Nu credeam să-nvăț a muri vreodată
Uitarea să fie singura cale de scăpare
Plutesc pe valurile trecutului, pe inimă am pată
O las moartă, privind apusul soarelui în zare
Tatuez pe suflet numele tău, și-mi amintesc totul
Regretele apar când nimeni nu-ți poate lua locul
E un coșmar ce parcă, nu se mai sfârșește
Nu renunț să lupt, cel ce se predă greșește
Uitat de toți, având nimic, când nimic nu este bine
Nu există antidot pe lume să mă vindece de tine
Tintesc paradisul prin cuvinte din inimă rostite
Aliniez în versuri simfonia nopților nedormite
La limita dintre Rai și Iad, sufletul se rătăcește
Acolo te găsește și zâmbește, acolo inima ta încă îl iubește
Tot ce-a fost n-a ajuns tot ce urma să fie
Iubesc să te privesc, ai lăsat în urmă o stafie
N-ai înțeles nici acum, iubirea nu-i doar fidelitate
E ca și cum ești fericit, dar încă te gândești la moarte
Iar e noapte, amintirile-mi revin cu tone de venin
Umplu inima toată, când o poză-n mână țin
Bagi iubire într-o inimă rănită, o lovești și fugi
Iubești ca să iubești sau iubești ca să distrugi
Ridic blestemele la cer în ritmul lacrimilor curse
E corola de minuni a lumii, și-a vremurilor apuse.
Mă pierd în amintiri, glasul inimii nu-l mai aud
S-a dus a rămas, doar colajul iubirii din lut
Mă opresc din mers, privesc în urmă, mă gândesc
Mă resemnez, că nu mai e nimic din ce iubesc.
Nu credeam să-nvăț a muri vreodată
Fiind ucis de persoana ce-o iubesc
Când dragostea mă purta pe aripile sale
Eram prea mic să cred, c-o să greșesc
Era o lume de cristal, având sentimente fericite
Acum nopțile trecute, au devenit doar nedormite
Blestem vremea când credeam în creaturi gingașe
În fluturași și-n licurici, și-n îngerași precum cei mici
Viața mi-a dat cu-o mână și mi-a luat cu amândouă
Și când aveam nevoie mai mare, s-a făcut că plouă
Și-acum parcă te aud, vocea ta îmi amintește de trecut
Și-acum te-ascult, inima ți-a păstrat, te iubesc-ul de demult
Dar acum totul e gol, te urăsc căci e pustiu
Să trăiești c-un suflet mort, într-un corp viu
Să privești persoana iubită în brațele altuia
Să te gândești la lucruri rele, binele nu ar putea
Să te distrugi, să stai singur între 4 albi pereți
Ce noi îi împărțeam, acum sunt negri pe veci
Imaginația creează noi reguli, pentru cei cu probleme
Iar timpul clădește ură, ce o simțim mereu în vene
Oare știi ce ai fost, când nu știi ce vrei să fii
Eu știu că Plumbul lui Blaga, mi-e compoziția inimii
Noapte de Decemvrie, o amintire și același vis
Căci va rămâne în urmă, tot ce eu acum am zis.
Nu credeam să-nvăț a muri vreodată
Și totuși am murit, și acum am învățat
Că dragostea este cea, ce pe nori te poartă
Și de aluneci, direct în pământ ești îngropat
Am să uit cândva, dar n-am să iert pentru nimic
O să vină vremea, când va prinde sens, tot ce zic
Vremurile bune n-au apus, ci doar ascuns
Se plătește cu aceeași moneda, mereu eu mi-am spus
Vei simți pe pielea ta, aceste simple cuvinte
Adunate de prin suflet, și din nopți nedormite
Va venit acea zi așteptată, când dorul te va ținti
Îți vei aminti, tot ce-a fost, și ce nu mai poate fi
Te vei topi, când vei vedea 2 copii, și vei ști
Ce înseamnă cu adevărat a suferi, când vrei doar a iubi
Vorbele mele îți vor însoți, persoana mai departe
Nu le vei uita, nici pe patul de moarte
Nimic nu va pieri, nimic nu va muri, totul va fi
Cea mai aspră pedeapsă, cât timp vei trăi
Iar ca să spun în două cuvinte, ce inima încearcă
Mă rezum la ele și îți spun VEI REGRETA
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă resimțită în urma unei iubiri pierdute, sentimentul de trădare și resemnare. Vorbitorul reflectă asupra impactului devastator al acestei pierderi, care l-a făcut să se simtă ca și cum ar fi murit interior.