Tdr – Poza Ei

Stă la colțul blocului, punga goală în mână,
Așteptând un colț de pâine odată pe săptămână.
Zi de zi înjurat și lovit în mare fel,
Că așa este românul, fiecare pentru el.
Are și el o inimă pe care tu nu o știi,
Plină de durere și multe tragedii.
Fără acoperiș, așteaptă și el pe stradă,
Să câștige pentru o pâine, ca să nu cadă în groapă.
Într-o zi a încercat să găsească un loc de muncă,
L-au alungat, l-au scuipat, pentru el a fost o trudă.
Toți îl văd ca pe un om rău, dar nu-i deloc așa,
Inima lui e bună, luptă pentru hrana sa.
Așa că se așează într-un colț și speră la o pâine,
Să-i ajungă toată ziua, dar să aibă și mâine.
Că nu se știe cine mai are suflet curat,
Să împartă cu el tot ce are el de fapt.
Și asta doare,
Poza din mână prinde culoare,
Se întreabă când va fi soare,
Pe strada lui îndurerat de mâinile ce s-au luptat.
Se lasă seara, asta e cea mai mare durere,
Că n-are un adăpost să doarmă în tăcere.
Inima îți țipă, dar el spune că rezistă,
Viața lui din ce în ce devine mult mai tristă.
Amintirile se strâng în capul lui și speră,
La o viață normală, să aibă și el o temă.
Soția l-a părăsit din cauza lipsei de bani,
Că așa fac toate, nu se mai gândesc la ani.
Cu poza ei în mână, se uită la fața sa,
Două lacrimi îi curg și se gândește la ea.
A crescut-o dintr-o mână de carne, iar acum nu-i convine,
L-a alungat din casă, să nu se facă de rușine.
Așa e omul, la bătrânețe e alungat de toți,
Chiar dacă ești într-un căruț cu 4 roți.
Dar el nu uită că mai are și nepoți,
Nu i-a mai văzut de ani, plânge că l-au uitat cam toți.