Vreau nu vreau, seară de seară
Intru într-o cârciumioară,
Ziua eu fac rost de bani,
Noaptea îi dau la crâșmari,
La chelneri și lăutari,
Prin localuri bune, rele
Îmi petrec nopțile mele
Cu paharul plin în față
Mă trezesc că-i dimineață.
Intru-n crâșmă, uit de toate,
Îi spun paharului frate,
Dau o mie, dau cinci mii
Să-mi sting focul inimii,
De beau vin de Ștefănești
Sau o țuică de Pitești
Nu greșesc la nimenea,
Vreau să-mi cânte muzica!.
Să uit că pe-această lume
Am iubit cum nu pot spune,
Am iubit pe cineva,
Pe cin’ nu mă merita,
Zile multe și nopți multe
Am suferit pe tăcute,
S-a dus dragostea ca jarul,
Azi iubesc numai paharul,
Cârciuma și lăutarul!.
Refren:
Vreau, vreau, vreau să beau,
Numai la masă să stau,
Beau, beau, chefuiesc
La nimic nu mă gândesc!
Beau, beau, vreau să beau,
Banii valoare nu au,
Câți am cheltuiesc,
Vreau să uit că mai trăiesc!
Sensul versurilor
Piesa descrie un om care încearcă să uite o dragoste pierdută refugiindu-se în băutură și petreceri. Cârciuma devine un loc de uitare, iar paharul, un confident.