Timpul trece, lasă răni adânci
Timpul trece, amintirile rămân
Timpul trece, te vindeci sau te distrugi
Timpul ajunge unde tu nu poți să ajungi.
Dacă timpul ar avea un preț, nu ar fi low cost
Sunt ce vreau să fiu dar mi-e rușine de ce am fost
Fericirea e în oameni și știi că vor pleca
Și când pleacă, o să plece cu fericirea ta
Prezentul îți va distruge viitoru’
A trecut perioada grea în care îți simțeam dorul.
A început duminica, s-a terminat într-o joi
Timpul unește și desparte, ne-a despărțit pe noi
Toată lumea mi-e străină, te vedeam altfel
Nu e nicio diferență, toți sunteți la fel.
Îmi place să mă mint că totul va fi bine
În timp ce pierd războiul cu mine dintre suflet și minte
Timpule, dă-mi trecutu’ vreau să schimb ce am trăit
Să gândesc cu mintea de acum, să aleg totul diferit
Timpule, vindecă-mi rănile, lăsate de oameni
Timpule, schimbă-mă și fă-mă să nu mai simt cum doare
Prezentul e prea crud, iar viitorul e incert
Mă agit că nu știu prin ce perioadă trebuie să trec
Dacă am să iubesc sau o să urăsc mai mult?
Dacă încep să zâmbesc sau o să încep să plâng?.
Oamenii nu sunt oameni, nu poți să crezi în nimeni
Iar când începi te minți, nu mai crezi nici în tine
Karma s-a întors împotriva mea, sunt curioasă unde ajunge
Ce am iubit m-a ruinat, ce iubesc mă distruge
Realizez ce se întâmplă d-asta nu văd nimic roz
Tu nu vezi partea jegoasă din tot ce pare frumos
Nu-mi spune că va trece când în rană tot adânc
Pun sare ce n-o să ajute să se vindece curând.
Timpul trece, nu își schimbă ritmul
Timpul trece, complică ce e simplu
Timpul trece, știi că toate trec
Fiecare pas greșit cândva o să-l regreți
Timpul trece, lasă răni adânci
Timpul trece, nu poți să-l ajungi
Timpul trece, nu poți să-l oprești
Ce ai făcut prost în trecut pe viitor să nu repeți
Sensul versurilor
Piesa explorează efectele trecerii timpului asupra individului, evidențiind regretele, rănile emoționale și dificultatea de a schimba trecutul. Vorbitorul își exprimă dorința de a schimba deciziile luate și de a se vindeca de durerea provocată de alții, dar se simte prins într-un prezent crud și un viitor incert.