Măi, omule, ai fost bun
C-ai pus cârciuma în drum
Și-mi prinde bine acum
Că de unde vin și plec
Pragul cârciumii îl trec
Și-un ceas, două-aici petrec,
Bucuros aici opresc,
Cu ce-mi place mă cinstesc,
C-o țuică de-aia bătrână
Și un vin de viță bună.
Țuica o beau c-o cinzeacă
La suflețel ca să-mi meargă,
Oboseala să mai treacă,
Azi cinstesc pentru soție
Căci ea la treabă mă știe,
Știe, dar și nu prea știe!
Vinul îl beau cu ocaua,
Alții-l beau cu damigeana,
Eu nu vreau să beau prea mult
Să nu plec acas’ năuc.
Dup-așa bună licoare
Ce-ai zice, frate crâșmare,
Să mă tratezi c-o frigare?!
Și te-aș mai ruga acum:
Fă-mi și un pui la ceaun
Și-adă-mi vinul cel mai bun!
Eu îți mulțumesc și-ți spun:
– Bine c-ai pus crâșma-n drum!
Că aicea poți petrece
Într-un ceas, cât și în zece!
Eu tot merg, c-aici, măi frate,
Mă simt bine, uit de toate,
Uit de rele și belele
Și parc-am scăpat de ele!
Sensul versurilor
Piesa descrie plăcerea unui om de a se relaxa la cârciumă, uitând de griji cu ajutorul băuturii și a mâncărurilor gustoase. Cârciuma devine un loc de refugiu și de bucurie.