calatorie initiatica – Versuri.pro

Jose Antonio Ramos Sucre - Săgetătorul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Urcai treptele de marmură neagră în căutarea săgeții mele trasă la-ntâmplare. Și-o găsii împlântată-n poarta de cedru, împodobită cu motive simetrice.
Obișnuiam să trag c-un arc de-argint, ca cel din brațul lui Apollo, pentru a-mi iscodi norocul. Eram pe punctul de-a ieși în larg pe-o corabie cu vele pătrate, deși mă-ncredeam doar în cele cu pânză triunghiulară. Crescusem satisfăcându-mi nestatorniciile și capriciile.
O femeie apăru din umbră și luând-o hotărât înainte smulse săgeata tremurândă, apoi mi-o întinse fără să spună-un cuvânt. Prezența ei mă împiedicase să-mi ating ținta. O recunoscui ca fiind una dintre dușmanii lui Orfeu.
Rămăsei fermecat de-acea copleșitoare femeie, îmbrăcată în pielea unei pantere.
Mi se păru c-o văzusem în fruntea unei procesiuni terminate cu depunerea ofrandelor la mausoleul celui iubit de Euridice. Expresia ei de furie contrasta cu miezul nopții.
Mă ridicai să apăr înc-o dată cenușa stăpânului și s-alung gloata femeilor isterizate, imitând răcnete sălbatice, dintr-o dumbravă. Și din moment în moment mă așteptam să sufăr răzbunarea acelei viclenii.
Împreună cu mine, femeia sui în corabie și chemă despotic în slujba ei fiarele mării, ascunse prin recife. Matrozii se-nțeleseră din priviri și porniră-ntr-o nouă direcție. Soarele modela din când în când arcul strălucirii sale, de-a lungul talazurilor. Și-o pasăre necunoscută zbura-naintea noastră…
Fui abandonat de propriile-mi puteri pe-un litoral mlăștinos, de unde lesne se putea vedea un monument dedicat furiilor.
Acolo descoperii numele lăcașului ce-mi amintea de jalea lui Oreste.

Lucian Blaga - De Mână cu Marele Orb

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Îl duc de mână prin păduri.
Prin țară lăsăm în urma noastră ghicitori.
Din când în când ne odihnim în drum.
Din vânătă și mocirloasa iarbă
melci jilavi i se urcă-n barbă.
Zic: Tată, mersul sorilor a bun.
El tace – pentru că-i e frică de cuvinte.
El tace – fiindcă orice vorbă la el se schimbă-n faptă.
Sub boltă aspră de stejar
țânțari îi fac o aureolă peste cap.
Și iar plecăm.
De ce a tresărit?
Tată orb, fii liniștit, în jur nu e nimic.
Doar sus o stea
de cerul ei c-o lacrimă de aur se desparte.
Sub frunze-nalte mergem mai departe, tot mai departe.
Dihănii negre
ne adulmecă din urmă
și blânde mănâncă țărna
unde am călcat și unde-am stat.

Lucian Blaga - Pașii Profetului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Pașii profetului.
Mi-am înfipt călcâiele în stânci.
Ca să-mi arate cât mai mulți din aștrii bolții
Pământul își apleacă munții-n calea mea
ca o cămilă umerii pleșuvi.
Ori unde-aș merge
prin mulțime
încărcat de visuri, care duc spre mare
pașii mei tainici.. sunt așa de tăcuți,
că nu-i aude nimeni împrejur, –
dar pașii mei tăcuți sunt așa de tainici,
că se aud până-ntr-al șaptelea cer.
Eu sunt profetul; fantoma vremii nu m-atinge.
Pe unde am venit aici?
– Pe calea laptelui?
Un vânt aprins de goana prin deșert mi-azvârle
nisip în ochi,
lăcuste-n plete –
și nările pustiului mi-adie-n drum
miresme de smochini.
Inimă,
de ce suspini?.
Străbat deșertul gol prin mărăcini –
și-mi număr urmele lăsate
printre stele,
printre spini.
Lucian Blaga – POEZII -1982

Kefren - Irma

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Atunci când meditez, mă duc departe
Veghez de pe-o stâncă, simt vânt rece pe spate
Miroase a moarte, păcatele-s toate coapte
Mi-arunci porunci, fii sigur c-o să le-ncalc pe toate.
Calc pe poteci uscate, văd lacuri secate
Pe altă parte văd lavă cum iese din crater
În întuneric gălăgia se naște din șoapte
Și șoaptele-s peste tot, să tac nu pot.
Scuip foc s-atrag potop peste regate
Văd scrijelit pe-un pom niște cuvinte moarte
„Rău venit în grădina cu plante sufocate”
Zău c-am ajuns pe tărâmuri tare rău famate.
Da’ nu mă-ntorc acum, merg mai departe
Văd templul și intrarea lui e destul de-aproape
Ridic sigiliul antic de pe sceptru și toate
Bestiile ce păzeau intrarea sunt terifiate.
Merg încet cu pas apăsat și stau toate
Umile și cu cele 3 capete plecate
Intru și văd pereții pavati cu texte sacre
Secrete și istorii groaznice, imperiul cade.
Apar doi sfinxși, unul de foc altul de piatră
Și mă flanchează înțelegând c-au rol de gardă
Văd pe-un postament o clepsidră veche și spartă
Mă simt ciudat și parcă e ceva ce-mi scapă.
Mă așteaptă tronul în capătul camerei
E plin de entități ce poartă la gât scarabei
Simt freamătul mulțimii, au ochii atintiți spre mine
Mă uit la sfinxși întrebător, înțeleg că-i totul bine.
Mă așez pe tron, atent la mișcări ca șahiștii
În dreapta și-n stânga mea veghează sfinxșii
Apare Anubis în fața mea și-ngenunchează
Și-mi zice apăsat ‘bine ai revenit acasă’

Ts Eliot - Călătoria Magilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Un frig tăios era când am venit încoace
Și-aceste zile au fost cele mai grele
Pentru umblat, apoi călătoria lungă:
Drumuri adânci și vreme aspră,
Ca-n toiul iernii.
Cămilele-ndărătnice cu pielea roasă și picioarele rănite
Se întindeau pe jos în apă și-n zăpadă.
Au fost și clipe când plângeam de dorul
Palatelor de vară pe colină și-acele terase
Cu fete în mătăsuri ce aduceau șerbet.
Dar soții blestemau cămilele, vorbeau în taină
Și dezertau, ori ne cereau vin și femei,
Și focurile-ardeau în noapte și cer aveam deasupra,
Și orașele ne erau ostile, și târgurile neprietene,
Și satele murdare și oamenii căutau să ne smulgă banii:
De vremuri grele doar am avut parte.
Atunci am umblat toată noaptea
Dormind pe-apucate,
Iar voci ne sunau în urechi, vestind
Că totul era o minciună.
Apoi în zori am coborât pe-o vale blândă,
Umedă, sub pragul de zăpadă și mirosind a verde:
Un râu sălta ușor, o moară bătea în penumbră,
Și trei copaci deasupra se sprijineau de cer,
Și un cal alb, bătrân, fugea peste câmpie.
Apoi am ajuns la un han cu frunze de viță pe ușă,
Zaruri jucau pe bani de argint șase mâini,
Iar picioarele pe burduful gol de vin se-odihneau.
Oamenii-aceia nu știau nimic și-am pornit mai departe
Și am ajuns seara și am găsit locul;
Ce vreți (veți spune voi) mai mult decât atâta.
S-a petrecut demult, mi-aduc aminte bine,
Și aș porni din nou, dar aș lua pergamentul
Și-aș scrie aceasta-ntâi
Iată: tot drumul nostru l-am făcut spre
Naștere sau Moarte? Spre Naștere, firește,
Avem dovezi. Văzusem nașterea și moartea,
Dar le credeam altfel: Nașterea aceasta
A fost pentru noi agonie amară, ca Moartea, moartea noastră.
Ne-am întors iar aici, în aceste regate,
Dar să rămânem nu mai putem în vechea credință,
Într-o lume dușmană ce cată de zei să se-agațe.
Mai bine ar fi fost să mai murim o dată.

Ana Blandiana - Balada Vămilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Balada vămilor.
Să nu te sperii – mi-ai spus –
Zeul de culoarea frunzelor vechi
Apare la vama de apus,
Are
Plisc de pasăre cântătoare,
Gemete închise-n auz
Şi ochiul deschis ca de mort.
E-nsoţit de căprioare
Şi cerbi
Înaintând regeşte-n perechi
Cununate cu inele veştede de ierbi –
El te va duce până la vama de nord.
Acolo te-aşteaptă
Zeul bătrân –
Din orbita lui dreaptă
Norii se scurg,
Din orbita lui stângă
Se face amurg,
E chircit şi e spân,
Are gura nătângă,
Cloceşte ouă de şerpi la subţiori,
Pe umeri îi cresc pene de ciori,
La coate aripi de peşte,
El croncăne rar, răguşit –
Glasul lui te-nsoţeşte
Până la vama de răsărit.
De unde
Trebuie să te conducă un copil
Care se-ascunde.
E zeu, dar nu vrea să recunoască,
Se face când ciocârlie,
Când broască,
Îi atârnă bărbi de păpădie,
Aripi flutureşti,
Coarne de crengi,
Cocoaşe de melci.
Poţi să-l ghiceşti
Doar
După şirul amar
De cocori
Care-l urmează,
După firava rază
Încârceiată deasupra lui
De trei ori,
După tremurul frunzei de dud,
Mai pripit.
Lasă-te hăituit – mi-ai şoptit –
Până la vama de sud.
Dar nu te trezi – mi-ai strigat –
Acolo te-aşteaptă stăpâna
Întregului regat.
Îţi va trece peste ochi mâna,
Să nu-ţi fie frică,
Să crezi –
Ea este zâna
Cu glas ascuţit de păun,
Cu miros de căpşună,
Cu fustele din foi de mătrăgună,
Cu buzele verzi,
Cu părul de apă aiuritoare
Spre mare;
Păsările îi trec prin corp,
Peştii prin plete –
Nu te trezi! –
Şopârlele-şi leapădă pieile bete,
Soarele stă în palma ei orb
Şi nu face zi
Numai luna de fiere
Picură de sus
Peste noi..
Dacă ai putere
Să visezi că adormi – mi-ai mai spus –
Poţi să te întorci înapoi
Prin vama de-apus.