Cât am fost mare și tare,
Precum mi-a fost fiecare.
Dar când am ajuns la greu,
Precum mi-a fost D-zeu, mă.
Am trudit și am răbdat, mă,
Și iară m-am ridicat, mă.
Cine ieri mă dădăcea, mă,
Astăzi e la mâna mea, mă.
Când ai bani ești căutat, mă,
Și mereu ești lăudat, mă.
Toți ascultă vorba ta,
De le dai și lor ceva, mă.
Am bani și nu mi-s om rău, mă,
Și m-ajută D-zeu, mă.
Dau la oamenii săraci,
La muzicanți și birtași.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra succesului și a importanței de a rămâne generos și credincios, chiar și atunci când ai putere și resurse. Vorbitorul își amintește de vremurile grele și subliniază importanța de a-i ajuta pe cei aflați în nevoie.