Te-am iubit, mândruța mea,
Mai mult decât viața mea.
Te-am iubit, nu-mi pare rău,
Astăzi plâng de dorul tău.
Plâng, mândruța, după tine,
Că nu mai ești lângă mine.
Oare ție-ți este bine
Că nu mai sunt lângă tine?
M-ai avut la mâna ta,
N-ai știut ce-i dragostea.
Eu ți-am dat inima mea,
Dar ți-ai bătut joc de ea.
Chiar de sufletul mă doare,
Te iubesc în continuare.
Ce să fac, mândruța mea,
Să te scot din viața mea?
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și regretul unui bărbat după o iubire pierdută. El își amintește de dragostea oferită și de faptul că a fost rănit, dar continuă să o iubească, fiind incapabil să o uite.