Borges – Versuri.pro

Jorge Luis Borges - Stirpea Borges

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Nimic ori prea puțin despre străbunii
Din stirpea Borges știu: vagi lusitani
Ce-n carnea mea lăsat-au peste ani
Opreliști și-obiceiuri. Parcă bunii
Nicicând n-ar fi trăit. Și mi se pare
Străini complet că sunt de-a artei moarte.
Imperceptibil, fac cu toții parte
Din timp, și din pământ, și din uitare.
Așa-i mai bine. Împlinit destin.
Sunt neam de lusitani. Viteji ajunși
Pe mările Orientului străin,
Apoi pe mări de-aprins nisip pătrunși.
Sunt regele ce-n misticul pustiu
S-a rătăcit, jurând că-i încă viu.

Jorge Luis Borges - Borges și Eu

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Lui Borges − celuilalt, nu mie − i se întâmplă tot felul de lucruri. Eu nu fac altceva decât să hoinăresc prin Buenos Aires, zăbovind uneori, în mod mecanic poate, ca să privesc arcada unui vestibul ori ușa unei marchize; știrile despre Borges îmi vin prin poștă; din când în când, îi zăresc numele printre ale câtorva profesori, sau într-un dicționar biografic. Mie îmi plac ceasurile cu nisip, hărțile, tipografia din veacul al XVIII-lea, etimologiile, aroma cafelei și proza lui Stevenson; celălalt împărtășește aceste preferințe, dar într-o manieră plină de vanitate, care le preschimbă în atribute ale unui actor. Ar fi exagerat să afirm că relațiile dintre noi sunt ostile; eu trăiesc, eu îmi îngădui să trăiesc, pentru ca Borges să-și poată plăsmui literatura, și literatura aceasta mă justifică. Trebuie să recunosc, totuși, că a scris într-adevăr câteva pagini izbutite, însă aceste pagini nu pot să mă salveze, poate din pricină că ceea ce e bun nu mai e în stăpânirea nimănui, nici chiar a celuilalt, ci aparține doar limbii sau tradiției. Dealtminteri, eu sunt sortit să pier, în mod definitiv, și numai o frântură din mine ar putea supraviețui în celălalt. Puțin câte puțin, îi cedez totul, deși cunosc prea bine perversa lui deprindere de a falsifica ori a amplifica. Spinoza socotea că fiecare lucru are tendința de a-și păstra propria sa condiție; piatra voiește să fie veșnic piatră, tigrul să fie veșnic tigru. Eu trebuie să rămân în Borges, și nu în mine însumi (asta presupunând că eu însumi exist), dar adevărul e că mă recunosc mai puțin în cărțile lui decât în multe altele, sau decât în stăruitorul vaiet al unei ghitare. Cu ani în urmă, am încercat să mă eliberez de el și am trecut de la mitologia mahalalei la jocul cu timpul sau cu infinitul, dar și acest joc îi aparține acum tot lui Borges, astfel încât voi fi silit să imaginez alte lucruri. Viața mea nu este, așadar, decât o goană și, puțin câte puțin, pierd totul și totul trece în stăpânirea uitării, sau a celuilalt.
Nu știu care din noi așterne aceste rânduri.

Jorge Luis Borges - Poemul Darurilor

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Să nu coboare nimeni spre lacrimi sau reproș,
Această proclamare a puterii
Lui Dumnezeu, ce-n harul lui ironic
Îmi dărui și cărțile și noaptea.
El din cetatea cărții făcu domeniul acestor
Ochi fără de lumină ce nu citesc decât
În biblioteca viselor, acele
Pasaje fără sens pe care zorii
Le lasă-aprinsei lor dorinți. Zadarnic
Le dăruiește ziua cărțile-i fără număr,
Ca manuscrisele hermetice, secrete,
Care pieriră-n Alexandria.
De foame și de sete (spune-o legendă greacă)
Muri un rege între grădină și izvor;
Eu, fără țintă bat mereu hotarul
Nemărginit al bibliotecii oarbe.
Atlase, veacuri, enciclopedii,
Vechi dinastii, Apusul, Răsăritul,
Simboluri, univers, cosmogonii
Mi-acoperă pereții, dar zadarnic.
Încet, încet, eu explorez penumbra
Și vidul, cu baston șovăitor –
Eu ce-mi închipuisem Paradisul
În chipul unei biblioteci enorme.
Desigur, nu hazardul guvernează
Acest destin – căci altul încă-naintea mea
În alte nopți indescifrabile,
Primi și toate-aceste cărți și noaptea.
Rătăcitor prin galerii încremenite
Mă prinde-adesea spaima că eu sunt celălalt,
Cel mort care-a făcut aceiași pași
La vremea lui, poate-n aceleași zile.
Care din doi a scris acest poem
Cu un eu plural dar cu-ntuneric unic?
Ce mai înseamnă numele ce-l port
Când, unică, rămâne anatema?
Groussac sau Borges, iată privește-acestă lume
Atât de dragă, care se deformează și se stinge
Într-o nedeslușită paloare cyreniană
Asemenea cu visul și uitarea.