Mă distruge când îmi cere să-i zâmbesc
Adesea surâsu-i rece mă feresc
Disper când nu pot trece de privirea-i caldă
Distins, nu iartă
Desprins de artă
Revin căci ador vechile obsesii
Mă-ntind pe patul în care tremuram, lovit de primele depresii
Rescriu idei vechi pentru cel rămas la stadiul de orb
Am fost pentru o clipă ridicat din corp
De aer cald rezultat al gândului ușor transmis prin cuvinte selecte
Involuntar, tot mai adun efecte secundare
Sătul de nuanțe de negru, șterg ultimul strop din ce-mi părea culoare
Șterg peisajul funebru pe care-l pictam
Picur pete pe primele răni
Înc-adun lacrimi în căni deja pline
Țip când de mână mă ține strâns
Până închid ochii… parcă doar am clipit
Îngrozit mă trezesc lipit de pat, strâns de centuri
Panicat, pus pe certuri, ei nu-nțeleg ce zic
De dincolo-colo îi simt miros de anestezic
Morbid, lumini între gratii, nimic lucid
M-aruncă undeva în spate, în genunchi cu coatele roase
Îmi șoptesc: Camera 117 Boli Nervoase.
Nepăsător sau neatent, frecvent
Îmi prind minți în pastile
făcute praf, trase prin file
Pentru mine albe precum florile ce le ucid
Neobișnuit cu ideea că nu destind culorile, deși lucid. X4
Nu vreau să deschid ochii
Supus la biopsii, se-nchid pupile
Nebunia mă incită, renunț la zile
Cedez în celulă, încep să caut țesut bolnav
Desprins de lună, azi ucid soarele pe viu prin dexaltare
Îmi scriu cu lame povestea-n plăci
Automutilare decid pentru terra
Globul suferă de spin, mă plimb des prin etc
Peretele-mi vorbește, siluetă stenică
Cui-s morbid ce oglinda
Lumina asta mă amețește, alienație mintală
Sunt legat, văd doar negru
Ultrageat simt aer lichid, în boli cronice naufragiat
În timp ce mor se face târziu
Niciun remediu
Nepăsător în pustiu, alerg dezorientat către pustiul sedat
Nemuritor, scăparea mea se află într-un pistol revolver
Ce vis, devin al 13-lea apostol pentru creștini
Nu rețin chipuri, îmi amintesc de doctori și medicamente
Alte timpuri, aparate silențioase deschid ușa
Camera 117 Boli Nervoase.
Nepăsător sau neatent, frecvent
Îmi prind minți în pastile
făcute praf, trase prin file
Pentru mine albe precum florile ce le ucid
Neobișnuit cu ideea că nu destind culorile, deși lucid. X3
Sensul versurilor
Piesa descrie experiența unui pacient într-un spital de boli nervoase, Camera 117. Versurile explorează sentimente de alienare, suferință psihică și dorința de evadare, culminând cu gânduri suicidare și o pierdere a contactului cu realitatea.
