București,
orașul artei
și al gloriei
străbune,
cu aceleași
străzi înguste,
dar cu-același
bun renume,
îmbrăcat
în haina nouă
ce ți-a dat-o
primăria,
veșnic
ai purtat
cu tine
voia bună;
veselia.
Tu oraș
al poeziei
și-al iubirii
milenare,
cu priveliști
minunate
și grădini
încântătoare,
te-au cântat în vers
poeții;
lăutarii,
în a lor strună,
te-au cântat
întotdeauna
capitala
cea bătrână.
Luminat
pe vremuri bune
cu lumini
strălucitoare
ce ți-a dat
o frumusețe
veșnică
nepieritoare,
camuflat
de cum începe
să se lase
faptul serii,
te mai recunosc
acuma
dar birjarii
și șoferii.
Te salut
oraș măiestru
ai fost demn
de-a ta menire,
din orașul
de-altă dată
ai rămas
o amintire.
Sensul versurilor
Piesa este o odă nostalgică către București, evocând trecutul glorios al orașului și transformările sale de-a lungul timpului. Vorbește despre frumusețea sa artistică și culturală, dar și despre pierderea identității sub influența modernității.