Observând ața liberă, trebuia să o fi ținut strânsă mereu.
Acelea care au debordat și s-au răspândit, par aceeași culoare ca tine atunci.
Adunând cuvintele care le-ai abandonat,
punându-le în ureche iar și iar, ți-am arătat o salutare.
Neon roz arzând, cu motivul că nu te pot găsi.
Țipetele au fost curând, scrise ridicol. Am râs de mine.
Observând ața liberă, trebuia să o fi ținut strânsă mereu.
Acelea care au debordat și s-au răspândit, par aceeași culoare ca tine atunci.
Adunând lacrimile tale,
a trebuit să îndoi scaunul, în care cădeam iar și iar.
Stăteam împreună pe șosea.
Am un piercing ca al tău,
port un inel ca al tău
și un ruj la fel ca al tău.
Mi-am vopsit părul la fel ca tine,
am văzut lacrimi ca ale tale,
pentru că am strigat un nume ca al tău.
Jos la degete, liniștea valsa.
Într-o zi, ne vom ține de mâini.
Într-un sul ud leoarcă, nu voi cânta un film alb-negru,
cu mâinile împreună, te simți liberă la final.
Tăind ața liberă, dorm cu niște cuvinte adunate,
acelea care au debordat și s-au răspândit, sigur seamănă cu tine.
Visele sunt mereu ca visele.
Liniștea e mereu în vise.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund și dorul față de o persoană pierdută. Naratorul rememorează momentele petrecute împreună și încearcă să se apropie de persoana pierdută prin imitație, dar realizează că visele și liniștea sunt singurele locuri unde o mai poate găsi.