Toată ziua fac economie și nu-nțeleg unde se tot duc banii.
Mănânc pâine cu iaurt, fac foamea și uite-așa încet, încet se duc anii.
Noroc c-am un prieten înstărit, care-a reușit să strângă
Bani pentru un plin de benzină și
Am luat mașina, am ieșit din oraș,
Până unde? Păi până unde-o să ne țină.
La un moment dat pe margine șoselei scria:
„Aici sunt banii dumneavoastră” și am înțeles
C-am scăpat de toate grijile, problemele,
Faceți la fel, că oricum n-aveți de ales și.
Luați târnăcopu’, luați picamaru’
Spargeți asfaltu’ să scoateți banu’.
Luați târnăcopu’, luați picamaru’
Și dați, dați, dați, dați, să iasă banu’.
Aici sunt banii dumneavoastră.
Mă uit acum dintr-o nouă perspectivă la drum
E cu-atât mai valoros cu cât e
Mai lat, mai înalt, să-ncapă cât mai mulți bani în el
Toți banii noștri sunt aicea sub asfalt.
Acu’ m-am prins de ce n-are banca lichidități
Și rezerve valutare nu prea sunt.
Păi cum să fie dacă ăștia ne-au băgat toți banii, toți banii în pământ.
Acu’ m-am prins de ce sunt atâtea gropi.
Aveți răbdare, vă spun imediat, probabil c-au fost alții mult mai deștepți,
Știau unde-s banii și au săpat.
Luați târnăcopu’, luați picamaru’
Spargeți asfaltu’ să scoateți banu’.
Luați târnăcopu’, luați picamaru’
Și dați, dați, dați, dați, să iasă banu’.
Aici sunt banii dumneavoastră
Sensul versurilor
Piesa este o satiră la adresa sistemului economic și politic, sugerând că banii oamenilor sunt investiți în moduri obscure și inaccesibile. Versurile exprimă frustrarea față de lipsa de resurse financiare și dezvăluie o conspirație umoristică în care banii sunt ascunși sub asfalt.