Stimyboy – Tatăl și Fiul

Cică ești un tată și ai un copil
De care ai grijă, dar e inutil
Ești plecat mai mult la concerte prin țară
Și copilul tău îți duce dorul iară și iară
L-ai văzut de multe ori în camera plângând
Și stăteai zile la rând, pe gând, cântând
Iar pe la televizor el mereu te privea
Și se ruga de mii de ori la îngerașul care te veghea
Îi spunea: „Te rog, adu-mi înapoi același tată
Care mă ținea de mână și-mi cumpăra înghețată
Care mă făcea să zâmbesc și să simt că iubesc
Și mă ridica deasupra lui ca să-mpietresc
Îmi era frică să nu cad, dar îmi spunea mereu:
‘Stai liniștit, c-atunci când ai să cazi, acolo voi fi eu!'”
Și-aveam încredere în el, căci mă privea adânc
Și-mi spunea că mă va ține-n brațe-n caz că am să plâng
Așa a fost mereu, nu știu de ce s-a mai schimbat
Poate am fost eu de vină sau are prea multe pe cap
Înțeleg că nu prea are bani și-ncearcă să-mi fac-un viitor
Dar mi-e puțin cam greu să mă gândesc la el uitându-mă pe-un nor.
Au trecut trei zile, deja este miercuri
Încă stă singur în cameră și face versuri
Dintr-o dată s-a oprit și s-a uitat în oglindă
Era tot alb la față, nu-i venea să creadă
Se-ntreba ce s-a-ntâmplat cu el de ceva vreme-ncoace
Se simțea de parc-a stat vreo 2 luni pe ace
După care și-a dat seama că ceva s-a întâmplat
Copilul lui stătea în camera singur pe pat
Avea lacrimi în ochi, dar el n-a observat
Iar copilul repeta: „De ce m-ai abandonat?
Mi-este dor de tine, întoarce-te la mine
Nu pot să mai văd acele zile senine
Când ne plimbam în plină zi pe-afară
Și-mi spuneai noapte bună-n fiecare seară!”
El stătea neclintit rezemat pe perete
Plin de durere, plin de regrete
Plin de amintiri și de clipe frumoase
Care-acum îl sfâșiau pe viu până la oase
S-a dus încet lângă băiat și i-a spus
C-acele frumoase vremuri încă n-au apus
„Hai, încalță-te, că e frumos afară
Uită-te pe geam, e prima zi din primăvară!”
Și-a șters lacrimile și s-a încălțat
Și-a luat tatăl de mână și-au plecat.