Era 9 dimineața, veneam din club cu vreo 3 băieți,
Căutam un loc prietenos cu oamenii beți.
Cum eram inspirați cu pofte de licori,
Ne-am orientat la cafenelele de lângă școli.
Ne-am așezat la prima, că prima avea 10 studente ce nu consumau cafea.
Lângă masa aceea erai tu cu mapa și sucul și nici acum nu realizez care a fost trucul.
Poate privirea ta discretă și zâmbetul dulce,
Poate corpul sau alcoolul din sânge.
Oricum nu contează, vroiam să mă bag în seamă,
Dar nu-mi venea în cap nicio frază.
A venit vremea să pleci la un moment dat,
Te-aș fi urmărit dar poate mă considerai vreun psihopat.
Ce s-a întâmplat nu știu bine,
Dar știu că atunci am făcut o obsesie pentru tine.
Refren: Aștept să vină doar o zi
Când am să te cunosc, cum va fi.
Nimeni n-o să mă poată opri
Să pot zâmbi, să-ți pot vorbi.
Aștept să vină doar o zi
Când mă vei privi și iubi.
Numai la tine mă pot gândi
Și de-atunci zi de zi la aceeași oră
Eram acolo, așteptam să revii.
Nu știam altundeva unde te pot găsi.
A trecut o săptămână, două, nu dădeam de tine,
Obsesia mea pentru tine se contura din ce în ce mai bine.
Ei, era ciudat, nu-mi era clar de ce nu mai flirtam
Cu nicio fată din acel bar.
Nu te cunoșteam, da-ți eram fidel,
Dacă nu mă înșel, era ceva ce nu-mi stătea în caracter.
Dar uite, într-o bună zi, exact când vroiam să plec
Intră aceeași domnișoară sexy, fără impresii.
Te-ai așezat lângă masa mea,
Ai zâmbit discret zicând că mă știi de undeva.
Atât mi-a trebuit să te fac fata mea,
Doar atât și nimic altceva,
Pentru că sunt convins că acolo în mintea ta
Știai și tu că așa se va întâmpla.
Sensul versurilor
Piesa descrie obsesia unui bărbat pentru o femeie pe care o vede într-o cafenea. El așteaptă zi de zi să o revadă și își imaginează cum ar fi să o cunoască.