Tita Barbulescu – Neicuță, Îmbătrânești! (Se Duc Tinerețile)

Neicuță, îmbătrânești
Și tot nu te potolești,
Neicuță, albești la tâmple
Și tot umbli după mândre,
Se duc tinerețile,
Te lasă puterile
Și tot mai umbli prin sat
La femei fără bărbat.
Neicuță, ardă-te-ar para
Cum îmi arde inimioara
Că mi-ai distrus dragostea
Și toată tinerețea!
Cine te-o fi blestemat
Să uiți că ești însurat
Și că te așteaptă acasă
O nevastă drăgăstoasă?.
Neică, dacă aș putea
Eu de pat, zău, te-aș lega
,
Atunci când noaptea se lasă
Să mai stai naibii acasă,
Că nu-i bine, zău, așa
Ca acum, la vârsta ta
Să te porți cum nu-ți stă bine
Și să te faci de rușine.

Sensul versurilor

O femeie își mustră soțul pentru infidelitate și pentru că nu se comportă adecvat vârstei sale. Ea exprimă durere și dezamăgire față de acțiunile lui, simțind că i-a distrus dragostea și tinerețea.

Lasă un comentariu