Mi-au trimis scrisori cu știri
dintre voi și am făcut mocasini pe care nu le-aș folosi niciodată.
Când am crescut suficient de bine pentru a tolera
eu, am locuit cu mama, au spus vrăjitoarele.
Dar nu am plecat. Am avut portretul meu
donați în schimb.
Parțial înapoi de la Bedlam
Am venit la casa mamei mele din Gloucester,
Massachusetts. Și așa am venit
a prinde la ea; și așa am pierdut-o.
Nu vă pot ierta sinuciderea, a spus mama mea.
Și ea nu a putut niciodată. Avea portretul meu
donați în schimb.
Am trăit ca un invitat supărat,
ca un lucru parțial remediat, un copil depășit.
Îmi amintesc că mama s-a descurcat mai bine.
M-a dus la Boston și mi-am restilizat părul.
Zâmbetul tău este ca cel al mamei tale, a spus artista.
Nu părea să-mi pese. Am avut portretul meu
donați în schimb.
Era o biserică unde am crescut
cu dulapurile sale albe în care ne-au închis,
rând pe rând, ca puritanii sau colegii de navă
cântând împreună Tatăl meu a trecut farfuria.
Prea târziu pentru a fi iertat acum, au spus vrăjitoarele.
Nu am fost iertat exact. Au avut portretul meu
donați în schimb.

Toate acele stropitoare de vară se arcuiră
peste iarba de pe litoral.
Am vorbit despre secetă
în timp ce sarea parată
câmpul a devenit din nou dulce. Pentru a ajuta timpul să treacă
Am încercat să cos peluza
iar dimineața mi-am făcut portretul,
ținându-mi zâmbetul în loc, până a devenit formal.
Odată ce v-am trimis o poză cu un iepure
și o carte poștală cu numărul unu Motif,
de parcă ar fi normal
să fii mamă și să fii plecat.
Mi-au atârnat portretul în frison
lumina nordică, potrivită
eu sa ma tin bine.
Doar mama s-a îmbolnăvit.
S-a întors de la mine, ca și cum moartea ar prinde,
ca și cum moartea s-a transferat,
de parcă moartea mea ar fi mâncat înăuntrul ei.
În august ai fost doi, am cronometrat zilele mele cu îndoială.
Pe primul septembrie m-a privit
și a spus că i-am dat cancer.
I-au sculptat dealurile ei dulci
și tot nu am putut răspunde.

În iarna aceea a venit
parțial înapoi
din suita ei sterilă
de medici, de mare
croaziera cu raze X,
aritmetica celulelor
plecat sălbatic Chirurgie incompletă,
am auzit brațul gras, prognosticul slab
spun ei.
În timpul viscolului de mare
ea a avut aici
portret propriu pictat.
O peșteră de oglindă
așezat pe peretele de sud;
potrivire zâmbet, potrivire contur.
Și tu te asemănai cu mine; unacquainted
cu fața mea, ai purtat-o. Dar ai fost al meu
la urma urmei.
Am vernisit în Boston,
mireasa fara copii,
nimic dulce de cruțat
cu vrăjitoarele de partea mea.
Mi-a fost dor de copilăria ta,
a încercat un al doilea sinucidere,
Am încercat hotelul sigilat un al doilea an.
Pe April Fool m-ai păcălit. Am râs și asta
A fost bine.

Am verificat pentru ultima oară
pe 1 mai;
absolvent al cazurilor mentale,
cu analiștii mei sunt în regulă,
cartea mea completă de rime,
mașina mea de scris și valizele.
Toată vara aceea am învățat viața
înapoi în ale mele
șapte camere, au vizitat bărcile de lebădă,
piața, a răspuns la telefon,
servea cocktail-uri ca soție
ar trebui să facă dragoste printre puiurile mele.
și august așa. Și ai venit fiecare
week-end. Dar mint.
Rar veneai. Tocmai m-am prefăcut
tu, purcel mic, fluture
fata cu obrajii de fasole de jeleu,
neascultător trei, splendidul meu
străin. Și a trebuit să învăț
de ce aș vrea mai degrabă
moare decât iubirea, cât nevinovăția ta
m-ar durea și cum adun
vinovăția ca un intern tânăr
simptomele sale, anumite dovezi ale sale.
În acea zi de octombrie ne-am dus
spre Gloucester dealurile roșii
mi-a amintit de vulpea de blană roșie uscată
haina pe care am jucat-o de copil; stoc în continuare
ca un urs sau un cort,
ca o mare peșteră râzând sau o vulpe de blană roșie.
Am trecut pe lângă vânătoare,
coliba care vinde momeală,
trecut Pigeon Cove, trecut Yacht Club, trecut Squall’s
Deal, spre casa care așteaptă
încă, în vârful mării,
și două portrete atârnate pe pereții opuși.

În lumina nordică, zâmbetul meu este ținut pe loc,
umbra îmi marchează osul.
Ce aș fi putut visa când stăteam acolo,
cu toții care așteaptă în ochi, zona
de zambet, fata tanara,
capcana vulpilor.
În lumina de sud, zâmbetul ei este ținut pe loc,
obrajii ei ofilind ca un uscat
orhidee; oglinda mea batjocoritoare, răsturnată
dragoste, prima mea imagine. Mă privește din fața aceea
acel cap pietros al morții
Am depășit.
Artistul ne-a prins la cotitură;
am zâmbit în panza noastră de acasă
înainte de a ne alege modalitățile separate cunoscute.
Paltonul de vulpe uscat de vulpe a fost făcut pentru ardere.
Mă putrezesc pe perete, al meu
Dorian Gray.
Și aceasta era peștera oglinzii,
acea femeie dublă care privește
la sine, ca și cum ar fi fost petrificată
la timp – două doamne care stau pe scaune din ombru.
Ai sărutat-o pe bunica ta
iar ea a plâns.

Nu te-am putut întoarce
cu excepția weekendurilor. Ai venit
de fiecare dată, înfundând imaginea unui iepure
că v-am trimis. Pentru ultima oară am despachetat
lucrurile tale Ne atingem din obișnuință.
Prima vizită pe care mi-ai întrebat-o numele meu.
Acum vei rămâne pentru bine. Voi uita
cum ne-am îndepărtat unul de celălalt ca niște marionete
pe coarde. Nu a fost la fel
ca dragoste, să lăsăm weekendurile să conțină
ne. Îți răzuie genunchiul. Înveți numele meu,
urcând pe trotuar, chemând și plângând.
Poți să mă numești mamă și îmi amintesc din nou de mama mea,
undeva în Boston mai mare, murind.
Îmi amintesc că te-am numit Joyce
așa că te-am putea numi Bucurie.
Ai venit ca un oaspete incomod
prima dată, toate înfășurate și umede
și ciudat la sânul meu greu.
Aveam nevoie de tine. Nu voiam un baiat,
doar o fată, un șoarece mic
de fată, deja iubită, deja tare în casă
de ea însăși. V-am numit Bucuria.
Eu, care nu am fost niciodată prea sigur
despre a fi fată, avea nevoie de alta
viața, o altă imagine care să-mi amintească.
Și aceasta a fost cea mai grea vinovăție a mea; nu puteai vindeca
sau calmează-l. Te-am făcut să mă găsești.