Steleverzi – Mai Noi Ca Niciodată

Mai ies pe geam din când în când,
Mai râd, mai plâng, mai scriu în grabă.
Mai ies pe geam din când în când,
Mai tu, mai eu, mai noi ca niciodată.
Cântă octombrie la pervazul meu cu gura de oraș, eram copil și nu știam ce să îți las, ce să îmi lași.
Și am ales să cad, când totul era jos, chitară, serenada ta, și patul neîntors.
Cântă cu trac și nu știam ce să îi spun. Eram și singur și în neștirea gândului ce stă în drum. Era frumos afară și aveam și noi niște reprize în care alegeam să mai visăm cu palmele închise; palme adânci ce înghițeau ca niște străzi, plimbări, nimeni nu poate să reziste.
Când mă închid afară și tu îmi plângi în gară și mă prefac în toamnă.
Treceau fanfare zgomotoase și zarva m-a cam izgonit de vreme ce erau și oameni colorați nu se complementau, de atâta sunete. Nu am ținut cont că de jos lumea nu mă mai știe, și mă iubește doar de la geam și mă privește din gradina blocului, a domnului de carnaval.
Neobosită mea chitară de piele, acorduri fine. Toate au măștile din chipul tău și nimeni nu te știe.
Doar eu..
Și mai lovea cu palma în chitară, era doar silueta din sângele aprins.
Și mai țipa să ies afară și eu n-am mai ieșit și m-am închis.
Și azi, m-a prins de mână și mi-a înghițit cheia!
Mai ies pe geam din când în când,
Mai râd, mai plâng, mai scriu în grabă.
Mai ies pe geam din când în când,
Mai tu, mai eu, mai noi ca niciodată.