Vreau să plec undeva cât mai departe
Vreau să las toate problemele în spate
Vreau să las lacrimile în trecut
Toate faptele prostești care m-au durut.
Îmi pare rău că ai aflat într-o scrisoare
Cum am luptat pentru iubirea ta, dar totuși inima mă doare
Cum am suferit și încă nu mi-am revenit
Când tu m-ai privit și dintr-o dată m-ai vrăjit
Nu mă mai gândesc decât la vremea când eram noi doi
Stăteam sub un acoperiș în vremea când erau doar ploi
Și povesteam într-una ca să treacă vremea
Ea se gândea la mine și eu mă gândeam la ea
Îi spuneam lucruri frumoase și ea zâmbea mereu
Era singura ce m-ajuta atunci când îmi era mai greu
Ma făcea să trec peste probleme fără să mă gândesc
Că până la urmă tot trebuia să le plătesc
Dar ea îmi spunea că totul va fi bine
Că orice s-ar întâmpla ea va fi lângă mine
Că dac-ar fi să merg în jos ea mă va urmări
Exact cum a făcut pe vremea când eram copii
Ea mă privea neîncetat și mă ținea de mână
Mă simțeam ca și în Rai în fiecare săptămână
În fiecare zi, în fiecare clipă petrecută împreună
Îmi amintesc că-n fiecare seară ea-mi spunea un noapte bună.
Vreau să plec undeva cât mai departe
Vreau să las toate problemele în spate
Vreau să las lacrimile în trecut
Toate faptele prostești care m-au durut.
Am făcut această piesă nu ca să te impresionez
Am făcut această piesă ca să-ți demonstrez
Că distanța dintre noi nu are legătură
Cu faptul că țin la tine și că nu există ură
Există doar iubire, dragoste și sentimente
Astea sunt cele mai bune tratamente
Care pot ajunge oriunde în această lume
Nu le poți pune un logo, nu le poți pune nume
Dar știi foarte bine că astea există
Așa că prințesă, fii puțin mai optimistă
Știi că distanța asta dintre noi va dispărea
Și că sufletele noastre se vor apropia
Se vor lua în brațe și vor îndepărta furtuna
Se vor combina și vor forma doar una
Dar până ce ne vom vedea, gândește-te la ele
Și dacă vrei ca să mă vezi, uită-te la stele
De acolo te privesc și mă gândesc la tine
Și de-acolo-ncerc să îți aduc zile mai senine.
Vreau să plec undeva cât mai departe
Vreau să las toate problemele în spate
Vreau să las lacrimile în trecut
Toate faptele prostești care m-au durut
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul și iubirea față de o persoană aflată la distanță. Artistul își amintește de momentele frumoase petrecute împreună și speră la o reunire, găsind consolare în amintiri și în privirea stelelor.