Asasinat – Versuri.pro

Dani Mocanu - Asasin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:28 +0000

Nu e o scenă din filme
Asta e povestea mea
Nu e vorba de SF-uri
Asta e realitatea.
De trei ori condamnat pe viață
Pentru niște fapte grele
Că am luat zeci vieți de oameni
Singur cu mâinile mele.
Dumnezeu să-mi ierte victimele mele
Dar ce să le fac, dacă au vrut belele
Fiecare om are un destin
Și al meu a fost să fiu asasin.
Dumnezeu să-mi ierte victimele mele
Dar ce să le fac, dacă au vrut belele
Fiecare om are un destin
Și al meu a fost să fiu asasin.
Jumate din Codul Penal mă incriminează
Am vărsat atâta sânge ca-ntr-un film de groază
Am pus un plan în aplicare, să dărâm pușcăria
Dar mi-au găsit explozibil în camera mea.
Dumnezeu să-mi ierte victimele mele
Dar ce să le fac, dacă au vrut belele
Fiecare om are un destin
Și al meu a fost să fiu asasin.
Dumnezeu să-mi ierte victimele mele
Dar ce să le fac, dacă au vrut belele
Fiecare om are un destin
Și al meu a fost să fiu asasin.
M-am împăcat cu ideea
Că aici e casa mea
Că sunt condamnat pe viață
Și nu mai văd libertatea.
Dar mă jur pe ce am mai scump
Eu tot duc viața frumoasă
Ce îmi permit eu aici
Alții nu-și permit acasă.
Dumnezeu să-mi ierte victimele mele
Dar ce să le fac, dacă au vrut belele
Fiecare om are un destin
Și al meu a fost să fiu asasin.
Dumnezeu să-mi ierte victimele mele
Dar ce să le fac, dacă au vrut belele
Fiecare om are un destin
Și al meu a fost să fiu asasin.
Dumnezeu să-mi ierte victimele mele
Dar ce să le fac, dacă au vrut belele
Fiecare om are un destin
Și al meu a fost să fiu asasin.
Dumnezeu să-mi ierte victimele mele
Dar ce să le fac, dacă au vrut belele
Fiecare om are un destin
Și al meu a fost să fiu asasin

Mihail - Asasin

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

A evadat un asasin
În ochii lui vezi doar venin
A fost închis în libertate
În dulci plăceri cu dulci păcate.
Și vad ura cum se naște din lucruri pierdute
Și-mi simt textura cum se schimbă perfid pe nevrute
Mult cer deasupra capului decât pământ sub picioare
Acum totul pare a fi doar o metaforă apăsătoare.
Și firea lui necunoscută
Știu că te doare când se uită
E suspectat de nepăsare
Ea a furat din el și-acum el n-are.
Și vad ura cum se naște din lucruri pierdute
Și-mi simt textura cum se schimbă perfid pe nevrute
Mult cer deasupra capului decât pământ sub picioare
Acum totul pare a fi doar o metaforă apăsătoare.

Jorge Luis Borges - Trăsura Generalului Quiroga Înaintează Spre Moarte

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

În surpătura arsă uscatu-s-au scaieții,
se zgribulește luna-n răcoarea dimineții,
e câmpul rupt de foame, sărac ca un păing.
Trăsura se hurducă pe drumul cel șoldiu,
o veche hardughie-i, un necuprins sicriu.
Acoperindu-și fața, năimiții ucigași
și-ascund cu grijă frica, își fac cu greu curaj.
Un negru călătorește pe lângă surugiu.
Să te-ntâlnești cu moartea – ce gând zurbagiu! –
mergând într-o trăsură. Viteazul general
decapitați avut-a-n alaiul funerar.
Meșteșugită cursa întinsu-i-au vrăjmașii.
Se-ațin la umbră-n codru la pândă ucigașii.
Încrezător, își spune: „Eu nu mă tem de plumb
înfipt adânc în pampa ca ascuțit pociumb.
Eu, ce ieșit-am teafăr din mii de-ncăierări
și spaima semănat-am în inimi de lăncieri,
n-am hoit să putrezească în reci pustietăți.
Ca orice om al pampei, în piept am șapte vieți.”.
Peste Barranca Yaco iar zorii s-au ivit,
și ne-nfricate spade turbat l-au despicat.
Un ucigaș în clipa-i din urmă-a pomenit
pe Juan Manuel de Rosas, dușman neîmpăcat.
Defunct ori viu, revine pe sângeroasa cale,
spre-a se-nturna degrabă la iadul hărăzit.
Orbește cum ascultă de ordinele sale
îi vede pe-osândiții cu suflet chinuit.

Jorge Luis Borges - Cezar

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:27 +0000

Aici, ce răvășit-au reci pumnale:
un mort. Aici e trupul spintecat
pe nume Cezar. Hoitul e-nsemnat
de cratere crestate de metale.

Aici temuta, azi înțepenita
mașinărie ce-i aduse slavă
acelui care fapta de ispravă
a săvârșit și-a scris în împlinita-i
viață. Tot aici și împăratul
ce laurii-nțelept i-a refuzat,
ce răsărit și-apus a subjugat
și-a stăpânit și marea și uscatul.

Și altul tot aici, ce-avea să vină,
a cărui umbră fi-va-n veci lumină.

Traian - Traian - Asasinul (Cu Dva3avoda)

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Traian:
Atât de adânc a intrat pumnalul în victimă,
Atât de lejer a intrat în carne că
Doar sângele țâșnind, sunetul oaselor trosnind,
Trezesc în el sentimentele ce le caută de-atâta timp.
Transformă dorința-n sentință,
Cu bună știință, dar cu rea credință,
Tind să zic celor ce nepăsători pe-alături au trecut,
El i-a înțeles perfect, dar asta l-a făcut să-i urască mai mult.
Admirându-și opera, se bucură.
A renăscut, dar de trecut nu se scutură.
Altarul unui canibal, nu vă invit să asistați,
Nu insistați, de parcă în SIS stați.
Și-a f***t timpul măsurând agonia în secunde,
Întins, închis între 4 pereți, învins de umbre,
Și-a construit: ziduri, bariere unde,
Fără acordul lui nimeni nu poate pătrunde.
Că dacă s-ar încumeta, ar ajunge în baracă,
Gustând dintr-o placă de metal,
Are un mental de capu-ți crapă,
Astfel de soartă-i așteaptă pe cei ce nu pleacă.
Punct. Și de la capăt iată,
Nimeni niciodată n-o să poată să-l facă,
Să-nceapă să treacă, să uite de tot,
Nu iartă, n-arată empatie deloc.
Stop! Ca la un ceas de seară,
L-au demascat mascații, și pentru prima oară ziua e specială,
Judecătorul i-a dat 7 ani – nu poa’ să-l doară,
Că se simte ca-n prima zi de școală.

Eugenio Montale - Asasinatul Nu Este Specialitatea Mea

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:26 +0000

Asasinatul nu este specialitatea mea.
Oameni n-am ucis niciodată, poate doar vreo
insectă,
vreun țânțar ce l-am strivit
cu papucul pe zid.
Voi pregăti în anii ce-or să vină plase
să-i apăr. Apoi, vreme îndelungată,
voi deveni eu însumi o insectă, dar fără apărare.
Am înțeles acum că a trăi
nu-i o problemă de demnitate sau de alte
categorii morale. Nu depinde,
nu depinde de noi. Dependența poate
să ne exalte uneori,
nu să ne fericească.

Leo Butnaru - Senatul

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

…în mereu bulversatul senat roman
atât de avan
parcă toate erau de unică folosinţă
la sosire, la plecare (şi rămânere) de lucru, de fiinţă,
de semn, de iluzie, de viaţă, de moarte,
de Cezar & Brutus,
de jos, de sus – acolo
unde fiecare cu altul în contrare
în minte şi jind înălţa o spânzurătoare
ca mecanism de pus în funcţiune
sau în ficţiune,
odată ce nu exista nicio şansă din toate cele presupuse posibile,
ci doar două bile existau – cea albă,
cea neagră
şi urna votului de unică folosinţă
şi sentinţă. Jungherul
şi ungherul
de după care apare asasinul. Brutul sau finul.
Era perpetuă lecţie de istorie la care se încerca
de-a afla afluentul ne-aflării de faţă
a dovezilor de loialitate,
eştiindu-se cum să se procedeze cu puţinul care
mai mult nu mai exista nici el,
rămânând sterp păienjenişul analelor prin care
s-ar fi putut face un schimb – ceva, cumva amânat,
până avea să se afle (Nunquam!) de ce,
pentru ce
acel senat
de sine însuşi asasinat.

Firdousi - XVIII Yezdegherd, Yezdegherd Fu Înjunghiat De Către Morarul Koshro

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Mahui Suri, vicleanul, când acestea auzi
de la fiul său, şi zise spre morar : „Dă fuga,
ia călăreţi cu tine, -aleargă, sângele acum să-i verşi
duşmanului meu de moarte, că pe veci îmi va scăpa
dacă taina-acestor vorbe-n lume se va răspândi!”
Auzi moraru-această aprigă poruncă, dar
nu-nţelese tâlcul trebii. Şi în noaptea de treizeci
din Hurdad-mah se întoarse-n moară lângă Yezdegherd.
Cum lăsă morarul casa lui Suri, cu ochii plânși
pieptul îngroşat de sânge, Suri puse-n urma lui
călăreţii iuţi ca norul şi le zise: „Grijă-aveţi:
diadem, cercei, pecete şi tunica şahului
să nu se mânjească-n sânge; de veşminte-l despuiaţi!”
În estimp morarul merse-n drumu-i, ochii lăcrimaţi,
chipul galben cum e Luna şi strigând: „O, luminos
Ziditor, ce eşti deasupra preschimbării-acestei sorţi,
chinuieşte-i de pe-acuma trup şi duh al celui ce
mi-a dat crâncenă poruncă!” Când ajunse lângă şah,
în adâncu-i de ruşine şi de teamă-adânc gemând,
chipul înecat în lacrimi, gura arsă de-nsetat,
se apropie cu multă prevedere, ca un om
care vrea să spună-o taină în ureche şopotind,
înfipse-n piept jungherul. Vai! de moarte-njunghiat,
şahul un suspin mai scoase, cap, coroană la pământ
prăbuşindu-se pe pâinea cea de orz din faţa lui.
Călăreţii piezei rele de Suri văzând pe şah
cum zăcea precum copacul falnic, depărtat de tron
şi de câmpul bătăliei, mai de-aproape şi plecaţi
îi ghiciră de pe faţă trăsături-mpărăteşti;
deznodară-apoi tunica viorie, adunând:
grea coroană, şir de perle, şi botine aurii.
Trupul şahului lăsându-l jos în pulbere întins,
năclăit în sînge, coasta, sfîşiată de jungher —
blestemând se-ndepărtară: „Fie ca şi hoitul lui
Mahui s-ajungă-asemeni pe faţa pământului:
năclăit să-noate-n sânge!”
Repede înştiinţat.
Notă informativă :
Hurdad-mah, luna iunie, deci 30 iunie 651 e. n.
că şi tronul şi războiul şi plăcerea-acestei vieţi,
nu mai sunt de, -acum nimica pentru prea-măritul şah,
Mahui dădu poruncă-n ceasul nopţii liniştit
când se odihneşte totul, să-i azvârle hoitu-n râu.
Două slugi cu inimi crude trupul şahului târând
prin cel sânge, neştiindu-i mortului înaltul rang,
îl zvârliră în vârtejul râului ce-i zice Zark,
şi plutea la vale leşul, când pe faţă, când întors.
Ziua când urmă în tronul Nopţii, şi-oamenii în zori
când ieşiră din bârloguri, două feţe dintre cei
ce-s aleşi să fie preoţi pentru slujbe juruiţi —
poposiră-n dreptu-acesta; unu-n mal se-apropie
şi văzu plutind pe apă leşul gol, împărătesc.
Zguduit de groază, iute se întoarse-n paşii săi
şi-alergând la templu-ndată povesti la cei monahi
ce văzu şi le mai spuse că stăpânul ăstui veac
despuiat zăcea pe valuri, val-vârtej, pe râul Zark.
Preoţii, de pretutindeni, tineri şi bătrâni olalt’
alergară şi-acest vaiet se-nălţă din rândul lor :
„Şah vestit, din spiţă-aleasă, cine-a mai văzut cândva
şah ajuns în chipu-acesta? Cine-a auzit cândva
să se spună despre-aceasta (mai nainte ca astfel
să ţi se întâmple ţie) ca un muritor viclean,
mârşav câine, care după ce stăpânu-şi linguşi,
trupu-i sfârtecă în zdrenţe? Merită cel Mahui
blestemat să fie vecinic. Vai! de trupul tău şi vai!
de statura-ţi arătoasă, de înţelepciunea-ţi, vai!
de gândirea ta înaltă! Plângem ultimul vlăstar
al lui Ardeşir! şi plângem pe-un războinic preamărit
şi preadarnic! Şi mai plângem tronul celor Sasanizi,
strălucirea lor, puterea şi coroana celor şahi!
Tu erai odinioară încă-n viaţă şi-nţelept:
mergi acum să dai de ştire şahului Nuşiravan,
mergi să-i spui că tu, urmaşu-i, care mândru mai erai
precum Luna, tu, născutul pentru a domni în tron,
spintecat ai fost în moară de un jiingher ticălos
şi zvârlit în pielea goală în al râului vârtej!”
Patru din monahii-aceştia de veşminte despuiaţi
coborâră-n râu să prindă trupul şahului măreţ,.
Notă informativă :
Ardeșir, Artaxerxes I, fiul lui Xerxes.
care este strănepotul şahului Nuşiravan,
şi îl traseră afară. Toţi, şi tineri şi bătrâni,
îngînară-un cînt de jale; şi-nălţară după zid
gropniţă al cărei creştet nourii îi întrecea.
După ce-astupară rana cu clei, smoală, camfor, mosc,
trupul i-l înveşmântară într-un auriu brocart,
din subţire lână, giulgiu-i puseră pe dedesubt,
iar deasupra ţesătură precum lapis-lazuli;
preoţii îi răspândiră în adâncul gropniţei:
camfor, mosc şi vin şi apă limpede de trandafiri.
Şi apăi, purtând coşciugul şi câmpia străbătând,
îl lăsară-afund în groapă ; şahul cel nenorocos
duseră-l în câmpu-odihnei, neavând coroană, tron,
iară noi, noi vrem dreptate pentru şahul Yezdegherd
Şi strigăm, noi, răzbunare împotriva tuturor
celor şapte mari planete! Dacă ură ele n-au
şi n-au ele nici iubire, atunci bietul filosof
n-o să-mi deie niciodată despre viaţă lămuriri;
de-a grăit acel cucernic, ghicitori doar ne-a-nşirat,
şi răspunsul la-ntrebare a rămas în taină-ascuns.
Omule-nţelept, comoară dacă jos aicea nu-i,
strânge-n inimă comoară şi nu mi te bizui
pe ce va aduce mâine: lumea fulger pe sub ochi,
vremea fiece răsuflet ni-l socoate ; cumpătat
te deprinde-a fi în cuget; de trăieşti, cel ce-ţi dădea,
îţi va da încă şi încă. — Despre mine un cuvânt:
de-mi sta-n cumpănă câştigul cu ceea ce cheltuiesc,
soartei i-aş fi fost un frate ; dar în ăst an grindina
s-a fost abătut ca moartea; însăşi moartea mai puţin
este decât plaga asta. Codri, grâne şi cirezi,
ăstor bunuri pentru mine sfera cerului măreţ
poarta le-a închis. Paharnic, adu-mi vin : mult n-om trăi;
asta-i legea neschimbată-a schimbătoarei noastre lumi,
unde nimeni n-o rămâne. Fiindcă suntem covârşiţi
de a lumii nedreptate, -nţelepciunea e să bei
fără să îngâni vrun vaiet, fără să reverşi vrun strop.
Notă informativă :
lapis-lazuli – Adică de culoare albastră.
Izbucnirea ateistă a lui Firdousi cere răzbunare
împotriva întregului Univers al evului mediu persan.
Cronica Șahilor

Federico Garcia Lorca - Asasinat

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:25 +0000

Cum a fost?
– O tăietură pe obraz.
Asta-i tot!
O unghie strângând tulpina.
Un ac ce se-adâncește
până la rădăcinile țipătului.
Și marea încetează să mai miște.
– Cum? Cum a fost?
– Așa.
– Nu mai spune! Chiar așa?
– Da.
Inima a ieșit singură.
– Vai, vai mie!

Ada Milea feat Anca Hanu, Cristi Rigman Si Bobo Burlacianu - Fuga Spre Sud

Polizorul de Strofe — Wed, 17 Dec 2025 07:22:24 +0000

Veți fi rege, ce interesant
Toți vor face reverențe, ce palpitant
Veți fi cel mai invidiat om din palat
La înmormântarea dumneavoastră va plânge un regat
Du-te, du-te, mi-aduci ghinion
Vă veți petrece viața cu fundul pe tron
Aaaaaaaaaaaaa, nu mă speria
Simt că o să vă asasineze careva
Veți fi îngropat în hârtii
Veți muri plin de birocrații
Veți înnebuni, dar la casa de nebuni vă vor liniști
O să fug de aici până nu-i prea târziu
Nu în vest, că în vest pe nimeni nu știu
Nici în est, că-n est e cam pustiu
Și din nord nu se întoarce nimeni viu
Bineee, fuuug, spre suuud acuuum
Las’ că-mi spun eu mie singur
Druuuum buuun