II.
Nuntașii încălecau,
Cu Bogdan vesel plecau,
Ei plecau pe la Sân-Petru.
S-ajungea pe la Sân-Metru
La liteanul cel bogat
Și de lege lepădat.
Iar liteanul de-i vedea
Poarta curții închidea
Și-n lănțuguri o legă
Și din gură-așa striga:
„Care este mirele,
Mirele, ginerele,
Sara el zidurile,
Să deschidă porțile!”
Cât Bogdan îl auzea,
De sârg mi se repezea,
Calul își înfierbânta
Ș-un răpez voinic îi dă.
Calul rândunel zbura
Și în curte că era!
Iar în curte cum sărea,
Bogdan timpul nu pierdea,
Poarta curții deschidea
Și nuntașii toți intra.
Liteanul că se mira
Și mustața-și răsucea
Și din gură iar zicea:
„Care este mirele,
Mirele, ginerele,
Sara el teancurile
Să-și ia postavurile!”
Cât Bogdan îl auzea,
Calul iar își repezea,
Peste teancuri el zbura,
Apoi le desfășura,
Și le dă pe la nuntași
Care-n lupte sunt fruntași,
Cum era și nuntașul
Așa-i dă și postavul.
De era el nălțișor,
Îi dă postav roșior,
Să fie strălucitor.
De era el medior,
Îi dă postav gălbior,
Ca să-l prindă binișor.
De era el mititel,
Îi dă postav albăstrel,
Ca să se mândrească-n el!

III.
Liteanul se bucură,
El în casă că intră,
Lui Bogdan că arată
Trei copile tot de-un stat,
Tot de-un chip asemănat.
Albe gingașe tustrele
Ca trei flori de viorele.
Domnul tânăr le privea,
Cu ochi dulci care sticlea,
Iar liteanul mi-i zicea:
„Care este mirele,
Mirele, ginerele
Cunoască-și el mireasa,
Cununa-se cu dânsa!”
Bogdan mintea nu-și pierdea,
Inel din deget scotea,
Pe covor îl arunca
Și din gură cuvântă:
„Care-mi este mireasă,
Să mă iubesc cu dânsa,
Culeagă-mi ea inelul,
Inelul cu degetul,
Căci am sabia-nsetată
Ce dorește cap de față”.
Din trei două nici mișca,
Iar mireasa se pleca,
Pe covor îngenunchea,
Ca o floare se-ndoia,
Și inelul culegea
Și-n degețel și-l punea.
Ochii mirelui sticlea,
Inima-i se-nveșelea.
El mireasă-și ridica,
Pe ochi dulce-o săruta
Și pe brațe mi-o purta
Și-n rădvan că o punea
Și spre țară purcedea.
După ei încă venea
Car mare cu druștele,
Grădina cu florile
Și o sută de nuntași,
Toți aleși din tăbărași.
Ei plecau pe la Sân-Metru
S-ajungeau pe la Sân-Petru
Și pe loc cât ajungeau,
Mândră nunta că făceau,
Vestele de se duceau
La vecini și-n depărtări,
Peste nouă țări și mari!