Strofa 1:
Stau întins pe canapea,
Țin un joint în buze
Simt cum mi se joacă pe gât
O pereche de buze
Simt cum mă sărută, cum mă seduce,
Mă simt stupefiat de parfumul ăsta dulce.
Am trip-uri lungi, oare unde voi ajunge
E clar fetițo că ai dansu-n sânge, așa că
Hai mai aproape, vino mai aproape
Da-mi voie să ți-l prezint pe Tache.
Îmi pare bine că te-am cunoscut, însă,
Nu vreau să vorbesc cu tine la trecut,
Tu chiar nu realizezi ce-ai început,
N-au trecut nici 5 minute,
Și deja vreau să te f*t.
Vreau să-mi arăți cum e în lumea ta
Vreau să mă topesc în palma ta,
Ca un fulg de nea.
O, tu, m********,
Ce-ți mai place să te joci cu mintea mea.
Și totuși mi-a propus joc,
I-am zis:
Cere-mi orice, până și Pământul ți-l întorc.
Ea mi-a zis: Shh, fă liniște, ia loc,
Am decis să nu mă mai grăbesc deloc.
Sunt vrăjit total ca un magician, am uitat de tot,
Și totuși îi urmăresc subtil mișcările,
Îi simt tripurile, ne unim și trupurile,
Trage și cearșafurile
Și, și..
Refren: Hai, hai, hai s-o facem bine
Pune-o mână sus dacă vrei ca mine
Hai, hai, hai s-o facem bine
Știu că îți convine cu un golan ca mine.
Hai, hai, hai s-o facem bine
Pune-o mână sus dacă vrei ca mine
Hai, hai, hai s-o facem bine
Bagaboanto dă ce-ai mai bun din tine.
Strofa 2:
Totuși, nu știu cum să zic
Faptul c-aș mai vrea un pic,
Să te gust, să te țin aproape, să te țin în piept,
Știu că ce vei face cu mine n-o să regret,
Știu că noaptea asta o să iasă perfect.
Așa că te provoc să vii în lumea mea,
Să vezi câte am putea experimenta,
Să simți pe pielea ta cât de dulce-i mierea,
Să te stingi noapte și să te aprinzi la loc ziua.
Dar ea îți zboară mințile când îți dansează în față
Te face să simți că trăiești o altă viață.
Mama, cât e de hoață,
Fetița asta n-are complexe,
O dă pe față.
Simt cum plutesc pe-un nor ca un înger păzitor,
Ești tot ce vreau,
Și tot ce vreau e să rămân dator.
Timpul e de partea noastră, clar,
Asta se vede.
E prea mult fum în jur,
Și jur că văd numai verde.
Concurențe peste concurențe
Secvențe incerte,
Simt cum deodată totul se pierde.
Frate, fata asta, m-a dat pe spate
Cele mai bune rezultate,
De la fete combinate.
Sensul versurilor
Piesa descrie o atracție puternică și o noapte pasională sub influența substanțelor. Protagonistul este captivat de o femeie misterioasă și încrezătoare, dorind să exploreze limitele experienței împreună.