Suie Paparude – Omul de Gheață

Știam un politician ce a vrut
Să fie om bun, dar a durut
Fiindcă a ieșit pe stradă și a fost înjurat
Cu toți mafioții în găleată băgat
Ar fi fost tentat să devină corupt
Dezamăgit pe bune de omul de rând
Dar și-a dat seama că e testul lui în viață
Altfel devenea ușor omul de gheață.
Atunci nu o să mai putem să iubim
Atunci nu mai ai încredere în nimeni
Și poate n-are rost să mă iau în serios
O planetă de gheață, poate e ceva frumos.
Știam mulți MC prin underground
Oameni săraci prin vene băgau
Dedicat sută la sută onoare
Îi piratam, nu aveau vânzare
Ar fi fost tentat să facă balacareala
Încă unu-n prostituția asta muzicală
Dar și-au dat seama că e testul lor în viață
Altfel deveneau, ușor, oamenii de gheață.
Atunci nu o să mai putem să iubim
Atunci nu mai ai încredere în nimeni
Și poate n-are rost să mă iau în serios
O planetă de gheață, poate e ceva frumos.
Știam un băiat ce s-a-nțepat
Cu o fată, se purta cu el de rahat
Știam o fată, și ea și-a luat plasă
Sperând la băieți, familie frumoasă
Ar fi fost tentat să generalizeze
Cu sexul opus, fără să realizeze
Că poate ăsta-i testul lor în viață
Altfel deveneau oamenii de gheață.
Există o planetă, o știm și noi
Ne găzduiește prin munți și noroi
Da ne batem joc și facem război
Și dacă n-avem grijă se face sloi
Aș fi fost tentat să generalizez
Să zic că eu nu vreau să nu mă interesez
Dar mi-am dat seama că e testul meu în viață
Altfel deveneam, ușor, omul de gheață
Omul de gheață, yee yee.
Atunci nu o să mai putem să iubim
Atunci nu mai ai încredere în nimeni
Și poate n-are rost să mă iau în serios
O planetă de gheață, poate e ceva frumos
Omul de gheață, yee Omul de gheață, yee
Omul de gheață, yee Omul de gheață, yee yee
Omul de gheață, Omul de gheață, Omul de gheață
Omul de gheață, yee, Omul de gheață yee yee
Omul de gheață, yee, Omul de gheață yee yee
Atunci nu o să mai putem să iubim
Atunci nu mai ai încredere în nimeni
Și poate n-are rost să mă iau în serios
O planetă de gheață, poate e ceva frumos.

Sensul versurilor

Piesa vorbește despre tentația de a deveni cinic și insensibil în fața greutăților vieții și a nedreptăților sociale. Refrenul subliniază pierderea iubirii și a încrederii ca rezultat al acestei transformări, sugerând că păstrarea umanității este un test crucial.

Lasă un comentariu