Îmi scriu viața în strofe, pun trăiri și sentimente
Printre zile albe, o mie și una de nopți negre
Au fost nopți pe pleoape deschise, prin fum de tutun
Îmi plăcea să mă dau zmeu, nicidecum să mă supun
O casetă cânta cât făceam chetă
Adunați la bere într-o rablă pe banchetă
Tot noaptea am luat la pas străzile din București
Ce mi-au spus Hoynare, de ăștia să te ferești
Ține-mă, Doamne, cald și bun s-apuc să am nepoți
Să le spun povestea mea într-un milion de nopți
Noaptea-mi e muză, îmi stă pe buză tatuată
Căci în negrul nopții, toate stelele se-arată.
Nopțile vorbeam cu inima mea
Să șteargă ploaia de pe fața mea
Și-atunci când viața devine mai grea
Să ierte șerpii ce dau cu venin în ea.
De la 14-15 ani ne iubim într-una
Când noaptea omoară lumina, rămân eu cu luna
Și prima noapte pierdută unde m-a vegheat
A fost când cu bagabonții din liceu m-am îmbătat
Tot ea a fost martora primelor mele scandaluri
Când luam la pas scări de bloc și prin cartiere baruri
Noaptea m-a condus la una ce brusc m-a schimbat
C-am fost primul din brigada ce-a venit din pat bărbat
Noaptea vărsam ploi din ochi după iubirea pierdută
La lumina lumânării îmi coseam inima ruptă
Tot noaptea m-am ascuns de lume ca să sap în mine
Pentru unii doar gunoi, pentru toți ai mei rubine
Când vii din întuneric, altfel vezi lumina
Toate florile zâmbesc, cerul și gradina
1001 de nopți ți-ar fi mult prea grele
Să-l cunoști pe Bogdan cu bune și cu rele.
Nopțile vorbeam cu inima mea
Să șteargă ploaia de pe fața mea
Și-atunci când viața devine mai grea
Să ierte șerpii ce dau cu venin în ea.
Multe nopți am adormit instant pe unde apucam
Multe reci, altele calde, munceam ca să strâng un ban
Am peste o mie și una de nopți albe la activ
Ce m-au învățat că-n viață nu am timp să fiu naiv.
Și am învățat de la ele, de la nopțile mele,
Că la lumina de stele se-arată fețele rele
Nopți în parfum de cafele, prin gene vorbeam cu ele
Să-mi scrie viața în nuvele o mie și una de stele.
Nu mi-am pierdut iubirea pentru muzică și artă
Arta ce respiră deprimată
Arta ce e focul din ghetar
Din ghetarul nopților prea lungi s-a născut Hoynar.
Nopțile vorbeam cu inima mea
Să șteargă ploaia de pe fața mea
Și-atunci când viața devine mai grea
Să ierte șerpii ce dau cu venin în ea.
Sensul versurilor
Piesa este o retrospectivă asupra vieții artistului, văzută prin prisma experiențelor nocturne. Nopțile sunt martore ale evoluției sale, de la copilărie la maturitate, cu bune și cu rele.