Michelangelo – 119

Din primul plans la ultima suflare,ce mai, mai că nu vine,cine-a avut destin mai crud ca mine,c-o stea ce doar asprimi spre noi îndreaptă?Nu zic rea și nedreaptă;mai bine-era s-arateașa, c-aveam elanuri retezate;dar de-o privesc mai tare,promite alinarecu inima-i, izvor de suferință…O, flăcări, o, dorință!Cum o-nving slabi, eu laud cu-ndrăznealăa orelor năvală,că n-am fost orb … Citește mai mult

Michelangelo – Poți Să Înalți Cu Flacăra Dorinței

Poţi să înalţi cu flacăra dorinţeisperanţa, nu în van fiind râvnirea,căci Domnul de ne-ar fi urât simţirea,de ce-ar fi dat chip lumii şi fiinţei?Slăvesc izvorul păcii şi-al voinţei,de ce mi-aş pune-n altceva iubirea,când Tu ţii sufletul divin, ce fireami-o-înnobilează si o dă credinţei?Speranţa-i vană în acea făpturăce-n frumuseţi iubeşte pieritorulpe care, ceas de ceas, îl … Citește mai mult

Michelangelo – 99

Se cuvenea, trăind în fericireși Febo luminând cărării mele,să mă înalț cu-aripile-i spre stele,putând să mor cu-o dulce mulțumire.Azi nu-i! Speranța într-o-ncetinirea zilelor a fost dat să mă-nșele,iar ceru-a-nchis ingrate inimi rele,pe drept, intrarea într-o mântuire….Ieri Febo-mi dase bara lui drept scară,lumini și aripi! Iar de muream, minunese săvârșea întâi și-apoi salvare!Azi moarte-s toate câte … Citește mai mult