Înapoi în decembrie.
Mă bucur că ți-ai făcut timp să mă vezi,
Ce mai faci? Dar familia ta? Nu i-am mai văzut demult.
Ești bine, mai echipată ca niciodată,
Vorbim ușor, despre muncă și vreme,
„Protecția” ți-e activată și eu știu de ce:
Pentru că ultima dată când m-ai văzut ți-e încă întipărită în minte,
Mi-ai dat trandafiri și i-am lăsat să moară.
REF: Și asta sunt eu, călcându-mi mândria, stând în fața ta, spunând:
„Îmi pare rău pentru acea noapte
Și mă întorc în decembrie de fiecare dată.”
Și pare că libertatea nu e altceva decât dorul de tine,
dorindu-mi să-mi fi dat seama de ceea ce aveam când erai al meu,
M-aș întoarce în decembrie să repar totul, mă întorc în decembrie tot timpul.
2. Zilele astea n-am dormit, stăteam trează, amintindu-mi cum am plecat,
Când a fost ziua ta și n-am sunat,
Și mă gândesc la vară, la timpul frumos, mă uitam la tine cum râdeai din locul pasagerului,
Dându-mi seama că te-am iubit în toamnă, apoi a venit frigul, zilele întunecate
Și frica s-a strecurat în mine, tu mi-ai dat dragostea ta și eu ți-am dat doar un rămas bun.”
REF: Și asta sunt eu, călcându-mi mândria, stând în fața ta, spunând:
„Îmi pare rău pentru acea noapte
Și mă întorc în decembrie de fiecare dată.”
Și pare că libertatea nu e altceva decât dorul de tine,
dorindu-mi să-mi fi dat seama de ceea ce aveam când erai al meu,
M-aș întoarce în decembrie să repar totul, mă întorc în decembrie tot timpul.
M-aș întoarce în decembrie și mi-aș schimba gândirea,
Mă întorc în decembrie tot timpul..
3. Mi-e dor de pielea ta bronzată, zâmbetul tău dulce,
Așa de bun cu mine, așa corect, și cum mă țineai în brațele tale în acea seară de septembrie,
Prima dată când m-ai văzut plângând, dar astea sunt doar gânduri dormice, visat cu ochii deschiși,
Dacă ne-am iubi din nou, jur că aș face-o așa cum trebuie!
M-aș întoarce în timp și să schimb totul, dar nu pot
Și înțeleg dacă lacătul e pus la ușa ta..
Și asta sunt eu, călcându-mi mândria, stând în fața ta, spunând:
„Îmi pare rău pentru acea noapte
Și mă întorc în decembrie de fiecare dată.”
Și pare că libertatea nu e altceva decât dorul de tine,
dorindu-mi să-mi fi dat seama de ceea ce aveam când erai al meu,
M-aș întoarce în decembrie să repar totul, mă întorc în decembrie tot timpul.
M-aș întoarce în decembrie și mi-aș schimba gândirea,
Mă întorc în decembrie tot timpul..
M-aș întoarce în decembrie să repar totul,
M-aș întoarce în decembrie să mă schimb,
Mă întorc în decembrie tot timpul.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund pentru o relație pierdută și dorința de a schimba trecutul. Naratorul își asumă vina pentru eșecul relației și tânjește după o a doua șansă, recunoscând valoarea a ceea ce a avut.