Muncim ca niște sclave zi de zi
Frumoase am fost pe cel dintâi traseu
Și condamnarea de a ne urâți
Chiar voi ce ne iubiți, ne-o dați mereu.
Stăm în picioare de cu zori
Și vă mirați că nu mai sunt subțiri
Dar voi care vă credeți tot feciori
De ce nu arătați ca niște miri?
Pe unde ne dați dreptul de-a munci
Lucrăm istovitor cu voi în rând
Din când în când în burți de dați copiii
Iar voi plecați la altele, râzând.
R: V-am tot iertat, v-am tot acoperit
Și să mai amânăm nu-i înțelept
Ar fi să recunoaștem, în sfârșit
Femeia n-are totuși, niciun drept.
Și uneori păcătuim curat
Crezând prin lacrimi mari de ochi atei
Că însuși Dumnezeu este bărbat
Și nu le înțelege pe femei.
Dar vai a fost odată prea frumos
Ca-n filmele de dragoste a fost
Și acum ne omorâm sârguincios
Și zilnic ne distrugem, fără rost.
Ne-nvinge viața fără rost
Și voi ne-nvingeți într-un mod câinesc
Trăim ca niște văduve de front
Și mâinile mereu ni se aspresc.
R:
Acum când auziți acest reproș
Priviți fără privire-napoi
Încunviințați din cap, mărinimoși
Și credeți că nu-i vorba despre voi.
Și totuși este vorba despre toți
Sunteți la fel de răi și de flămânzi
Durerea femeiască pentru soți
E-un credit fără giruri și dobânzi.
Va e urât cu noi, vă e urât
Și ne-ați ucide, dragilor bărbați
Noi nu vă mai rugăm, decât atât
Puteți să ne jigniți, să ne-njurați
Dar faceți-o cu tonul coborât
Și până adorm copiii, așteptați.
Sensul versurilor
Piesa exprimă suferința și frustrarea femeilor cauzate de inegalitatea și lipsa de respect din partea bărbaților. Versurile descriu munca grea, sacrificiile și lipsa de drepturi ale femeilor, culminând cu un reproș amar la adresa bărbaților.