îi atârna de gât și razele soarelui se zbăteau în lumina coroanei lui.
Se opri în fața porțiței mele și plin de dragoste îmi spuse: „-Unde este dânsa?”
Sfioasă, nu putui să-i răspund: „Ea – tinere călător – sunt eu – sunt eu.”
Ziua începu să se întristeze – și candela încă nu se aprinsese.
Îngândurată – îmi netezeam firele părului meu.
tânărul călător sosește în carul său luminat de razele soarelui ce-și culcau măreția.
Caii să spumegau – și haina-i era plină de praf.
Cobora în fața porțiței mele și cu o voce obosită întrebă: „-Unde este dânsa?”
Sfioasă, nu putui să-i răspund: „Ea – drumetule obosit – sunt eu – sunt eu.”
E noapte de april. Lampa împrăștie viață în toate ungherele camerei mele.
Zefirul de miazăzi bate liniștit.
Papagalul gălăgios se odihnește în colivia lui.
Ilicul îmi poartă culoarea păunului și mantia-mi e verde ca iarba ce abia răsare.
Lângă fereastră – trântită pe podeaua odăii, pandesc tăcerea străzii.
Prin noaptea neagră – îmi șoptesc fără încetare: „-Aceea – drumetule necăjit – sunt eu – sunt eu.”

Radu Gyr - Candela

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Icoana tresare în colț
și candela pâlpâie moale.
– Scufundă-mă-n brațele tale,
ca iazul albastrelor bolți.
Ți-s slugă la curte, dar ți-s
mai rob mătăsoaselor gene..
Lumina mea, ninge-mă-alene
cu marea ta floare de vis.
Afar’ gem zăpezile; – zac
sub ele păduri și pământuri.
Uitat între noapte și vânturi,
se leagănă tainic iatac.
Icoana din colțul de rai
și candela pâlpâie moale.
– Vrei apele iazului? Ia-le
– Vrei fagurii stupului? Ia-i!.
Tu nu-mi ești nici rob, nici argat,
ci eu mă plec treaptă frântă.
Sunt, dragoste, creanga ta sfântă,
culege-mi tot rodul bogat.
La geam vântul latră pieziș
și-și scutură albele lațe.
Le tremură dragostea-n brațe,
cum tremură ciuta-n frunziș.
Icoana suspină, zvâcnind,
și candela pâlpâie moale.
– Hulubi îți sunt tainele goale,
dar zborul în mâini li-l cuprind.
Și umerii tăi par lăstuni
ce sus în văzduhul meu joacă,
și dragostea noastră bărdacă
din care-mbăt cu minuni..
Uitat între veac și zăpezi,
iatacul în noapte se zbate.
Pe gurile lor vinovate
alintul aprinde amiezi.
Icoana trosnește, durut,
și candela pâlpâie moale.
– Iubite, păcatul pocal e,
pe care-l sfințim c-un sărut.
– Iubito, păcatul e crunt,
dar boabele lui tămâioasă,
stăpânul departe de casă
și buzele lacome sunt.
Pe zid țese umbra covor,
pe geam gheața coase cu acul.
Doar ei luminează iatacul
cu ochii și brațele lor.
Icoana se crapă-n ungher,
se stinge și candela moale.
– Iubito, semn negru de jale,
dar tu scânteiezi ca un cer.
– Iubite, icoana s-a spart,
la fel uite candela spartă..
Văpaia de aur e moartă,
dar ochii tăi flăcări împart.
Mai mult se cuprind în inel,
a dragoste grea sau a teamă,
precum într-un codru de-aramă
ce-i soarbe sălbatic în el.
S-a stins veghea micii făclii,
din colț nu mai pâlpâie moale.
– Iubito, dă moartea târcoale,
dar sânii ți-s candele vii.
Taci. Crivățul bubuie-n porți?
Tot crivățul tună pe scară?
De-o fi ca norocul să moară,
vom arde-n iubire și morți..
În brațe se-neacă rotund,
a patimă grea sau a frică,
precum într-un lac ce-și despică
adâncul, să-i bea până-n fund.

Grigore Alexandrescu - Candela

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Candela.
Tăcerea e adâncă și noaptea-ntunecoasă;
Norii ascund vederea înaltelor tării,
Și-a stelelor de aur mulțime luminoasă
Ce smălțuiau seninul cereștilor câmpii.
Numai religioasă a candelei lumină
Aprinsă de credință, și limpede și lină,
Lua citit într-o singură silabă.
Lucește înaintea icoanei ce slăvesc.
Emblema-a bunătății, mângâitoare raza,
Ea parcă primește și parcă-nfățișează,
Rugăciunile noastre stăpânului obștesc!
În minutele-acelea când sufletul gândește,
Când omul se coboară în conștiința lui,
Ca unei inimi care cu noi compătimește
Frățește-i ei lumine durerea mea supui.
Câte chinuri ascunse, câte lacrimi vărsate
Au avut-o de martor, și i-am încredințat!
Câte dorinți smerite și neînființate
Am tăinuit de lume și ei am arătat!
Dumnezeu ce de față pe cruce se arată,
El care-a nedreptății e pildă de-ngrozit,
Îmi spune ca-nainte-i se va vedea odată
Cel ce nedreptățește cu cel nedreptățit.
Atunci creștinu-acela, cu fruntea în țărână,
Dar cu otrava-n buze, și cu fierul în mâna,
Umilit că să-nșale și blând ucigător,
Tronul dumnezeirii cum va putea să-l vază,
Când la un semn puternic se vor clăti cu groază
Cerurile-așezate pe polurile lor?
………..
Dar adânca odihnă în lume încetează:
Religiosul clopot se leagănă în vânt
Chemând pe credincioșii ce somnu-mpovărează,
Din ale lor lăcașuri în lăcașul cel sfânt.
Întunecimea nopții care încă domnește,
Ca un om ce cu viață se mai luptă murind,
Se-mprăștie cu-ncetul, treptat se risipește
Și-n umbra dimineții se pierde-ngălbenind.
Se desfășor în ochi-mi minunile zidirii;
Credință se deșteaptă în omul rătăcit;
Și-nalță a ei rugă cu imnul mulțumirii,
La cel ce după noapte și zi ne-a dăruit.
Iar tu, candelă sfântă, a căreia vedere
Îmi aduce aminte atâtea năluciri,
Îmi vei fi totdeauna raza de mângâiere,
Vei ști deopotrivă și fapte și gândiri.
Voi alerga la tine în dureri și necazuri,
De oameni și de soartă când voi fi apăsat:
Astfel corăbierul, când marea e-n talazuri,
Aleargă la limanul ce-adesea l-a scăpat.

Grigore Vieru - Candela

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Tineri eram
Și iubeam poienile roșii,
Poamele păduratice, brazii
Carpaților, pe care-i
Vedeam în vis.
Aveam fiecare
Cărarea lui
La capătul căreia
Ardea câte-o candelă.
Ne povesteai, în seri,
Limba
Română.
Alt aer, alt cer, alte
Stele
Deasupra
Ei străluceau.
Eram copii de țărani
Și credeam în cuvinte.
Da, chiar ele erau
Uleiul cel sfânt din candelă.

Pavel Coruț - Candela

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

„Ultimului Domn Român, Alexandru Ioan Cuza”.
Prefă-te, inimă, în foc,
Aprinde candela, diseară,
Pribeagului fără noroc,
Stăpânului furat de Ţară!.
Şi fă-te, inimă, stejar,
Să-i dai a umbrei mângâiere,
Căci s-a hrănit doar din amar
Şi s-a-mbătat doar cu durere.

Ref. x2: Primeşte-l Doamne-n casa Ta,
Pe domnul trist şi-nsingurat,
Pe Cuza, inimă de stea,
Şi iartă-ne că l-am trădat!.

Smulgeţi coroana cea de spini,
Lăsaţi-i fruntea în lumină,
Pribeagului printre străini,
Stăpânului lipsit de vină.
Să-şi poarte ochii către noi,
Iertarea lui ni-i izbăvire,
Căci am ajuns pustii şi goi,
Săraci la minte şi simţire.

Ref. x2: Primeşte-l Doamne-n casa Ta,
Pe domnul trist şi-nsingurat,
Pe Cuza, inimă de stea,
Şi iartă-ne că l-am trădat!.

Pe noi în Cer el ne-ar fi vrut,
Căci se făcuse-a noastră vrere.
Noi l-am trădat şi l-am vândut
Orbiţi de patimi şi avere..

Ref. x2: Primeşte-l Doamne-n casa Ta,
Pe domnul trist şi-nsingurat,
Pe Cuza, inimă de stea,
Şi iartă-ne că l-am trădat!.

Muzica: Daniel Avram

Project3R - Candela

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Mă uit la candela ce-mi conturează viitorul
Încet, pe drum mi-am pierdut, ușor umorul
E grea singurătatea, când dorul te macină
Sub lumina de neon, ca porcu-n cocină.
E grea singurătatea, c****, mă hrănesc cu ură
Și doare când pe retină ai doar lumină sură
Mă vedeam diferit, acum totu-i o imagine abstractă
Nimic nu mai e la fel, nici măcar ora exactă
Lumea s-a schimbat, e tragic, nu știu ce să mai spun
Eu am rămas la fel, probabil mă considerați nebun
Unul ca mine nu vă f***-n cur și-apoi pleacă
O face cerebral, face threesome, în timp ce atacă
Cola e Pop, Trapul e Rap, e un paradox neînțeles
Muzica nu mai e artă, e bani, acu’ totu-i pe interes
Mă simt dezamăgit, dar și indiferent, probabil
Lumea nu mai e la fel, s-a schimbat și nu-i deloc notabil.
Mă uit la candela ce-mi conturează viitorul
Încet, pe drum mi-am pierdut, ușor umorul
E grea singurătatea, când dorul te macină
Sub lumina de neon, ca porcu-n cocină.
Mă dezvolt pe zi ce trece, dar demnitatea nu pleacă
E uimitor, la mulți s-a dus instant ca o frunză seacă
Observ cum totu-i fantezie uitată-n lacrimi de ceară
Acum lumea nu mai vrea colectiv, ci se tot separă
Mă simt singur, înconjurat de atât de mulți oameni
Mă uit în jur să caut ajutor, dezamăgit, nu-i nimeni
Nu cer nimic, nici nu am cerut ceva vreodată
Mă descurc să mă lupt singur cu lumea asta decedată