Steleverzi – Beția Gândului

Ai auzit de îngerul ăla care și-a pierdut raiul? Trist, trist.
Cic-a s-a îmbătat și nu a mai găsit drumul spre casă. Cântă, exact așa înainte să cadă:
Beția gândului, râvnesc, beat, la coada rândului,
Răceala vântului ce-mi bate fața-n fața porților,
Pe drumul beților răzbat cu universul beat în sticlă, și
Curge câte-un pic când cad, se umple iar când mă ridic,
Pășesc om beat, c-un sac de sticle goale cât ultimul zid de care mă simt sprijinit,
Cu jena mea de-a nu fi doar un ultim nesimțit,
Așa mă-ndrept, beat, mergând în S-uri, desenând mersuri vesele pe asfalt,
Mai merg, mai cad, mai beau, mă cred mai sfânt,
Vomit un suflet și mai vreau, vreau să beau.
Mă simt ca într-un film de scurt metraj,
Decor de mai, un om beat pe-o stradă pavată cu visări lucioase ca de scai,
Coloana mea sonoră, un dulce cânt de nai, în care suflă vântul,
Și n-ai idee că-s un om ce beau din gândul beat,
Mergând spre rândul meu cu spatele spre iad, în rai.
Țin minte și acum,
Plângeau paharele de frică, că beam de fericire,
Și sufletu-o ofta cam melancolic, alcoolic gând ce se mișcă-n privire.
Amintire, dor de ducă iar departe, caut tărie cu dorințele pe cerul gurii,
Unde-s norii și credulii copii cu care ne jucam în, torn un pahar,
Și mă îndrept spre mal, zic: „Hai aici, e cald și bine, bate briza și mă bate gândul, rândul clipei,
Închin cu tine avântul și beau până la fundul sticlei,
M-așez pe pragul poftei tale și cânt fals, și m-ampiedic în uitare,
Când marea de oameni mă agită iar la dans,
Dau ceasul înapoi, întorc din noi ploi, și zâmbesc, azi.
Beau de fericirea ta ce a rămas în urmă, prinsă de geamandură, o trec și mă înec în băutură, ca un prost!
Dacă mă vezi mâine, după-amiaza, la ușa ta, să știi că-i un miraj,
Eu sunt pe alte drumuri, dragă, caut altă față-n peisaj!
Da’ destul despre tine, văd că vine cineva, poate mă ia la vorbe, un sărut, poate-o cafea, poate-o noapte nedormită, cine știe ce va fi?!
Cred că ea cu siguranță, că mă mușcă din priviri,
Da’ lasă, ea e o viitoare tu, încep să cred că băutura nu-și face efectul!
Nu, nu mai torn, pardon, era să uit. Mâine plec pe mare ca mă bag în sticla ce o scurg, care m-o găsi, al ei să fiu!
Din foi fericit, fiindcă pe tine, dragă mea,
Te-am așteptat și n-ai venit și ți-am cântat.
Beția gândului, râvnesc, beat, la coada rândului,
Răceala vântului ce-mi bate fața-n fața porților,
Pe drumul beților răzbat cu universul beat în sticlă, și
Curge câte-un pic când cad, se umple iar când mă ridic,
Pășesc om beat, c-un sac de sticle goale cât ultimul zid de care mă simt sprijinit,
Cu jena mea de-a nu fi doar un ultim nesimțit,
Așa mă-ndrept, beat, mergând în S-uri, desenând mersuri vesele pe asfalt,
Mai merg, mai cad, mai beau, mă cred mai sfânt,
Vomit un suflet și mai vreau, vreau să beau.
Mă simt ca într-un film de scurt metraj,
Decor de mai, un om beat pe-o stradă pavată cu visări lucioase ca de scai,
Coloana mea sonoră, un dulce cânt de nai, în care suflă vântul,
Și n-ai idee că-s un om ce beau din gândul beat,
Mergând spre rândul meu cu spatele spre iad, în rai.
By Krush.