bufnita – Versuri.pro

Sylvia Plath - Bufnița

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Clopotele au bătut doisprezece. Strada Mare s-a arătat
Altfel decât suburbia ei de păduri: aprinsă
De-un nimb, dar deșartă, și-a adunat vitrinele
Cu torturi de nuntă,
Inele cu diamante, ghivece de trandafiri, blănuri de vulpe
Roșcate pe manechine de ceară
Într-un tablou sub sticlă al abundenței.
Și-atunci, din pivnițe adânc scufundate
Ce a stârnit-o pe bufnița palidă, răpitoare
Să se vaiete pe deasupra
Sârmelor străzii, cu aripile-ntinse
Dintr-un perete-n altul, controlând
Curenții du-te vino, pe pântece
Pene dese, înfricoșător de moi
La privit? Dinții șobolanilor sfredelesc orașul
Zguduit de țipătul bufniței.

Mara Iordache - Bubu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Bubu, bubu, bubu cel cu ochii mari
Bubu, bubu, bubu poartă ochelari
Ca să vadă printre stele vagabonzii puși pe rele
Bubu, bubu.
Cu ochii mari veghind tot locul
Și cu obraji ce ascund ciocul
Bubu, micul bufnițoi, pare trist dar e vioi
Vede bine-n miez de noapte și aude orice șoapte.
Bubu, bubu, bubu cel cu ochii mari
Bubu, bubu, bubu poartă ochelari
Ca să vadă printre stele vagabonzii puși pe rele
Bubu, bubu.
Bubu arestează hoții, din cuibarurile nopții
Orice neamuri de golani, șoarece sau șobolani
Are grijă ca-n pădure niciun ou să nu se fure.
Bubu, bubu, bubu cel cu ochii mari
Bubu, bubu, bubu poartă ochelari
Ca să vadă printre stele vagabonzii puși pe rele
Bubu, bubu.
Dar într-o noapte fără lună, în pădurea lui străbună
Nu știu cum s-a întâmplat, dar chiar Bubu a fost prădat
Într-o clipă dintr-o dată inima i-a fost furată.
Cine-i hoțul fără frică
Nu ghiciți, o bufnițică.
Bubu, bubu, bubu cel cu ochii mari
Bubu, bubu, bubu poartă ochelari
Ca să vadă printre stele vagabonzii puși pe rele
Bubu, bubu

Grigore Alexandrescu - Mierla și Bufnița

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Într-o pădure deasă, de cetăți depărtată,
Mierla se-ntâlni seara cu bufnița umflată.
„Prietena – îi zise – ți-aș face o-ntrebare,
Dacă a mea-ndrăzneală n-aduce supărare.
Spune-mi, mă rog, lumina de ce nu-ți e plăcută,
De ce stai toată ziua ascunsă, nevăzută?
Nu cunoști, cum se vede, razele dimineții,
Dulceața primăverii, plăcerile vieții.
Poate ești rușinoasă, și crezi că nu cânți bine:
Dar eu și alte păsări mai vrednici decât mine
îți vom da-nvățătură, și vom pune silința
Să-ți mai subțiem glasul cât va fi prin putință.
Vino mâine la mine să mergem la plimbare,
Ca să faci cunoștință cu o privighitoare.”
Bufnița îi răspunse: „îți mulțumesc, iubita,
Eu cu soarele vostru nu sunt obicinuită;
îmi supără vederea. Lumea o să mă vază,
însă, când m-oi deprinde cu a luminei rază.”
Mulți zic că neamul nostru nu este încă-n stare,
Ca altele, să facă cercări de-naintare,
Ca-nvățătur-adâncă, idei, filosofie
Sunt prea vătămătoare l-a lui copilărie,
Declamația-aceasta, pompoasă, îngâmfată,
De vreți, poate să fie despoților iertată:
Numai lor le e bună a unui neam orbire,
Căci nu-l lasă să-și vază a sa nenorocire:
Dar în gura acelor ce-o zic pe dinafară,
Sau e o nerozie, sau este o ocară.
Noi le-am putea răspunde puținele cuvinte
Bufniței adresate de mierla cea cuminte:
„Ai vorbit de minune! Dar ia spune-mi, vecină,
Dacă măcar cercare tu nu faci vreodată
Să scoți cel puțin capul din noaptea-ntunecată,
Apoi cum t-ei deprinde cu soare, cu lumina?”

Zexu - Andrei Fură Gâște Moarte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Andrei cu foamea-n gât
Mă fură la băut
Mă pune să-l cinstesc
De bani să-l miluiesc.
Seara aud un bufnit
Din țarc se pare
Iar Andrei mă fură
Ca-n fiecare noapte.
Andrei fuge ca un iepure
Și-l pierd în iederă
Zici că-i Zoro
Zice că o face la mișto.
Andrei ajunge acasă
Zici că e Satana
Pune gâsca pe masă
Zici că-i matahală.
Când vrea să o taie
O vede fără suflare
E moartă se pare
Zici că e la mare.
Dar tot o bagă-n tigaie
Cu gânduri macabre se pare
Zici că e tataie
Când făcea ciorbă la tigaie.
Cu toate zdrențele rupte
Cu toate rănile crunte
Cu gândul la gâscă
Unde gâsca-ascunde.
Andrei, rezolvă treaba
Ascunsese unealta
Iar „victima” în frigider
Zici că era inginer.
Deodată bate cineva la ușă
Făcuse o mare gafă
Bate din ce în ce mai tare
N-ar fi deschis, se pare.
Ușa se deschide
Și intră un domn
Era să se sperie
Andrei cu cureaua făcea o praștie.
Domnu’ în albastru… e polițist se pare
Cum îl vede, îl și bate
Pe motiv că n-a plătit
Și el crede că s-a sfârșit.
Dar deodată se aude
Un răget puternic
Zici că e de șoim
Dar era la casetofon.
Domnul polițist se sperie
Fuge mâncând gresie
Când Andrei se uită
Era bufnița.
Andrei se liniștise
Dar bufnița-l hăituise
Bufnița îl atacă
Era groasă treaba.
Andrei ia katana
Să sfârșească bestia
Din două lovituri
Zici că a făcut 10 căzături.
După ce se liniștise apele
I se dezumflase venele
Andrei era fericit
Avea mâncare de lighit.

Zmoalacazan - Bufnița

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Arză-te-ar focul.
Sună urât, nu?
Mi-aduc aminte perfect momentul când m-a blestemat, nu? și mi-a zis: „Arză-te-ar focul!”
Din momentul ăla am crezut că gata, asta a fost cu mine.
Nu știu, credința cu care a spus-o, privirea pe care o avea, poate și faptul că era maică-mea.
Pân’ la urmă asta e. Destinul este cineva căruia nu te poți opune, mi-am zis. O să mă obișnuiesc și cu vremea caldă.
Hm, ce tare că acuma când vă scriu, o bufniță cântă afară
(o văd, se uită la mine)

Federico Garcia Lorca - Iaz

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Bufnița
își întrerupe meditația,
își șterge ochelarii
și suspină.
Un licurici
se rostogolește deasupra
și o stea
se stinge.
Bufnița-și scutură aripile
și-și reia meditația.

Federico Garcia Lorca - Apa Stătătoare

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Bufnița
meditația-și curmă,
își șterge ochelarii și suspină.
Un licurici
se rostogolește din munte
și se duce
o stea.
Buha bate din aripi
meditând mai departe.

Ted Hughes - Cântecul Bufniței

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

A cântat
Despre cum lebăda a devenit pentru totdeauna albă
Despre cum lupul a renunțat la avertismentele inimii
Iar stelele au lăsat deoparte prefăcătoriile
Aerul a renunțat la aparențe
Cu bună știință apa a amorțit
Piatra și-a abandonat ultima speranță
Iar frigul a murit fără să-și fi dat seama.
Ea a cântat
Despre cum nimeni nu mai are nimic de pierdut.
Apoi a rămas nemișcată temătoare.
Privind urma lăsată de ghearele unei stele
Ascultând bătaia de aripă a pietrei.
Și propriul ei cântec