Au trecut mulți ani, am trăit mulți ani acolo. Era incomod, ce-i drept, dar măcar aveam dreptul să te aud, să te văd cum mergi prin jurul meu și cum te aruncai uneori peste mine cu atâta poftă. Îmi plăcea că dormeai pe burtă și uneori aveam impresia că mă privești, îmi închideam ochii și îmi doream o lume transparentă. M-ai călcat pe degete, pe picioare. Când am uitat să cer durere mi-ai povestit filme, cărți, piese de teatru, totul, când am reușit să-mi proiectez în minte am recondiționat fiecare colț al imaginației, și m-am tăiat în colțuri până am simțit că ești ca o stea. Te auzeam cum vorbeai.
Dumnezeu dă și Dumnezeu ia,
Dumnezeu dă și Dumnezeu ia,
Dumnezeu dă și Dumnezeu ia,
Dumnezeu dă și Dumnezeu ia,
Dumnezeu dă și Dumnezeu ia,
Dumnezeu dă și Dumnezeu ia,
Dumnezeu dă și Dumnezeu ia,
Dumnezeu dă și Dumnezeu ia.
Mie îmi place să încep cu „așa a fost odată”, un monstru sub patul tău, ecou sufocat de spațiu, liniștit, privindu-ți picioarele așteptând întunericul, cum te așteptau alții și tu mă așteptai pe mine, aveam povești pentru copii pe fiecare deget și când trăgeam fermoarul cerului redenumeam vileagul, ăsta mi-e leacul, mierea și stupii mei de albine ucigașe, închide-ți ușile bine, cum te-am învățat că azi vin alte creaturi să fure locul de sub pat..
(un monstru sub patul tău, ecou sufocat de spațiu).
Eu n-am pereți la casă, n-am perdele, beznă sălbatică, o mie de pantere, parchetul rece, arcuri cu dinți și natură moartă și-mi trag țigările și zic „piua”, scriu povești pentru copii până ajung la poezii, trag linie și scriu iar, aceleași gantere grele dorm pe cuvintele mele până simt că mă doare, eu nu cunosc calendare, dansul sau statu-n picioare, nu îmi câștig existența că-s câștigat de mult de ea și în fiecare noapte îi stric somnul până mă vrea și în fiecare noapte îi stric somnul până mă vrea..
Mie îmi place să încep cu „așa a fost odată”, un monstru sub patul tău, ecou sufocat de spațiu, liniștit, privindu-ți picioarele așteptând întunericul, cum te așteptau alții în pat și tu mă așteptai pe mine.
(un monstru sub patul tău)
Auzi, știai că e un monstru sub patul tău?.
Mie îmi place să încep cu „așa a fost odată”, un monstru sub patul tău, ecou sufocat de spațiu, liniștit, privindu-ți picioarele așteptând întunericul, cum te așteptau alții în pat și tu mă așteptai pe mine
Sensul versurilor
Piesa explorează o relație toxică și obsesivă, unde naratorul se simte ca un monstru ascuns, dependent de atenția și prezența celuilalt. Metaforele puternice sugerează o luptă interioară și o acceptare a rolului de observator dependent.