Fir-al naibii, cârciumare,
Îmi puseși crâșma în cale,
Chiar în cale la răscruce
Orice om la ea se duce,
Când intri-n cârciuma ta
Parcă alta e viața,
Uiți acasă să mai pleci
Pân’ nu pleci pe trei poteci!
Lasă, lasă, nu-i nimic,
Mai beau și eu câte-un pic,
Câte-o bere, câte-o țuică,
Fir-ar mama ei de muncă!
Lasă, lasă, nu-i așa,
Beau până m-oi sătura,
Căci acasă de m-oi duce
Salutare, pune-i cruce!.
Le doresc l-ai mei dușmani
Să aibă parte de bani,
Să aibă tot ce-și doresc,
Să mă lase să trăiesc,
Cu banii faci tot ce vrei,
Dar când mori nimic nu iei,
Faci averi și faci de toate,
Tot patru scânduri iei, frate!
Lasă, lasă, nu-i nimic,
Mai beau și eu câte-un pic,
Câte-o bere, câte-o țuică,
Fir-ar mama ei de muncă!
Lasă, lasă, nu-i așa,
Beau până m-oi sătura,
Căci acasă de m-oi duce
Salutare, pune-i cruce!.
De-o fi ultimul pahar
Beau acum să mă-mbăt iar,
Căci acasă de mă duc
Cu nevasta tot o-ncurc,
O avea și ea dreptate,
Dar eu sunt bărbat în toate,
Însă nevestica mea
Nu știe cum să mă ia,
Mă ceartă, mă cicălește
Până când mă-nnebunește,
Și ca să mă liniștesc
Tot la crâșmă nimeresc,
Aici mă simt cel mai bine,
Printre paharele pline,
Așa mai zic și eu soartă,
Mă simt că peștele-n baltă.
Sensul versurilor
Piesa descrie viața unui bărbat care își găsește refugiul în cârciumă, departe de problemele conjugale. El bea pentru a uita de certurile cu soția și se simte cel mai bine în compania paharelor și a atmosferei de la cârciumă.