Iau pixul în mână și pun pe foaie ce simt,
Aș vrea să mă schimb dar nu pot, nu te mint.
Plâng din nou amintindu-mi de tine,
Chiar nu pot uita ce frumos era când erai cu mine.
Mereu îmi amintesc de noi,
Ce frumos era în doi,
Când dimineața mă trezeam
Și la tine mă gândeam.
Dar eu am greșit
Și te-am înșelat
Și acum chiar îmi pare rău cu adevărat.
Mereu mă bate gândul să te caut dar nu pot,
Că mi-e teamă că tu m-ai uitat
Și îmi vei spune că nu m-ai iubit cu adevărat.
Într-un final eu te-am căutat
Iar tu mi-ai închis și m-ai înjurat.
Poate așa a fost și sunt blestemat,
Chiar nu am noroc să fiu iubit cu adevărat.
A trecut dar n-am știut că a fost ziua mea,
Defapt cred că am uitat la câte am în cap.
Nu mai contează,
Nu cred că te interesează,
De mine prea puțin îți pasă.
Îți mai aduci aminte tot ce îmi spuneai, Cât de fericiți eram, ce frumos îmi vorbeai.
Iar eu te alintam, te îmbrățișam,
Te pupam pe frunte și îți spuneam că: „Te iubesc! „.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund al naratorului pentru infidelitatea sa și pierderea iubirii. El se confruntă cu amintiri dureroase și cu consecințele acțiunilor sale, simțindu-se blestemat și incapabil să găsească fericirea în dragoste. Respingerea finală de către persoana iubită accentuează sentimentul de disperare și singurătate.