Nu te mai grăbi! Mergi și tu ca…
Da, mă rog, hai, nu te mai feri!
Zi și tu ceva…
Măcar un, „te iubesc”, un, „mi-ar plăcea”,
Acolo-n cafenea, sau nu vrei cafea?
Și mă mai gândesc
Că poate… Sunt toate uitate
În tot ce… Ne cam desparte,
Iar celelalte; poate, cu celălalt.
Ăla mai isteț sau poate și mai înalt,
Poate și mai cald, dar nu vreau să te-mpart,
Iubire pe asfalt… Tango atât de stâng,
Argou în care-ți plâng, de parcă aș fi beat…
Glumeam… Știi că nu am vrut,
Ziceam… Ce-ai zice, de-un sărut?
Unul mărunt? „Ai niște mărunți?” Lasă-mă-n pace!
Nu vezi că vorbesc cu…? Hei vino-ncoace!
Zău, nu te-nțeleg și nici nu vreau să-ncerc,
Dar nici nu vreau să plec și nici să te culeg
Boala din petală, croiala de cerneală,
Beteala de pe coală.
Vei fi pururea goală…
De tot ce este pur,
Ești doar o spoială
Între iubire și multă îndoială,
Dedublare virală, între sur și azur
Sau poate, în trăsuri…
Te-așteaptă în mașină.
Pleacă… Nu ești tu de vină…
Sensul versurilor
Piesa descrie o relație incertă și plină de îndoieli, unde comunicarea este dificilă și există o senzație de pierdere și dezamăgire. Naratorul exprimă frustrare și tristețe față de partener, simțind că relația se destramă, dar refuză să accepte finalul.