N-am să uit pan’ am să mor, dragostea bunicilor
Oricine și orice-ar face, sângele-apă nu se face
Să mănânc pită și pesmet, laptele să-l beau nefiert
Să-i fac la bunicu sfadă
Că fur mere de pe creangă
De la vecinii din ogradă.
De bunicu meu mi-e dor, că mă duce pe ogor
Și-mi făcea poftele toate, nu zicea că nu se poate
Seara povești îmi spunea, și pe frunte mă tuca
Mă-nvăța să zic și eu
Înger, Îngerașul meu
Și să cred în Dumnezeu.
Săraca bunica mea, zi de zi mă aștepta
Cu mâncarea pe cuptor, și cu apa din izvor
Aburea oala cu sarme, unde-s anii ăia Doamne
Îmi facea mănuși de lână
Când e frig de cald să-mi țină
De-aia oricând eu sărut
Mâinile ce m-or crescut
Mâinile ce m-or crescut
Bunicii nu pot să-i uit
Cât oi trăi pe pământ
Oricine și orice-ar face
Sângele apă nu se face
Sângele apă nu se face
Sensul versurilor
Cântecul este o rememorare nostalgică a dragostei și grijii bunicilor. Evocă amintiri dulci din copilărie, subliniind importanța legăturilor de familie și a valorilor transmise de generațiile mai în vârstă.