bard – Versuri.pro

Mihai Eminescu - La Heliade

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

De mi-ar permite-Apolon s-aleg dintre cunune,
Ghirlanda n-aș alege-o de flori plăpânde, june,
Ci falnica cunună a bardului bătrân;
Eu n-aș alege lira vibrândă de iubire,
Ci ceea care falnic îmi cântă de mărire,
Cu focul albei Veste aprinde al meu sân.
Ghirlanda ce se-nsoară cu silfele ușoare,
Pe fruntea inspirată, pe fruntea-nspirătoare,
De bucle-ncungiurată, blondine, undoind,
Plăcută-i a ghirlanda — sublimă însă este
Cununa cea de laur, ce sfântă se-mpletește
Pe fruntea cea umbrită de bucle de argint.
Ca visul e cântarea ce-o-ntoană Eol dulce,
Când silfele vin jalnic prin lilii să se culce,
Să doarmă somn de îngeri pe sânul alb de flori,
Sublim însă e cântul când țipă și ia-n goană
Talazurile negre ce turbă, se răstoarnă,
Și spumegă ca furii și urlă-ngrozitor.
Astfel îți e cântarea, bătrâne Heliade,
Cum curge profeția unei Ieremiade,
Cum se răzbun-un vifor zburând din nor în nor.
Ruga-m-aș la Erato să cânt ca Tine, barde,
De nu în viața-mi toată, dar cântecu-mi de moarte
Să fie ca „Blestemu“-Ți… să-l cânt, apoi să mor.

Johann Wolfgang Von Goethe - Plăcută-I Lumea S-O Privești

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Plăcută-i lumea s-o privești, dar este
Mult mai plăcută lumea unui bard.
Pe plai multicolor zărești celeste,
Vii focuri care zi și noapte ard.
De clipei i-aș simți ca azi minunea,
Când cu-ai iubirii ochelari văd lumea!

Johann Wolfgang Von Goethe - Bardul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

La porți, pe pod aud cuvânt,
O voce-aud, măiastră!
Să sune-n voie mândrul cânt
Sub bolți, în fața noastră!
Spre paj chiar regele-a grăit,
Rostind, când el sosi grăbit:
„Bătrânul vie-ncoace!”.
„O nobili, mă voi închina!
Prințese, – aleasă lume!
Belșug ceresc, stea lângă stea!
De faimă-atâta nume!
Sub bolți atâtea steme
O, pleoape, dar nu-i vreme
Uimirea să vă-ncânte!”.
Iar bardul ochii și i-a-nchis;
Cânt plin se-nstrună-n sală.
Semeț stau cavaleri – ca-n vis
Simt doamnele sfială.
De bardul meșter fermecat,
Să poarte, regele i-a dat
Un mândru lanț de aur.
„Slăvitul lanț nu-mi dărui;
Dă-l spadelor fruntașe,
Vitejilor ce-or birui
Mii sulițe vrăjmașe;
Dă-l sfetnicului cel isteț:
Povara poarte mai de preț,
Poveri și-așa el poartă.
Eu cânt ca pasărea în zbor
Ce-n crânguri se desfată;
Iscând în pieptu-mi cânt și dor
Drept plată și răsplată.
Dar cer, de mi-i îngăduit,
Potir de aur șlefuit
Să-l umple vinul cel mai rar!”.
La gură duse mult aleasa
Și dulce cupă, cuvântând:
„Ferice norocita casă
În care-acesta-i dar mărunt!
Vi-i plină viața! Luați aminte!
Slăviți dar Pronia, fierbinte,
Și-i mulțumiți, precum fac eu!”.

Jorge Luis Borges - Hilario Ascasubi

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Cândva a fost o fericire care
Azi s-a pierdut. Bărbatul accepta
Iubirea și războiul, și lupta
Cu-aceeași bucurie și-ncordare.
Mișei sentimentali, cu viclenie,
Mulțimii nu-i luau numele-n deșert.
În zorii-aceia, care-acum se pierd,
Trăit-a Ascasubi cu mândrie
De luptător și bard care-a cântat
Pe ne-nfricații gauchos, mărturie
A dragostei de țară. Pe vecie
I-a nemurit. Și multe a-ncercat:
Căutător de aur, corifeu.
Pe râul timpului a fost Proteu.

Radu D Rosetti - Autograf

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Autograf. / Voi ce-ați făcut din bard un zeu, / Copii cu inima curată, / ... →

George Coșbuc - Pământul Uitării

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Acesta-i un cântec de bard ostenit,
De bard din pământul uitării.
Strămoșii-mi acolo pe stâlpi de granit
Cu albe portaluri un templu-au clădit
De marmură-n marginea mării.
„Să-l aibă nepoții prin veacuri de-acum
Spre-a lor și spre-a noastră mărire! ”
Dar mută veni nepăsarea pe-un drum,
Iar pe-altul stârni-necătoru-i samum
Atotucigașa hulire.
Azi templu-i ruină; prin curțile lui
Culcușuri își caută cerbii,
Prin mândrele ganguri scot viezurii pui,
Se joacă pe lespezi de-altare-ale lui
Șopârle tăcute-ale ierbii.
Cu galbene oase-ale moșilor mei
S-amestecă-n praful cărării
Strivite statui ale marilor zei.
Azi râdeți, și vai, cum veți plânge, o, mișei,
Cu hohot la ziua-nfruntării!.
Dar noaptea din frântele marmuri răsar
Luciri ca de fulger, și șoapte:
Stau jalnicii zei la ruine, și par
Cuprinși de mânie și galbeni de-amar
Și zboară cu vaiuri prin noapte.
Și iese-al lor bard și s-așează plângând
Pe-o piatră sub zidul de-afară,
Și cântă și plânge, ghitara bătând,
Iar alba lui barbă ca râul curgând
Se-mprăștie peste ghitară.
„Prin lanuri obsiga și sterpul odos
Și-n pieptul lor inimi nebune!
Batjocura-i astăzi al nostru prinos.
Ei uită, voind, cu ce trudă i-am scos
Din jalnica morții genune!.
Ascultă proroci ai minciunii, și plini
De-al lor o nebună-nvrăjbire,
Le-alunecă gândul spre zeii străini,
Fac neamului nostru cunună de spini:
Spre-a lor și spre-a noastră mărire! ”.
Eu nu mă voi plânge nepoților tăi,
Pământule sfinte-al uitării!
Desfă-te tu singur și-nghite pe răi,
Căci iată-i pe toate gătitele căi
Răsar conjurații pierzării!

Elizabeth Barrett Browning - Sonetul IV

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Te simți atras de săli de bal, firesc,
O, bard ce cânți poeme cu mult har!
Și dansatori picioarele-și rup clar
Când buzele-ți prolifice privesc.
Și-acest zăvor al casei e drăcesc
De nu-l atingi? Și crezi c-ar fi-n zadar
Să picuri cântul tău, involuntar,
La ușa mea, cu note ce vrăjesc?
Tavanul, iată, sigur va cădea,
Și șobolani și bufnițe s-au strâns,
Și-un greier ceartă mandolina ta.
Taci, nu chema ecoul ca răspuns
Că ești mâhnit! C-o voce-n tine vrea
Să plângă, căci tu cânți.. departe dus.

Ludwig Uhland - Blestemul Bardului

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

A fost odată-n vremuri, departe, un palat
Ce strălucea-n întinsuri pe-o țară-n lung și-n lat,
Jur împrejur grădini, fântâni țâșnind mereu
Din gura lor de aur sclipiri de curcubeu.
Acolo un mândru rege, victorios, bogat,
Stătea pe tronu-i falnic palid și-ngândurat.
Gândirea-i era spaimă, ochii-i erau calici
Cuvântu-i era sânge iar vorbele lui bici.
Doi cântăreți odată veniră la palat,
Unul cărunt de plete, altul cu aur buclat.
Bătrânul sta cu harfa pe-un cal împodobit
Iar tânăru-i tovarăș pășea neprihănit.
Bătrânul bard îi spuse: – Fii pregătit acum
Să cânți tot ce-i mai dulce, să cânți tot ce-i mai bun,
Plăcerea și durerea tu strângeți-le-n piept
Să-l îmblânzim pe rege, să-l facem înțelept.
În sala ce înaltă ajunseră cei doi,
Regele sta pe tronu-i, regina dinapoi,
El falnic sta pe tronu-i ca nordica lumină,
Ea strălucind sub boltă era de farmec plină.
Moșneagul doar atinse cu degetele struna
Că valuri unduioase se adunau întruna
Și limpede ca cerul al tânărului glas
Se-mpletea cu basul bătrânului Pegas.
Cântară primăvara, credința și iubirea
Și libertatea demnă, frumosul și cinstirea,
Cântară tot ce-i dulce; mai tare, mai molcom,
Cântară tot ce-nalță inima unui om.
Curtenii-n cerc pierd firul batjocurii din jur,
Războinicii se-nmoaie sub acest cântec pur,
Regina fermecată din pieptu-i a desprins
Un trandafir pe care poeților l-a-ntins.
– Voi mi-ați sedus poporul, acum femeia-mi vreți?
Strigă turbatul rege acelor cântăreți
Apoi aruncă spada în tânărul piept care
Își seacă vraja vieții-n a sângelui izvoare.
Și ca de o furtună se-mprăștie o lume.
Flăcăul își dă duhul în brațele bătrâne
Ce-l învelesc în mantă, îl leagă drept pe cal
Și-l scoate afară-n curte ca într-un ritual.
Dar colo-n fața porții bătrânul se oprește
Și preț a mii de harfe el harfa și-o zdrobește
De marmora coloanei, apoi strigă turbat;
Se zbuciumă castelul de glas înfiorat.
– Blestem voi săli mărețe să nu vă sune cânt
De coarde, nici glas tânăr până veți fi pământ,
Suspine doar și gemet și pas timid de sclav,
Stafia răzbunării vă calce-n pas gângav.
Vai voi grădini bogate, priviți fața-i de mort,
Priviți obrazu-i tânăr ce-n palmele-mi îl port,
Să veștejiți ca dânsul, izvoare să vă sece,
Să vă-mpietriți pustiul prin timpul care trece.
Tu ucigaș, blestemul toți barzilor din lume
Pogoare pe strâmteţea plăpândului tău nume,
Să nu-ți găsești coroana renumelui etern,
Să fi un ultim răcnet uitat ca un blestem.
Bătrânul strigă, cerul i-aude disperarea
Și ziduri se dărâmă, coloane-și pierd sfidarea.
O singură coloană mai stă doar într-o rână
Dând semn ce a fost acolo, ce n-a fost să rămână.
În jur doar piatră arsă, nici pomi, nici o alee,
Nici regele cântat nu-i în rând de epopee;
Uitarea se-ntețește, nu-i pasă nimănui.
Așa-mplinii destinul blestemul bardului!

Ion C Pena - Unui Bard

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Ți-am văzut mai ieri nevasta / Într-un magazin de mode / Și-am ghicit pe loc ... →