Copiliță cu părinți,
La ce focul te măriți?
Că mila de la părinți
Anevoie ai s-o uiți,
Iar mila de la bărbat
Ca frunza de măr uscat.
Foaie verde mărăcine,
Ia-ți, copilă, iertăciune
De la strat cu lămâiță,
De la fete din uliță,
De la strat cu busuioc,
De la feciorii din joc.
Ia-ți, mireasă, ziua bună
De la soare, de la lună,
De la soare, de la lună,
De la maica ta cea bună,
De la soare, de la nor,
De la cele mici surori,
Veniți, frați, veniți, surori,
Să mă-mbodobiți cu flori.
Plânge sora cea mai mare
Cu codița pe spinare,
Plânge sora cea mai mică
Cu codița despletită.
Maică, măiculița mea,
Vino să-ți sărut mâna
Că ți-oi fi greșit ceva
În copilăria mea,
Rămâi, maică, sănătoasă
Că eu mă duc să-mi fac casă.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă tristețea unei fete care se mărită și părăsește casa părintească. Ea își ia rămas bun de la familie și de la locurile copilăriei, conștientă de faptul că legătura cu părinții nu va mai fi niciodată la fel.