Las pixul să-mi deseneze inima, parte cu parte
Las să-mi spună povestea și secretele toate
Viața n-a fost dreaptă, asta nu o pot uita
Am fost drept și ea stângace cu persoana mea.
Îmi amintesc de vremea când eram copii
Frecând scările de bloc și noapte și zi
Eram prea mici ca să știm de probleme
Jucam fotbal toată ziua, și uitând de teme.
Era o lume magică, văzută prin ochii noștri
Dar am crescut și-am văzut, adevărații monștri
Sărăcia, falsitatea a-nceput, puțin câte puțin
Să ne distrugă visele, lăsându-ne un suspin.
Îmi amintesc de prima bere și prima țigară
Și primul sărut pe buze cu fata din generală
Acum mă opresc din scris și dau jos pălăria
Pentru cea mai frumoasă amintire, copilăria.
Pentru clipele când nu simțeam că viața trece
Sau că le voi spune acum, cu sufletul rece
Pentru clipele de vis, ce nu se pot uita
Chiar de aș vrea, sunt gravate pe inima mea.
Am dezamăgit pe mulți, dar mulți au meritat
I-am f****t în gât, când m-au făcut de c***t
Dar nu pot uita prietenii, ce m-au ajutat
Oriunde ați fi prin lume, nu v-am uitat.
Asta-i pentru cei, ce pierdeau nopțile la scară
Cu zâmbetul pe buze, de dimineața până seara
Acum cu copii sau unii plecați din țară
Încă visez la locurile noastre, din fiecare vară.
Toți s-au risipit, dorind să scape de sărăcie
Viața ne maturizează forțat, trăind în periferie
N-aș da blocurile astea, n-aș pleca niciodată
Iar de va fi să plec, nu voi uita vreodată.
Refren
Dacă tristețea ne-a rănit zâmbind
Dacă fetele ne-au rănit, s-au întors plângând
Dacă viața nu a fost corectă, am așteptat
Să avem puțin soare, într-o lume de asfalt.
Încă aud sunetul străzii, suspinând în orice zi
Amintindu-și de trecutul văzut, în ochii unor copii
Printre lacrimi am crescut, renegând pe Dumnezeu
Văzând că alții au tot, și că nu dau de greu.
Port în suflet sărăcia, ca pe avatarul vieții
Chiar statusul vieții, e scris prin scări pe toți pereții
Pun pixul jos, o lacrimă timid apare
În amintirea vremurilor luminate de soare.
Au trecut 80 de anotimpuri peste mine
Dar țin minte bine, de ce urăsc și pe cine
N-am să iert vreodată, că încă n-am uitat
Prima t***ă care m-a făcut să plâng cu adevărat.
Oare greșesc, oare scriu că-mi este bine
Când bag p***a-n ea iubire, ca-n tine
Căci viața-i o chitară, fetele-i sunt coarde
Da-mi amintesc cum cântam, în fiecare noapte.
Îmi amintesc de cuvinte dulci de amor
Dar de la te iubesc am trecut la te omor
De la suflet curat, la unu plin de bube
Cum ați trecut voi de la fete la curve.
Nu pot să scriu de bine să mă prefac
Că meriți din plin, să te fac de rahat
Singurătatea te marchează și te răcește
Când soarele nu încălzește ci doar clipește.
Nu privi în urmă, că nu am să mai fiu
Voi lăsa pentru tine, un deget mijlociu
Și o strofă s-o asculți când îți va fi dor
Cu mesajul dulce, te urăsc până când mor.
REFREN
Dacă tristețea ne-a rănit zâmbind
Dacă fetele ne-au rănit, s-au întors plângând
Dacă viața nu a fost corectă, am așteptat
Să avem puțin soare, într-o lume de asfalt
Sensul versurilor
Piesa este o rememorare nostalgică a copilăriei petrecute la bloc, marcată de sărăcie, prietenie și primele experiențe. Versurile exprimă dezamăgirea față de viață și pierderea inocenței, dar și o legătură puternică cu trecutul și locurile natale.