Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireș,
Și ca un înger dintre oameni
Te ștergi de mine ca de preș.
Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Și de la creștet pân-în poale
Ma cam trece un fior.
Din încrețirea lungii rochii
Ramai ca proasta într-un loc
S-atârnă sufletu-mi de ochii
cei plini de Burger și Noroc.
O, vis ferice și solubil,
Mireasa blândă din prostie,
Nu mai zâmbi! Arăți penibil
O să te scot din melodie.
Cât poți cu-a farmecului noapte
Să-ți bagi tot capul în ghiveci,
Cu-a gurii tale calde șoapte,
Mananci pământ și dormi pe veci.
Deodată trece-o cugetare,
Un val pe ochii tăi fierbinți:
E plita înroșită tare,
Ce-s lasă-n gură doar doi dinți.
Te duci, s-am înțeles prea bine
Să nu ma tin de pasul tău,
Te-ai înecat ca proasta cu măsline,
Esti așa urât-acum ca m-i se face rau.
Ca te-am zărit e a mea vina
Și veșnic n-o să mi-o mai iert,
Cred c-am orbit, nu vad lumina
Muri-uai dracu’ in desert.
Sensul versurilor
Piesa este o parodie a poeziei "Atât de fragedă" de Mihai Eminescu, transformând romantismul original într-o succesiune de imagini bizare și nonsensuri. Naratorul exprimă dezgust și regret față de o relație sau o persoană, folosind un limbaj exagerat și umoristic.